Sf. Atanasie și Chiril – arhiepiscopii Alexandriei
despre rolul întrupării Mântuitorului Hristos în curățirea firii omenești și omorârea morții și despre redobândirea înfierii în Dumnezeu
Sf. Atanasie cel Mare (c. 296-373) a fost unul dintre cei mai importanți ierarhi ai sec. al IV-lea. A fost prezent la Sinodul I Ecumenic fiind diacon și secretar la Episcopului Alexandru. Mai târziu ajunge arhiepiscop al Alexandriei. Datorită opoziției față curentele ariene și politicii curții imperiale în acest sens este exilat de nenumărate ori.
Iată ce spune St. Atanasie cel Mare despre rolul Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu în eliberarea omului de moarte și stricăciune prin Întrupare:
“Căci știind Cuvântul că nu se putea desființa altfel stricăciunea oamenilor decât prin moarte – dar nu era cu putință să moară Cuvântul, odată ce era Însuși Fiul cel nemuritor al Tatălui -, Își ia un trup în stare să moară, pentru ca acesta, împărtășindu-se de Cuvântul Cel peste toate, să se facă în stare să moară pentru toți, dar prin Cuvântul ce locuia în el să rămână nestricăcios și, drept urmare, să înceteze la toți stricăciunea prin harul învierii.
Deci aducând prin moarte, ca un dar sfânt și ca o jertfă liberă de orice pată, trupul pe care l-a luat, a depărtat îndată, de la toți cei asemenea Lui, moartea, prin aducerea ca dar a trupului celui asemenea cu cel al lor. Căci întrucât Fiul lui Dumnezeu era mai presus de toți, aducându-și templul Său și organul trupesc ca preț, a plătit prin moarte în mod cuvenit datoria pentru toți. Și fiind prin trupul asemănător unit cu toți, Fiul nestricăcios a lui Dumnezeu i-a îmbrăcat în mod cuvenit pe toți cu nestricăciune prin făgăduința învierii. Astfel nu mai este în ei stricăciunea, datorită Cuvântului ce locuiește în ei printr-un singur trup.”[1]
Sf. Atanasie cel Mare arată că moartea era calea prin care Cuvântul lui Dumnezeu putea aduce nestricăciunea. Dumnezeu în Hristos se folosește de moartea care pătrunsese în firea omului ca vehicul dătător de viață. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu era veșnic și nemuritor. Atunci cum putea să intre în moarte? Soluția era ca trupul omului în care pătrunsese moartea să devină trupul însuși al Fiului lui Dumnezeu iar prin această participare, prin unire în Întrupare cu Cuvântul cel veșnic să fie biruită moartea și nestricăciunea. Sf. Atanasie înțelege extraordinara iconomie smerită a lui Dumnezeu care deși nu are nevoie să se coboare și să facă lucrul acesta, din iubire de oameni, se face El Însuși purtătorul firii stricăcioase pe umerii Său ca Mielul cel ce ridică păcatele lumii (cf. Ioan 1, 29). Dumnezeu este smerenia și dragostea desăvârșită. El se face unul dintre noi pentru a putea prelua păcatul și a săvârși jertfa în locul omului care nu o putea prin sine aduce.
Prin Întrupare trupul omenesc devine trupul lui Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Prin jertfa morții lui, se împlinesc două lucruri: 1. se păstrează starea nemuritoare a firii dumnezeiești a Fiului lui Dumnezeu; 2. prin trupul muritor asumat de Hristos și prin însăși moartea Lui va aduce învierea firii omeneaști. Prin aceasta firea omului este restaurată și devine părtașă nemuririi. Noi cei care alcătuim Biserica suntem înveșmântați în nestricăciune prin înviere. Ne împărtășim de umanitatea cea înviată a lui Hristos care devine plămada reînnoirii și învierii noastre.
Sf. Chiril al Alexandriei (c. 378-444) este un alt ierarh important care și desfășurat cea mai mare parte activității sale bisericești în sec. al V-lea. Participă la Sinodul III Ecumenic care o proclamă pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu.
Iată felul în care Sf. Chiril ne arată cum se realizează înfierea noastră:
“Dar cum ar putea fi cazul dacă El Însuși s-a făcut trup, adică a devenit om, însușindu-și un corp omenesc într-o uniune atât de indisolubilă încât trebuie considerat ca fiind chiar trupul Său și al nimănui altuia? Acesta este modul în care El ne transmite harul înfierii chiar și nouă, astfel încât și noi să putem deveni fii ai Duhului, în măsura în care natura omenească a dobândit mai întâi această posibilitate în El. … El (Hristos – n.t.) deși este de la Dumnezeu, de sus și în mod natural Dumnezeu, totuși a coborât la starea noastră într-o manieră minunată și neobișnuită și s-a născut de la Duhul, după trup, pentru ca și noi să rămânem în sfințenie și nestricăciune ca El. În mod clar, harul a venit asupra noastră de la El, ca dintr-o nouă rădăcină purtătoare de altoi, un nou început.”[2]
În Hristos se întâmplă o nouă naștere a firii omenești. Ea nu se mai naște din pofta trupului ci de la Duhul Sfânt și de aceea ea nu mai este afectată de patimă și stricăciune. În felul acest și calitatea de fiu este deplină și nealterată de voința păcătoasă. Trupul lui Hristos, natura lui umană luată din Fecioara Maria este un rezultat al voinței directe a lui Dumnezeu, care zămislește pe Hristos după trup în sânul ei. În felul acesta calitatea de fiu al lui Dumnezeu în Hristos este neafectată de păcat, stricăciune și moarte. În persoana dumnezeiască a lui Hristos firea omenească dobândește sfințenia și nestricăciunea. Firea omenească a lui Hristos fiind restaurată devine rădăcina pe care vom fi altoiți pe trunchiul Bisericii fiecare dintre noi prin Botez.
+Ioan Casian
___________
[1] Sf. Atanasie cel Mare. Cuvânt împotriva elinilor. Tratat despre Întruparea Cuvântului. Trei cuvinte împotriva arienilor (trad., studiu introductiv și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae). Ed. EIBMO: București 2010, p 148-149
[2] Sf. Chiril al Alexandriei. Despre Unitatea lui Hristos (traducere și introducere John Anthony McGuckin). St. Vladimir’s Seminary Press, Crestwood, New York 1995, p 63-64








