PS Episcop Ioan Casian a slujit la mănăstirea Bogdana (Rădăuți)
necropolă domnească a primilor domni moldoveni
Duminică 12 februarie Preasfințitul Episcop Ioan Casian a slujit la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți. Dimineața ierarhul Canadei a fost întâmpinat de un sobor de preoți și diaconi având în frunte pe starețul mănăstirii Arhimandritul Irineu și pe Pr. Protopop Ionel Constantin Maloș.
După ce PS Sa s-a închinat la sfintele moaște ale Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți și Sf. Teodosie de la Brazi, soborul a intrat în biserica nouă unde s-a săvârșit Sfânta Liturghie.
La sfârșitul slujbei ierarhul a ținut un cuvânt de învățătură.
“Am început perioada Triodului – perioadă pregătitoare pentru întâmpinarea Învierii Domnului. Ea este un pelerinaj al nostru al tuturor cu un particular sens de nevoință prin rugăciune, post, milostenie etc. care ne apropie de Dumnezeu prin pocăință. Avem nevoie în această perioadă de modele care să ne inspire în ceea ce facem.
Dacă dorim să facem ceva semnificativ din punct de vedere creștin și nu știm cum să facem trebuie să privim în calendarele noastre creștine pentru a vedea exemplele sfințitor. Apropierea de anumiți sfinți ne arată o chemare asemănătoare acelora. Ea ne îndrumă într-o anumită direcție practică ce ne este ne folos. Să avem îndrăzneala să ne apropiem și să citind viețile lor și mai departe să urmăm faptele lor. Privind cum și-au început viața lor și săvârșind aceleași fapte să încercăm să atingem aceleași rezultate pe care le-au atins ei.”
Vorbind despre Evanghelia zilei ierarhul a spus:
“Duminica a 34-a după Rusalii este cea a întoarcerii fiului risipitor. Ea ne atrage atenția asupra unui lucru, acela al faptului că pocăința sinceră este un instrument puternic care ne întoarce la Dumnezeu în momentul în care ne-am îndepărtat de El. Ea este puterea prin care ni se iartă păcatele de către Dumnezeu și suntem repuși în condiția începutului adamic.
Prin pocăință omul își vine în sine. Expresia aceasta ne arată că omul care își revine în sine, care trăia în păcat și în rătăcire, trăia în afară de sine. El nu-și trăia viața proprie ci una exterioară, inspirată de cel rău, pătimașă. El trăia oarecum într-o viață imaginară, în neconcordanță cu vocația proprie, sinele propriu sau cu voința lui Dumnezeu. Omul prin pocăință revenind în sine începe să-și trăiască viața proprie.”
În continuare PS Sa a arătat cum păcatul afectează dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele și puterea iertătoare a tatălui:
“Parabola ne arată că greșeala împotriva aproapelui, în cazul nostru împotriva tatălui, este o greșeală în același timp și împotriva lui Dumnezeu. ‘Am greșit la cer și înaintea ta. Nu mai sun vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca unul dintre argații tăi.’ Reciproca este la fel valabilă. O greșeală înaintea lui Dumnezeu aduce cu sine greșeala împotriva aproapelui. Păcatul are o dublă consecință împotriva poruncii dragostei către Dumnezeu și către aproapele.
Porunca dragostei spune – iubește pe Domnul Dumnezeu tău și pe aproapele ca pe tine însuți. Dragostea către Dumnezeu i-o datorăm ca și Creator și Răscumpărător. Dragostea față de aproapele este datorată chipului lui Dumnezeu care este în fiecare dintre noi. Nu există dragoste creștină fără cele două coordonate. Ușor vom bascula într-o direcție sau alta dacă nu vom menține acest echilibru: fără Dumnezeu într-o societate orizontală în care fiecare părere a unui om nu mai ține de adevăr ci de opinie; fără aproapele nu putem demonstra dragostea către Dumnezeu căci ea se manifestă sau transpare prin atitudinea față de cel de lângă noi. ”
“În această parabolă în loc să vedem un tată supărat pentru faptele fiului vedem unul care aleargă cu bucurie să-l îmbrățișeze, spunând slujitorilor lui să aducă pentru cel întors haina cea dintâi, inelul, încălțămintea și să meargă să taie vițelul cel gras căci cel care îl credea mort a înviat și pe cel pe care îl credea pierdut l-a aflat din nou. Tatăl nici măcar nu a așteptat cuvintele de pocăință ale fiului ci a înțeles că aceasta experiența tristă a sărăciei l-a readus pe fiul său înapoi. Fiul înțelege că păcatul a adus căderea sa din condiția de fiu în fața tatălui.”
