Scurt istoric
Începutul organizării canonice a Bisericii Ortodoxe Române din cele două Americi s-a făcut la Congresul bisericesc, format din clerul și reprezentanţii mireni ai parohiilor ortodoxe române existente în Statele Unite şi Canada, care s-a întrunit la Detroit, Michigan în data de 25 aprilie 1929 (“Congresul din 1929”). La acest Congres din 1929 s-a hotărât să se înfiinţeze o Episcopie Misionară sub jurisdicţia canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Congresul și-a făcut cunoscută decizia printr-o cerere adresată Patriarhiei Române și semnată de către toţi reprezentanţii parohiilor. La sesiunea din noiembrie 1929, Congresul Naţional Bisericesc al Patriarhiei Române a aprobat cererea Congresului bisericesc american. În urma acestor decizii, Preafericirea Sa, Patriarhul Miron a oferit nou înfiinţatei Episcopii Misionare Ortodoxe Române autoritate canonică prin decretul patriarhal nr. 10219 din 1 noiembrie 1930 (“Decretul din 1930”). Preafericitul Părinte Patriarh a împuternicit comisia administrativă interimară, formată la Congresul din 1929, cu deplina putere de a organiza, îndruma și conduce problemele Episcopiei până la alegerea și înscăunarea unui episcop.
Pentru a organiza mai bine atât Episcopia cât și parohiile sale conform Sfintelor Canoane, Congresul Bisericesc, ţinut în Cleveland, Ohio în data de 30 octombrie 1932, (“Congresul din 1932”) a adoptat un Statut de organizare a vieţii bisericești (“Statutul din 1932”). Statutul a fost aprobat de către Sfântul Sinod în sesiunea din 15 iunie 1933. Ulterior, au fost făcute revizuiri, prima și cea mai importantă fiind adoptată la Congresul din iulie 1935 sub președinţia Preasfinţitului Episcop Policarp.
De o egală importanţă sunt, de asemenea, hotărârile Sfântului Sinod cu privire la autonomia Episcopiei. Prima dintre acestea a fost hotărârea Sinodului Permanent din 12 iulie 1950. Cea de-a doua s-a exprimat prin hotărârea Sesiunii Plenare a Sfântului Sinod din 12 decembrie 1974.
Actul fondator al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei este hotărârea Congresului Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi de la Hamilton, Ontario, din 1-3 iulie 2016, de a înființa Episcopia Ortodoxă Română a Canadei. Această hotărâre a fost aprobată de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 28-29 octombrie 2016.