POSTUL CRĂCIUNULUI
CĂLĂTORIA NOASTRĂ CĂTRE BETLEEM
“Iar un samarinean, călătorind pe acolo, a venit la locul unde era el şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. Şi venind, i-a legat rănile, turnând undtdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el” (Luca 10:33-34).
Anul acesta, în prima duminică a Postului Crăciunului, creştinii ortodocşi din toată lumea au auzit citirea pericopei evanghelice despre Samarineanul Milostiv (Luca 10:25-37). Este una dintre cele mai frumoase şi mai de suflet înălţătoare pilde rostite de Domnul şi Mântuitorul nostru. Aceasta ne vorbeşte despre providenţa divină, milostivirea, compasiunea şi iubirea nemăsurată ale lui Dumnezeu, care nu a abandonat, nu a părăsit niciodată capodopera creaţiei Sale, Omul.
Samarineanul cel milostiv nu este nimeni altul decât Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, care de bunăvoie venind în lume să împlinească planul cel din veșnicie al lui Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lumii, ia asupra Sa firea omenească, se apleacă cu milostivire divină asupra omului (care zăcea ”lângă cale,” golit de darurile duhovniceşti și rănit de forţele întunericului şi abia viu), îi leagă rănile, îl pune pe asinul Său, îl duce şi-l încrediţează casei de oaspeţi (Bisericii Sale) cu porunca: „ai grijă de el” (Luca 10:35).
Este cu totul potrivit să auzim această pildă la începutul călătoriei noastre duhovniceşti către Praznicul Naşterii Domnului. Aceasta ne oferă mult-dorita nădejde, asigurarea de preţuirea de care ne bucurăm în ochii lui Dumnezeu şi locul important pe care-l ocupăm în cadrul Proniei divine. Apoi, pe măsură ce ne restaurăm sănătatea fizică şi spirituală, ni se porunceşte: „fă şi tu asemenea!” (Luca 10:37).
Dacă omenirea a avut vreodată nevoie mai multă de nădejde, de asigurarea valorii de sine, de milă şi compasiune divină, acum este! Anul acesta, Mântuitorul Iisus Hristos, Samarineanul cel Milostiv, găseşte omenirea într-una dintre cele mai disperate şi precare situaţii, pierdută şi nesigură de viitorul ei (zăcând ”lângă marginea drumului”), grav rănită de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, golită de valorile morale şi spirituale, divizată mai mult ca niciodată din punct de vedere social, politic şi religios, speriată și bântuită cu cea mai serioasă pandemie din ultima sută de ani, care a afectat aproape întreg globul pământesc.
În vâltoarea acestui multi-dimensional vârtej, în următoarele două duminici ale Postului Naşterii Domnului, Biserica Ortodoxă avertizează pe fiii ei să nu se alipească de bogăţiile acestei lumi până la punctul de pierdere a discernământului, ci mai degrabă să-şi reevalueze priorităţile, să-şi simplifice viaţa, cu alte cuvinte, să-şi păstreze integritatea mintală.
Bogatul căruia i-a rodit ţarina din belşug şi care eşuiază să profite de acest prilej pentru a se îmbogăţi în Dumnezeu, stă drept mărturie pericolului care-i aşteaptă pe cei care, în nebunia lor, îşi pierd capacitatea de a diferenţia între valorile materiale şi cele spirituale. Această obsesie cu bogăţia materială poate fi distructivă chiar şi pentru cei care cunosc în amănunt poruncile sau chiar le-au păzit, într-o oarecare măsură, precum învăţăm în duminica a treia din Postul Crăciunului, din exemplul dregătorului care voia să moştenească viaţa veşnică (Luca 18:18-27). Când i se amintesc poruncile (cerinţele pentru viaţa veşnică), cel foarte bogat, în mintea lui confuză şi bolnavă, credea că le şi împlinise: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea” (18:21). De fapt, el încălca poruncile de bază, care se refereau la închinarea singurului și adevăratului Dumnezeu. Alipirea sa de bunurile materiale era atât de gravă și obsesivă, încât îl substituise pe Dumnezeul cel adevărat cu bogăţia sa, comiţând idolatrie şi adulter spiritual.