Ierarhul Canadei a arătat în continuare cum unul dintre comentatorii acestei pericope înțelege practic gesturile tătălui fiului risipitor:
“Sf. Petru Hrisologul interpretează această parabolă astfel: Tatăl care aleargă către Fiul este Dumnezeu care aleargă în Hristos către om. Cel care se coboară spre umanitate este Dumnezeu. Omul îl așteaptă pe Dumnezeu să se coboare prin întrupare către omul pierdut prin păcat.
Faptul că tatăl și-a pus capul pe umărul fiului său înseamnă nu altceva decât asumarea firii umane de către Dumnezeu în Hristos. Dumnezeu în Hristos îmbrățișează întreaga umanitate. Hristos este persoană dumnezeiască care cuprinde în sine cele două firi - dumnezeiască și omenească. Hristos însă este fără de păcat, chipul Tatălui.
Haina pe care i-o dă este haina slavei. În Biserică prin Botez primim haina slavei iertării păcatelor rezultat al lucrării lui Hristos în Duhul Sfânt. Prin aceasta ni se oferă din nou ocazia de a avea un nou început al vieții curate, o nouă temelie a vieții îndreptate către împărăția cerurilor. Hristos nu avea nevoie de a se îmbrăca în slava dumnezeiască pentru că El era lumina și slava dumnezeiască a Tatălui. El a înveșmântat umanitatea asumată de El prin întrupare în această slavă.
Experiențele acestea ale slavei dumnezeiești le vedem în viețile sfinților – pustnicii Egiptului, Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Serafim de Sarov etc. Iată cum Dumnezeu dăruiește acesta daruri pe care nu știm întotdeauna să le folosim. Iată cum Dumnezeu înveșmântează în haina de slavă în momentul în care ne pocăim. Ne îmbrăcăm din nou în haina lui Adam cel dintâi.
Inelul pe care îl primește fiul este cinstea pe care o dobândește de la părintele său, consfințirea legăturii nedespărțite și nobile cu tatăl său ca fiu, similară a celei dintre soți, legați în condiția de fidelitate și înălțime egală duhovnicește dar în funcție bineînțeles de vocația particulară fiecăruia.
Încălțămintea cea nouă semnifică vestirea Evangheliei. Cel care primește iertarea păcatelor de la Dumnezeu nu poate să nu vorbească despre El și despre Evanghelie. Când cineva cunoaște bunătatea lui Dumnezeu, nu poate să nu vorbescă despre El. El este ca un vas plin din care se revarsă bucuria binecuvântării lui Dumnezeu.
Când ne apropiem de Dumnezeu și vom împlini ceea ce se cuvine vom fi plini de prezența Lui pentru că El revarsă harul Său care umple inima și viața noastră.
În perioada postului noi deschidem inima și mintea noastră, propria viață către lucrarea harului lui Dumnezeu prin pocăință. Să deschidem ferestrele vieții noastre la lucrarea harului lui Dumnezeu. Aceasta este lucrarea cea adevărată a postului.”
La final ierarhul Canadei a adresat câteva îndemnuri celor prezenți:
“Într-o lume care nu este întotdeauna încurajatoare pentru noi creștinii în ceea ce vedem trebuie să avem tăria să ne rugăm și să acționăm în favoarea păcii, comuniunii și apropierii între oameni și între popoare. Avem iată aici, aproape, un război fratricid în care mor de cele mai multe ori cei mai nevinovați și fără de apărare. Conflictul ne este aproape prin suferința pe care o provoacă și nouă celor care trăim fizic mai de departe.
Deși trăim într-o societate foarte informată, acest lucru nu pare să gonească conflictele. Informația este importantă dar nu îndepărtează conflictul totdeauna conflictul; ba chiar uneori îl incită. De aceea Biserica își are rolul ei de a propovădui iertarea și de a aduce dragostea și pacea printre oameni.”
În încheiere ierarhul Canadei a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Arhiepiscopiscopul Sucevei și Rădăuților pentru invitație, Pr. Protopop Maloș, clerului și credincioșilor prezenți. La rândul său Arhimandritul Irineu a mulțumit ierarhului pentru slujire și i-a dăruit o icoană a Sf. Leontie de la Rădăuți și un album.
A urmat o agapă frățească în prezența oficialităților orașului, a obștii și a câtorva invitați.
În după amiaza aceleiași zile PS Episcop Ioan Casian a vizita Așezământul de copii Sf. Leontie de la Rădăuți și a obținut mai multe detalii de la Maica Ecaterina coordonatoarea centrului.
Ziua s-a încheiat spre seară cu o vizită la Mănăstirea Sihăstria Putnei unde l-a întâlnit pe arhimandritul Nectarie starețul mănăstirii.
