Preasfințitul Episcopul Ioan Casian: „Rugăciunea nu este niciodată un act egoist. Ea este întotdeauna un act de iubire.”

În Duminica a 4-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Kitchener, provincia Ontario, împreună cu părintele Dragoș Giulea, parohul comunității. La finalul slujbei, ierarhul a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură inspirat din Evanghelia vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5-13), evidențiind legătura dintre credință, smerenie și rugăciune.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură inspirat din Evanghelia vindecării slugii sutașului (Matei 8, 5-13), evidențiind faptul că adevărata rugăciune se întemeiază pe credință, smerenie și iubirea față de aproapele.

Pornind de la apropiata sărbătoare a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preasfinția Sa a amintit că viețile celor doi Apostoli arată puterea transformatoare a harului lui Dumnezeu. Dacă Sfântul Petru a devenit stâlp al Bisericii prin pocăință, iar Sfântul Pavel, din prigonitor, a ajuns Apostolul neamurilor, aceasta dovedește că Dumnezeu poate schimba orice inimă deschisă lucrării Sale.

Referindu-se la Evanghelia zilei, ierarhul a arătat că sutașul roman reprezintă chipul omului care unește credința cu fapta: „Prin exemplul sutașului, Mântuitorul ne arată că nu este drept înaintea lui Dumnezeu cel care doar ascultă Legea, ci acela care o împlinește. Mulți dintre cei care se socoteau făcând parte din poporul ales se bizuiau pe faptul că se născuseră în aceeași tradiție, mergeau la sinagogă și ascultau cuvântul lui Dumnezeu, însă inima lor nu era schimbată. Hristos arată că adevărata dreptate nu stă doar în auzirea Legii, ci în împlinirea ei.”

Preasfințitul Episcop Ioan Casian a evidențiat altruismul sutașului față de sujitorul bolnav: „Sutașul vine înaintea lui Hristos și se roagă pentru vindecarea slujitorului. El nu cere nimic pentru sine. Prin acest gest își arată, mai întâi, credința, pentru că face drumul până la Mântuitorul convins că numai El poate aduce vindecarea. În același timp, își arată și dragostea față de aproapele. Suferința slugii devine propria lui suferință.”

Pornind și de la relatarea Sf. Evanghelist Luca, ierarhul a subliniat că sutașul era apreciat nu doar pentru credința sa, ci și pentru faptele sale, fiind cel care sprijinise comunitatea iudaică prin zidirea sinagogii din Capernaum: „Credința lui nu rămâne la nivelul cuvintelor, ci se transformă în iubire concretă față de oameni.”

Un moment central al cuvântului de învățătură l-a constituit explicația cuvintelor rostite de sutaș: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai spune cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.” Comentând această mărturisire, ierarhul a arătat că ea exprimă în mod desăvârșit întâlnirea dintre smerenie și credință: „ Aceste cuvinte descoperă una dintre cele mai frumoase mărturisiri de credință din întreaga Evanghelie. Ele arată, mai întâi, smerenia acestui om. Deși era comandant în armata romană în acel loc, deși avea autoritate și putere asupra multora, înaintea lui Hristos nu se vede pe sine însuși decât ca un om nevrednic. În același timp însă, aceste cuvinte descoperă și profunzimea credinței sutașului.”

Pornind de la cuvintele Mântuitorului: „Nici în Israel n-am găsit atâta credință”, ierarhul a subliniat că apartenența la o tradiție religioasă nu este suficientă dacă nu este însoțită de o viață trăită în Dumnezeu: „Sutașul nu făcea parte din poporul ales. Era, după toate probabilitățile, un păgân și un străin. În general, armata romană așeza în astfel de funcții oameni veniți din alte provincii ale imperiului, tocmai pentru ca ei să poată păstra ordinea fără a fi influențați de legăturile de rudenie sau de apartenența la același neam.