Ca și în cazul pildei Samarineanului Milostiv, pericopele evanghelice din aceste două duminici ne cheamă la săvârșirea faptelor de iubire creștinească față de semenii noștri care înfruntă necazuri și lipsuri mai mari ca ale noastre, turnând asupra rănilor lor untdelemnul și vinul alinător al dragostei, grijii și compasiunii noastre, împlinindu-ne, astfel, mandatul de a fi noi înșine samamrineni milostivi.
În duminica a patra a postului, Evanghelia ne înfăţişează vindecarea, în zi de sâmbătă, a femeii pe care satana o legase cu un duh al neputinţei, vreme de 18 ani, alterându-i statura: dintr-o poziţie verticală, într-o postură gârbovită (Luca 13:10-17). Precum în cazul omului căzut între tâlhari, tot aşa şi femeia gârbovă reprezintă întreaga omenire, gârbovită sub mulţimea păcatelor şi în neputinţă de a –şi dobândi statura verticală originară. Scopul naşterii Domnului Iisus Hristos tocmai acesta a fost: să elibereze neamul omenesc din robia duhurilor rele, să restaureze capodopera creaţiei Sale la verticalitatea fizică şi spirituală originară, dându-i din nou posibilitatea de a admira fumuseţea creaţiei lui Dumnezeu şi de a-şi înălţa privirea către dătătorul tuturor bunătăţilor, în rugăciune de cerere, laudă şi mulţumire.
Făcând un pas mai aproape de Nașterea Domnului, în duminica a cincea, Domnul şi Mântuitorul nostru ne cheamă la Cina cea mare, pregătită pentru toţi cei care răspund chemării Lui şi nu-şi irosesc viaţa căutând scuze pentru a-şi justifica refuzul comuniunii cu Stăpânul lor (Luca 14:16-24). Cina cea cerească a devenit posibilă numai prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Patimile Sale cele de bunăvoie, Invierea cea de a treia zi şi prin Înălţarea la cer cu firea omenească îndumnezeită. În caliate de creştini ortodocşi, credem că dacă luăm viaţa în mod serios, urmăm preceptele evanghelice, depunem efort cât mai mult posibil pentru a agonisi fapte bune de mântuire şi participăm la Tainele Bisericii, putem pre-gusta din cina cea cerească, într-o anumită măsură, chiar aici pe pământ. Prin celebrarea euharistică pre-gustăm din Cina Domnului încă din această viață.
În duminica dinaintea Naşterii Domnului, Biserica Ortodoxă ne prezintă genealogia Mântuitorului, drept confirmare şi asigurare a realităţii Întrupării Sale şi apoi, ne prevesteşte în amănunt evenimentul învăluit în taină al smereniei şi revelaţiei divine: Naşterea Mântuitorului.
După câteva zile, la sfârşitul călătoriei noastre spirituale, pe fundalul corurilor îngereşti, în compania păstorilor uimiți și a Magilor de acum două mii de ani, venim să vedem pe Fiul lui Dumnezeu întrupat şi-I aducem daruri de smerenie, înnoire spirituală şi bunăvoire.
Mântuitorul lumii, Samarineanul cel Milostiv, vine din nou, cu milă dumnezeiască, să ne lege rănile, alinându-ne suferințele, să ne încredinţeze Bisericii Sale, să ne înveţe cum să ne îmbogăţim în Dumenezu, să ne elibereze din robia celui rău, să restaureze comuniunea noastră cu Dumnezeu Tatăl şi să ne pregătească loc la Cina cea cerească.
Bunul și Milostivul Dumnezeu să ne învrednicească și anul acesta de participarea cât mai vrednică la această mare taină și prăznuire cosmică cu sănătate, pace și bucurie duhovnicească și cu inimile oferite drept lăcașuri calde și binevoitoare pentru primirea lui Mesia cel Întrupat, Hristos Mântuitorul nostru!
Pr. George Bazgan
