Sărbătoarea Tuturor Sfinților la Toronto
Parohia Toți Sfinții din Toronto zilele acestea s-a împodobit în haine de sărbătoare. Sâmbătă 10 și duminică 11 iunie cu ocazia hramului parohia a primit vizita PS Episcop Ioan Casian.
Sâmbătă seara a avut loc slujba Sfântului Maslu la care ierarhului i s-au adăugat la slujire Pr. Viorel Țencaliuc - protopop, Pr. Petre Busuioc - inspector eparhial, Pr. Emanuel Ionuț Țencaliuc - paroh, Pr. Lucian Azoiței, Pr. Mihail Cristea, Pr. Călin Toderiță, Ierom. Policarp – egumen și Pr. Marian Costinel Iacobuț.
Sărbătoarea a continuat a doua zi cu Sfânta Liturghie arhierească.
“Sărbătoarea tuturor sfinților este sărbătoarea tuturor celor care s-au nevoit de-a lungul timpului (în Vechiul Testament, în Noul Testament și până la sfârșitul veacurilor) în drumul către Dumnezeu, drum care nu mereu provoacă numai bucurii, ci și dușmănii, răutăți etc. – a spus ierarhul. Așa a fost și cu Mântuitorul Hristos, Cel care este prin excelență modelul nostru, Cel care a vindecat, a înviat din morți, a avut cuvânt cu putere multă, a insuflat nădejde întregii umanități prin ucenicii săi, și care și-a atras la capătul celor trei ani de propovăduire publică doar dușmănie, mărturie mincinoasă și o judecată strâmbă, recunoscută chiar și de Pilat (nu găsesc nicio vină în Omul Acesta). Astfel, pentru Pilat (dar vedem și în societatea în care trăim noi) nu a contat cine și ce a făcut, ci era important să aibă liniștea administrativă pe care dorea să o aibă.”
Referindu-se la ceea ce înseamnă viața de sfințenie în Biserică ierarhul a spus:
“Sfânta Scriptură ne aduce exemple care stau drept mărturii din care noi să învățăm să avem verticalitatea de care Mântuitorul Hristos a dat dovadă și la care ne cheamă să devenim părtași. În Biserică devenim părtași ai vieții lui Dumnezeu, suntem chemați să fim nu numai oameni evlavioși, credincioși, ci și să trăim viața lui Dumnezeu, prin darul Lui care ni se dă de către El. Suntem dumnezei după har, prin părtășia pe care Dumnezeu ne-o dă la sfințenia vieții Sale dumnezeiești.
În Apostolul citit astăzi Sf. Ap. Pavel vorbește despre norul de mărturii al Vechiului Testament pe care îl cunoștea foarte bine, dar, în același timp, spune că Dumnezeu nu a vrut să dea să-L trimită mai repede pe Fiul Său pentru ca bucuria vieții veșnice, a harului mântuirii, a răscumpărării să nu o dea doar celor care au mărturisit în trecut, ci să ne-o dea și nouă astăzi, care îi urmăm ca ucenici ai Lui și ai Sfinților Apostoli.(...)
Norul de mărturii pe care noi îl avem în Biserică sunt sfinții. Sfințenia nu este un lucru pe care noi am putut-o dobândi ca umanitate prin sine însăși. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să coboare din ceruri, pentru că întregul lanț de generații al neamului omenesc nu a putut, deși a primit binecuvântarea lui Dumnezeu, să facă pași înainte, să scape de condiția lor de oameni în păcat.”
Ierarhul a vorbit mai apoi despre legătura pe care o fac Sfintele Taine între lucrarea mântuitoare a Domnului Hristos pentru noi și și fiecare dintre noi:
“Mântuitorul Hristos ne aduce curățirea vieții noastre, lucru care pentru noi înseamnă botezul. Astfel, se restabilește condiția primară a vieții pe care Dumnezeu ne-a dat-o întru începuturi. Ni se iartă toate păcatele, toată greșeala noastră a umanității. Hristos este Începătorul drumului acestuia spre sfințenie. Botezul este legătura între lucrarea Mântuitorului, jertfa, moartea și Învierea Lui și viața noastră personală. Istoria mântuirii noastre începe cu Hristos: Iisus, începătorul și plinitorul credinței. De aceea, în Biserică, necuviința sau trufia noastră nu își au deloc locul, pentru că nu suntem nici începătorii drumului nostru și nici măcar cei care îl încununăm sau împlinim. Noi doar beneficiem de lucrarea pe care Mântuitorul Hristos o face. El vine pentru a noastră mântuire, vorbește, predică, învie, vindecă, dar cu toate acestea, răspunsul nostru, a oamenilor, a fost condamnarea unui om nevinovat, a lui Dumnezeu Însuși Cel fără de păcat. Știind dinainte toate acestea, pentru a crea această legătură cu umanitatea noastră, coboară din ceruri, se întrupează din Fecioara Maria, este răstignit pe cruce, moare, înviază a treia zi, mărturisește timp de 40 de zile ucenicilor că a înviat cu adevărat, se ridică la ceruri cu umanitatea noastră asumată în persona Lui și ne dăruiește la Rusalii marele dar al Duhului Sfânt. El este Cel care împlinește viața noastră. Oricât ne-am strădui noi, fie individual, fie ca și comunitate, fie ca umanitate, nu putem dobândi singuri sfințenia. Ea este un dar al lui Dumnezeu. Este adevărat că o face și pe măsura credinței noastre, dar de aceea numim harul dar. Este un dar de la Dumnezeu, primit gratuit, cu scopul de a ne vedea din nou înflorind ca umanitate, așa cum a gândit-o din veșnice, dintru începuturi, înainte de a o crea.”
Creștinul de astăzi trebuie să dea dovadă de vigilență în lumea în care trăiește. Au făcut același lucru și străbunii noștri a spus PS Episcop Ioan Casian:
“Dragostea de Dumnezeu este fundamentală, pentru că ea ne ține în adevărata viață de sfințenie, în adevărata noastră identitate. Sunt multe ideologii și doctrine în societatea în care trăim, dar știm cu toții, că rezultatul unora din acestea, pe care mulți dintre noi le-am trăit în perioada comunistă, s-au soldat cu milioane de morți. Astfel, trebuie să înțelegem că nu tot ce ni se spune, ni se oferă ca informație, ca învățătură, este mereu și cel mai potrivit. Scriptura are un criteriu foarte limpede: pomul se va cunoaște după roadele lui. Nu trebuie să fim naivi în ceea ce auzim și vedem în jurul nostru. Trebuie să cercetăm, să fim vigilenți ca și creștini, pentru a vedea dacă roadele pomului la din care suntem invitați să luăm nu cumva sunt otrăvitoare și ne vor ucide. Aceasta înseamnă vigilență, trezvie creștină, asumare cu adevărat a verticalității credinței noastre. Credința ne aduce în pragul cercetării lucrurilor cu criteriile care vin din credința noastră. Principalul criteriu care definește tot ceea ce facem este dragostea de Dumnezeu, și mai apoi dragostea de aproapele nostru. Noi, ca și creștini, avem această datorie de a trăi credința noastră, de a o mărturisi în contextul în care trăim. Nu trebuie să fim nici violenți, nici justițiari, ci să fim verticali, să dăm mărturie despre bisericile noastre, despre credința noastră, despre instituțiile noastre, despre activitățile noastre care le facem, ca prin toate acestea să se vadă această transparență, autenticitate și sănătate spirituală a credinței noastre.”
Evenimentul s-a încheiat cu agapa frățească pregătită de comitetul de doamne al parohiei.