Vindecarea orbilor și mutului devin o pedagogie

spre încrederea în puterea lucrătoare a lui Dumnezeu în mijlocul nostru

În Duminica a 7-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec. Din soborul de preoți și diaconi au făcut parte: Pr. Mircea Panciuk, Protos. Maxim Morariu, Pr. Adrian Manea, Diac. Marius-Constantin Popa și Diac. Iulian Amohnoaie.

În cuvântul de învățătură rostit, referindu-se  la pericopa din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel citită în cadrul Sf. Liturghii, Preasfinția Sa a subliniat câteva aspecte importante din aceasta.

“Avem, adesea, tendința de a ne plânge. Ne considerăm cei mai încercați sau suferind cel mai mult. Este suficient însă să privim cu o inimă curată și un gând sincer în jurul nostru, oriunde am fi. Întotdeauna veți găsi pe cineva mai sărac, mai suferind, sau chiar mai îmbunătățit decât dumneavoastră.

Această privire sinceră înspre aproapele ar trebui să ne trezească în inimă sentimentul solidarității adevărate – acea solidaritate care nu se limitează la cuvinte sau emoții trecătoare, ci se transformă în fapte de sprijin și iubire lucrătoare. O iubire care zidește”.

Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă <<fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire>>. Aceasta este esența dragostei creștine: nu orice <<bine>> aparent este și ziditor. Într-o societate în care cuvântul iubire este folosit peste tot – de la reclame și articole de presă, la discursuri ideologice – riscăm să uităm că nu orice așa-zisă iubire este mântuitoare.

Dragostea adevărată nu încurajează confuzia, ci luminează drumul. Nu aprobă orice dorință, ci caută binele real, adesea prin prudență și măsură. Nu tot ce se afirmă cu voce tare în numele libertății sau al compasiunii este, cu adevărat, pentru binele omului.

Marile imperii s-au prăbușit nu din lipsă de resurse sau putere, ci pentru că și-au pierdut valorile autentice. Este exemplul regimurile ideologice ale secolului trecut care promiteau o egalitate utopică, dar care au adus de fapt moarte și suferință. Dacă o ideologie produce atâtea conflicte și victime – peste 90 de milioane de morți în cazul comunismului –, atunci cu siguranță modelul pe care îl propuneau nu era unul apropiat de valorile creștine și evanghelice.

Solidaritatea veritabilă este, așadar, aceea care se sprijină pe adevăr, credință, nădejde și iubire. Este acea solidaritate temeluită pe valorile împărăției cerurilor – valori care nu trec, care nu dezbină, ci unesc și luminează.”

Cât privește minunile relatate în pericopa citită din Evanghelia de la Matei, cap. 9, Preasfinția Sa a precizat faptul că “formula de adresare – <<Fiule al lui David>> – nu este întâmplătoare. Ea îl plasează pe Hristos în tradiția mesianică a poporului lui Israel, alături de Moise, Isaia, Ilie și ceilalți proroci inspirați. Cei doi orbi Îl numesc astfel nu doar cu speranță, ci cu încredințarea că El este Mesia cel așteptat, Cel care poate vindeca nu doar trupul, ci și sufletul.

Minunea se petrece ca o lucrare a milostivirii dumnezeiești și ca întărire a credinței celor prezenți. Vindecarea devine o lecție publică despre puterea încrederii în Dumnezeu.

Cei doi orbi, copleșiți de bucuria vederii recăpătate, nu pot ascunde acest lucru, deși Domnul le cere să nu spună nimănui. <<Din prisosul inimii grăiește gura>> (Matei 12, 34), și astfel ei devin, fără voie, vestitori ai Evangheliei. Bucuria lor este de înțeles. Să redobândești acest simț înseamnă să-ți recapeți autonomia, relația cu lumea și demnitatea.”

În minunea vindecării mutului, Preasfinția Sa a spus că “ni se descoperă nu doar o altă formă a bolii, ci și prezența răului personalizat, a lucrării demonice.

Și astăzi, lumea resimte teamă în fața răului — o teamă uneori exagerată, alteori ignorată. Dar trebuie spus limpede: puterea celui rău se bazează pe slăbiciunea credinței noastre. Acolo unde lipsește încrederea în Dumnezeu, cel viclean își găsește teren fertil. Nu de puține ori Hristos le spune ucenicilor: Puțin credincioșilor, pentru ce v-ați îndoit? (Matei 14, 31).

Credința adevărată nu înseamnă naivitate sau lipsă de prudență ori măsură. Ea cere discernământ. Sf. Ap. Pavel completează această învățătură, chemându-ne la solidaritate: cu cei slabi, cu cei în nevoi, cu cei care nu-L cunosc încă pe Hristos. Dar nu o solidaritate oarbă, ci una care zidește.

Mântuitorul vine nu doar ca doctor al trupului, ci și ca învățător al sufletelor, ca deschizător al cerului pentru cei care cred. Fiecare dintre noi este chemat să fie martor al acestei credințe — prin viață, cuvânt, solidaritate și discernământ.”

Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a reamintit tuturor celor prezenți amplul proiect de reamenajare a subsolului catedralei episcopale, “proiect care are meninea de a întări și mai mult această comunitate și care, prin efortul nostru comun, poate deveni un loc vibrant și deschis tuturor. Planul presupune o remodelare completă a sălii de la demisol, astfel încât ea să poată găzdui activități comunitare variate: de la botezuri și cununii, la lansări de carte, conferințe, seri culturale, agape sau ateliere pentru tineri și copii. Spațiul va fi conceput într-o manieră flexibilă, putând fi folosit ca un întreg sau împărțit în două sau trei zone distincte, în funcție de necesități.

Pentru ca acest plan să devină realitate, este nevoie de sprijinul tuturor. Fie că sunteți membri activi sau doar simpatizanți, fie că sunteți români sau de altă origine, pentru care valorile creștine și modelul de viață comunitară pe care Biserica îl propune lumii de azi sunt centrale, vă invităm să fiți alături de noi. Dorința noastră este ca, până anul viitor, acest spațiu să fie complet funcțional și să devină un sprijin concret pentru misiunea noastră în mijlocul societății.”

Ziua s-a încheiat cu o masă tradițională organizată în curtea interioară a catedralei la care au fost invitați toți cei prezenți.

(consemnare Maica Ana Bulgariu)