Sf. Siluan Atonitul

- cugetări -

Iubirea lui Dumnezeu este nelimitată

Și iubirea lui Dumnezeu nu are sfârșit.

Cunosc un om pe care Domnul, în mila Sa, l-a vizitat cu harul Său. Și dacă Domnul l-ar fi întrebat: „Ai vrea să-ți dau mai mult?” Din slăbiciunea cărnii sufletul său ar fi răspuns: ‘Vezi, Doamne, că nu pot suporta mai mult și aș muri’, pentru că omul este limitat și nu poate purta plinătatea harului.

Astfel pe muntele Tabor ucenicii au căzut cu fața (la pământ – n.n.) în fața slavei Domnului. Și nimeni nu poate înțelege cum Domnul dă har sufletului.[1]

Biserica este locul în care Duhul Sfânt descoperă dragostea lui Dumnezeu

Bun și milostiv ești Tu, Doamne. Mulțumesc pentru mila Ta: Tu ai vărsat Duhul Tău Sfânt asupra mea și mi-ai dat să gust din dragostea Ta pentru mine, care sunt amarnic păcătos și sufletul meu este atras de Tine, O Lumină de neatins. Ce om ar putea să te cunoască pe Tine, dacă nu te-ai descoperi sufletului? Sufletul Te-a privit și l-a cunoscut pe Creatorul lui și pe Dumnezeul lui și tânjește neîncetat pentru Tine, Doamne cel ce ești milostiv.[2]

Niciun om de la sine nu poate ști ce este iubirea lui Dumnezeu dacă nu este învățat de Duhul Sfânt; dar dragostea lui Dumnezeu este cunoscută în Biserica noastră prin Duhul Sfânt, așa că vorbim despre această iubire.[3]

Mintea omului contemplă Sfânta Treime

O, fraților, să uităm pământul și tot ce este acolo! Pământul ne distrage din contemplarea Sfintei Treimi, pe care mintea noastră nu o poate înțelege, dar pe care sfinții din cer o contemplă în Duhul Sfânt. Noi, la rândul nostru, ar trebui să continuăm să ne rugăm fără închipuiri și să cerem Domnului un duh smerit, iar Domnul ne va iubi și ne va da aici pe pământ multe lucruri - unele pentru suflet și trup.[4]

Legătura dintre iubire și diverse virtuți

Cu cât dragostea este mai mare, cu atât suferințele sufletului sunt mai mari.

Cu cât dragostea este mai deplină, cu atât cunoașterea lui Dumnezeu este mai deplină.

Cu cât este mai înflăcărată iubirea, cu atât este mai fierbinte rugăciunea.

Cu cât dragostea este mai perfectă, cu atât viața este mai sfântă.[5]

Necircumscribilitatea lui Dumnezeu și condescendența Sa pentru a-L cunoaște

Mare și de neînțeles este Domnul nostru, dar pentru binele nostru El S-a micșorat pentru ca noi să-L cunoaștem și să-L iubim; ca pentru dragostea Lui să uităm pământul și să trăim în ceruri și să privim slava Domnului.[6]

Mântuirea este universală

Domnul dăruiește un atât de mare har aleșilor Săi, încât ei îmbrățișează întregul pământ, întreaga lume cu dragostea lor și sufletele lor ard cu dorul ca toți oamenii să fie mântuiți și să privească slava Domnului.[7]

Condiții care conduc la cunoașterea lui Dumnezeu și diferite grade de iubire pentru Dumnezeu

Dacă l-ai cunoaște pe Domnul, smerește-te până la capăt, fii ascultător și sobru în toate lucrurile, iubește adevărul și Domnul în mod sigur îți va da să-L cunoști prin Duhul Sfânt; și atunci vei ști prin experiență exact ce este iubirea față de Dumnezeu și ce este iubirea față de om. Și cu cât dragostea este mai perfectă, cu atât cunoștințele tale sunt mai perfecte. Există o măsură mai mică a iubirii; există o măsură mijlocie a iubirii; și există o măsura mai mare a iubirii.

Omul care se teme de păcat îl iubește pe Dumnezeu; omul cu o inimă blândă îl iubește mai mult; cu atât mai mare este iubirea omului în al cărui suflet locuiește lumina și bucuria; dar omul cu harul în suflet și trup cunoaște iubirea perfectă. Acesta este harul pe care Duhul Sfânt l-a dat martirilor, harul care i-a ajutat să suporte cu curaj fiecare suferință.[8]

Treptele iubirii

Aș vorbi o clipă - în măsura în care harul lui Dumnezeu mă va lumina - despre diferitele trepte ale iubirii de Dumnezeu.

Acolo unde un om se teme să-l necăjească pe Dumnezeu păcătuind în vreun fel - acesta este prima treaptă a iubirii. Omul a cărui minte nu este împrăștiată are dragoste în treapta a doua, care este mai mare decât prima. O a treia și mai înaltă treaptă a iubirii este atunci când un om este conștient de harul din sufletul său. Și, în sfârșit, omul care are harul Duhului Sfânt atât în ​​suflet, cât și în trup se află într-o stare de iubire desăvârșită; iar dacă păstrează acest har, oasele trupului său vor deveni moaște sfințite, la fel ca oasele sfinților mucenici, profeților, binecuvântaților părinți și altor mari sfinți.[9]

(culese de PS Episcop Ioan Casian)

[1] Arhim. Sofronie Saharov. Sf. Silouan Athonitul. St. Vladimir’s Seminary Press: Crestwood, New York 1999, p 362 (engleză)

[2] ibidem

[3] Idem 363

[4] Idem 364

[5] Idem 365-366

[6] Idem 367

[7] Ibidem

[8] Idem 368

[9] Idem 369