Reflecții despre preliminariile veșniciei

- iubirea, osteneala și smerenia -

“Cel ce iubește pe alții alege osteneala și smerenia, străine de plăcerea comodității și a slavei deșarte, străine de plăcerile trupești și iubitoare de jertfa pentru altul însoțită de dureri – spune Păr. Stăniloae comentându-l pe Sf. Maxim Mărturisitorul. Căci, așa a făcut Fiul lui Dumnezeu, întrupat ca om, pentru a ne da și nouă puterea spre acestea, unindu-ne cu Sine și ca să ne pregătească spre unirea desăvârșită cu Sine, în viața de veci (...).”[1]

Păr. Stăniloae inspirându-se din gândirea patristică de sinteză a Sf. Maxim Mărturisitorul ne aduce aminte de exemplul sau paradigma vieții creștine în toate dimensiunile ei care este cea a Fiului lui Dumnezeu întrupat. Cuvântul lui Dumnezeu a venit întrupându-se pentru noi și pentru a noastră mântuire, El Însuși neavând nevoie de aceasta, și a socotit mai important să se substituie vieții noastre, să se facă viața vieții noastre, pentru a ne reda suflul interior și puterea de viața înviată și transfigurată care să ne reaseme cu Sine. Cuvântul lui Dumnezeu a ales osteneala petrecerii printre noi deși nu avea nevoie de ea doar pentru a revedea pe om și creația Lui restabilită în frumusețea și cuviința drumului celui dintâi. El a ales mai degrabă unirea cu natura omenească ostenită și ostenitoare, asumând-o din interior liber și fără de păcat, pentru a o reda ca plămadă reînnoitoare a existenței noastre.

Dacă credem că suntem zidiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu înseamnă că trebuie să mergem pe calea deschisă de Cel după a cărui model sunt făcuți. Deci urmând modelului nostru Hristos rațiunea alegerilor noastre nu stă în noi înșine ci în aproapele nostru. Este exemplu pe care Creatorul ni-l dă prin întruparea Fiului Său. Iubirea în înțelesul creștin al cuvântului înseamnă osteneală, smerenie și jertfă. Ea înseamnă dezbrăcarea de sine și îmbrăcarea în celălalt așa cum Hristos a făcut-o. Aceasta este în totală contradicție cu propunerile seculare ale societății de astăzi care ne învață autopromovarea indecentă, grija excesiv egoistă de păstrare cu zgârcenie a ceea ce ni se pare că avem sau am dobândit. Exemplul pandemiei de astăzi pune în lumină fragilitatea existenței noastre și precaritatea planurilor făcute fără a avea în minte bunăcuviința și statornicia în vocația și darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în fiecare dintre noi.

Osteneala este curajul de a se atela la un efort duhovnicesc deschizător de cale. Dascăli sau învățători ai acesteia sunt sfinții căci ei au pășit deja mai înainte pe ea. Este neînfricarea de a dezlega corabia sau barca din portul în care a fost construită sau pusă la adăpost pentru a încerca bucuria împlinirilor și știința practică venite din arta de a naviga și a întâmpina zile senine sau mai mohorâte, pe cele fără adiere de vânt sau pe cele furtunoase, care te călesc și te obligă să te nevoiești, să găsești soluții câteodată bune, altădată mai puțin bune, să suferi înfrângeri temporare ale egoismului propriu datorită rutelor pe care le-ai urmat și care nu te-au purtat întotdeauna acolo unde ți-ai imaginat sau propus. Această osteneală este osteneala păstrării credinței împotriva ‘evidențelor seculare’ care nu par să-i fie favorabile.

Smerenia este conștiința că Hristos Dumnezeu a fost primul care a croit noua cale pe care am început-o și tot El este acela care este în fiecare clipă alături pentru sfat, ajutor și încurajare. El face toate acestea pentru că El este Arhitectul divin care a pus temelia lumii și vieții noastre. Smerenia este conștiința că originea propriei persoane și vocația nu stau în sine însuși ci în voința și în harul lucrător al lui Dumnezeu care inspiră totul.

Iubirea este cea care are și curajul și îndrăzneala pasului care creează căi și punți între sine, Dumnezeu și aproapele dar și cumințenia și docilitatea/blândețea/răbdarea auzirii sau simțirii cuvântului inspirat al Duhului care poartă de grijă și îndrumă toate. Această iubire nu mai ține cont de îndemnurile plăcerilor lumești și nici de temerile durerilor pe care le poate întâmpina parcurgând această cale pentru că mai presus de toate stă sentimentul de jertfă și generozitate dezinteresată al cărui întrupare este Hristos. Iubirea așează rațiunea de a fi sau a face în nevoia celuilalt. Rațiunea de a fi a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat a fost nevoia omului de mântuire. Întruparea nu s-a făcut din vreo necesitate a lui Dumnezeu. Ea s-a făcut din nevoia omului de îndreptare, transfigurare și mântuire. Cuvântul lui Dumnezeu a ales osteneala trupească împotriva suferinței și morții omului și în vederea mântuirii lui. În fapt, sensul veșniciei omului este început de Hristos în timp. “Pentru a rupe lanțul trecerii de la plăceri la dureri și viceversa, în care se mișcă timpul dat omului pe pământ și istoria dată umanității și care, în fond, lipsește timpul omului și istoria umanității de orice sens, s-a făcut Fiul lui Dumnezeu om în istorie, ca atare, a arătat folosirea ei ca loc unde se pregătește veșnicia, fără afectele sau patimile omului. El a arătat că omul poate înainta prin efortul de biruire a acestui lanț spre odihna spirituală de dincolo de timp. Deci că poate înainta spre ea și omenirea întreagă. Prin aceasta timpul și istoria primesc un sens.”[2] Venirea în timp prin întrupare a Fiului lui Dumnezeu dau timpului și istoriei, vieții omului, un sens dincolo de dialectica intramundană plăcere - durere. Unirea cu firea omenească a dumnezeirii în Persoana divină a Cuvântului lui Dumnezeu pregătește unirea mai deplină dintre ele în împărăția cerurilor. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu prin întrupare s-a constituit în răsad sau sămânță pentru deplina împlinire a omului în odihna spirituală a veșniciei împărăției lui Dumnezeu. Există un progres de la experiența tainică dar reală a împărăției lui Dumnezeu în Biserică în Sfânta Liturghie la experiența deplinei prezențe a împărăției lui Dumnezeu în veșnicie. Există o consistență analogică între lumea noastră și omul de aici și lumea veșniciei lui Dumnezeu și condiția omului în eternitate.

† Ioan Casian    

_______________

[1] Dumitru Stăniloae. Studii de teologie dogmatică ortodoxă. Craiova : Ed. Mitropoliei Olteniei 1991, p 43

[2] Idem p 41

Foto: Ziarul Lumina