Preasfințitul Episcop Ioan Casian: Viața omenească – o experiența a întâlnirii cu Dumnezeu

iar sfințenia - firescul vieții omului în ascultare liberă de El

În Duminica a 11-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopala din Saint-Hubert, Québec, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: Protos. Maxim Morariu, Pr. Adrian Manea și Diac. Valentin Boțu.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a subliniat câteva din elementele importante ale celor două pericope ale acestei duminici.

„Textele rânduite pentru această duminică ne oferă o învățătură prețioasă: viața omenească este chemată să reflecte lumina și experiența întâlnirii cu Dumnezeu, prin creația Sa și prin relația pe care El o stabilește cu noi și cu universul întreg.

Sf. Ap. Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni, vorbește despre propriile sale suferințe, pe care le îndură nu pentru slava lui personală, ci pentru a arăta că viața creștină nu este, așa cum am fi tentați să credem, o viață comodă sau ușoară.

Cel care ar fi trebuit să se bucure de toată admirația lumii, Mântuitorul Hristos, a fost răstignit ca un osândit pe cruce. Iată marea întrebare pe care El o adresează, nu doar prin cuvinte, ci prin însăși viața Sa: cum putem rămâne ancorați în siguranțele noastre omenești, când însăși viața Lui ne arată contrariul? Exemplul lui Hristos ar trebui să ne zdruncine temeliile și să ne pună față în față cu realitatea: viața creștină nu este o cale a gloriei pământești, ci o cale a jertfei.”

Preasfinția Sa a arătat apoi că mesajul este actual și pentru lumea de astăzi:

„Astăzi, deși trăim într-o lume democratică, constatăm că suntem într-o societate modernă care nu este întotdeauna prietenoasă cu valorile Evangheliei. De aceea este nevoie de vigilență și de verticalitate creștină. Ca Biserică, aceasta însemnând comunități și persoane, suntem chemați să mărturisim credința și să ne asumăm responsabilitatea de creștini; nu prin violență, ci printr-o atitudine pașnică, prin curaj și perseverență, arătând lumii că Evanghelia, tradiția inspirată și exemplul lui Hristos au adus și aduc societății adevărate beneficii.

Sf. Ap. Pavel spune: „toate le răbdăm, ca să nu punem piedică Evangheliei lui Hristos.” Aceasta este adevărata atitudine creștină. Omul obișnuit se gândește la ce poate câștiga pentru sine. Creștinul, însă, se întreabă: cum pot, în situația mea, să fac auzit cuvântul lui Hristos, Evanghelia Lui?”

Ierarhul a subliniat că Evanghelia nu este o simplă teorie, ci o realitate vie, cu efect transformator:

„Evanghelia nu este o noțiune abstractă. Ea înseamnă a înțelege și a arăta lumii felul în care Hristos, prin jertfa Sa, a realizat mântuirea noastră, și cum, asumând acest adevăr, ne transformăm și devenim cu adevărat oameni ai Împărăției.

De aceea, responsabilitatea de a vesti mesajul mântuirii în Hristos nu este un atribut doar al episcopilor, preoților sau diaconilor. Prin Botez, fiecare creștin primește aceeași încredințare: să vestească Evanghelia. Aceasta este misiunea noastră, indiferent de rolurile pe care le avem în familie sau în societate.”

Comentând textul evanghelic, Preasfințitul Episcop Ioan Casian a explicat simbolismul parabolei:

„Evanghelia de astăzi ne amintește că Împărăția cerurilor este asemenea unui stăpân care se socotește cu slujitorii săi. Tot așa, la sfârșitul vieții, Hristos Se va socoti cu fiecare dintre noi, cei cărora ni s-a dat viața și darurile lui Dumnezeu.

Această pildă este un chip al relației dintre Dumnezeu și oameni. Stăpânul reprezintă pe Hristos, iar datoria uriașă simbolizează păcatul adunat de omenire încă de la căderea lui Adam; o datorie pe care niciun om nu o putea plăti singur.

De aceea, în iconomia Sa, Dumnezeu a rânduit venirea lui Hristos la plinirea vremii. Omenirea trebuia mai întâi să experimenteze, de-a lungul veacurilor, faptul că, deși ajutată de Dumnezeu prin proroci, patriarhi și drepții Vechiului Testament, nu putea să se izbăvească singură de păcat și de urmările lui. Venirea lui Mesia Hristos a arătat că răscumpărarea nu se află în puterea omului, ci în darul iubirii și milostivirii lui Dumnezeu.”

Totodată, Preasfinția Sa a subliniat importanța Tainelor Bisericii în viața fiecărui creștin:

„În Taina Mărturisirii nu stăm în fața unui om, ci a lui Hristos Însuși, Care, prin mâna preotului, iartă păcatele și restaurează legătura noastră cu El. Dumnezeu ne renaște prin Botez, ne întărește prin Mirungere, ne hrănește prin Împărtășanie, ne curățește prin Spovedanie și binecuvintează viața de familie prin Taina Cununiei, dăruindu-ne rodul copiilor.

Aceasta este adevărata renaștere: întoarcerea la viața de sfințenie. Sfințenia nu este o stare specială, rezervată câtorva aleși, ci este firescul vieții omului, așa cum a fost creat de Dumnezeu. Noi numim „normalitate” viața de păcat care include violența, minciuna, manipularea și nedreptatea pentru că ne-am obișnuit cu ea. Dar adevărata normalitate este viața din Rai, în comuniune cu Dumnezeu.”

În încheiere, ierarhul a amintit sensul profund al chemării creștine:

„Pomul cunoștinței binelui și răului este chipul libertății omului care înseamnă a asculta de cuvântul lui Dumnezeu. Căderea a fost ruperea relației cu El. Hristos ne învață, prin ascultarea Sa, să ne întoarcem la această relație, pentru a trăi în firescul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit.

Exemplul parabolei de astăzi ne cheamă la o viață de iertare, de responsabilitate creștină și de renaștere în Hristos, ca pregătire pentru întâlnirea finală cu El, în Împărăția cerurilor.”

La final cei prezenți au primit binecuvântare.

(consemnare Monahia Ana Bulgariu)