Și totuși, tocmai un asemenea om primește cea mai mare laudă din partea Mântuitorului. Prin aceasta, Hristos ne arată că omul nu devine drept înaintea lui Dumnezeu doar prin faptul că aparține unui anumit popor sau unei anumite tradiții. Nu este de ajuns să cunoști Legea, să asculți cuvântul lui Dumnezeu sau să fii prezent în sinagogă sau în biserică. Toate acestea sunt importante, dar ele trebuie să rodească în viața omului. Adevărata credință se vede în felul în care trăim: în smerenie, în iubirea față de aproapele, în faptele pe care le săvârșim. Sutașul este lăudat nu pentru că a rostit cuvinte frumoase, ci pentru că întreaga lui viață dădea mărturie despre credința lui.”

O parte însemnată a predicii a fost dedicată înțelegerii rugăciunii. Preasfinția Sa a explicat că rugăciunea nu este doar rostirea unor cereri, ci dialogul viu dintre om și Dumnezeu, iar adevărata rugăciune este întotdeauna deschisă către ceilalți: „Biserica ne învață neîncetat să ne rugăm unii pentru alții. În fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm pentru întreaga lume. Ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în necazuri, pentru cei care călătoresc, pentru cei care lucrează, pentru cei adormiți și pentru toți cei care au nevoie de mila lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este niciodată un act egoist. Ea este întotdeauna un act de iubire.”

Ierarhul român al Canadei a vorbit despre sensul de comuniune al Bisericii și legătura cu comuniunea între oameni: „Viața Bisericii este, în esența ei, o viață de comuniune. Însă această comuniune dintre noi își are izvorul în comuniunea cu Dumnezeu. Nu putem învăța să comunicăm cu adevărat unii cu alții dacă nu învățăm mai întâi să comunicăm cu Dumnezeu. De aceea, rugăciunea este școala adevăratei comuniuni. Poate că unii se întreabă de ce Biserica ne pune înainte atât de multe rugăciuni. De ce citim rugăciunile de dimineață și de seară? De ce rostim rugăciuni înainte și după Sfânta Împărtășanie? De ce Sfinții Părinți au alcătuit atâtea rugăciuni? Răspunsul este simplu. Pentru că omul trebuie să învețe să se roage. Biserica ne introduce, pas cu pas, în școala rugăciunii. Ea este școala vieții duhovnicești.”

Ierarhul a arătat mai departe de ce este importantă rugăciunea: „Biserica ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat; nu pentru că Dumnezeu nu ar cunoaște trebuințele noastre, ci pentru că rugăciunea ne schimbă pe noi. Ea ne învață smerenia, răbdarea, dragostea și încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de astăzi nu vorbește doar despre o vindecare trupească. Ea ne arată, înainte de toate, vindecarea inimii omului.

Sutașul vine înaintea lui Hristos cu o inimă smerită, cu o credință puternică și cu o dragoste sinceră pentru aproapele său. Tocmai această stare lăuntrică îl face vrednic să primească răspunsul Domnului.”

În încheiere, făcând din nou legătura cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Episcopul Canadei a arătat că amândoi au devenit mari mărturisitori ai credinței deoarece și-au pus întreaga nădejde în Dumnezeu, nu în propriile puteri. El i-a îndemnat pe credincioși să urmeze pilda sutașului și a marilor Apostoli, unind credința cu fapta și smerenia cu iubirea față de aproapele.

În final, ierarhul s-a rugat ca Dumnezeu să dăruiască tuturor „o astfel de credință, o astfel de smerenie și o astfel de dragoste”, pentru ca, urmând rugăciunile Sfinților Apostoli Petru și Pavel și pilda sutașului din Evanghelie, să dobândească bucuria Împărăției lui Dumnezeu.

Cu ocazia sărbătorii parohiei Preasfințitul Episcop Ioan Casian a hirotesit pe Părintele Dragoș Giulea iconom stavrofor și i-a înmânat Diplomat de merit a eparhiei pentru toată activitatea desfășurată. Au mai primit Diploma de merit însoțită de Crucea centenară a Eparhiei mai mulți credincioși: Constantin Ogradă Bratu, Daniela Elena Ogradă Bratu, Vasile Ivașco și alți doi donatori care au dorit să rămână anonimi.   

Sărbătoarea s-a încheiat cu agapa frățească pregătită de doamnele din parohie.