Evenimentul pe care îl trăiesc femeile mironosițe în duminica Învierii Domnului Hristos este un exemplu care ne ajută să înțelegem felul în care lucrează harul lui Dumnezeu lucrează în viața noastră spirituală și în drumul nostru spre întâlnirea cu El.

De cele mai multe ori exemplul femeilor mironosițe este luat în sens practic adică ele, femeile mironosițe reprezintă chipul celor care slujesc în biserică, a celor care sunt dedicate comunității prin slujirea la mese (exemplul Martei), o diaconie feminină. Lucrul acesta este întărit chiar de citirea cu ocazia acestei duminici a textului din Faptele Apostolilor 6, 1-7 care prezintă alegerea celor șapte diaconi cu scopul de a sluji la mese. Ei sunt aleși și orânduiți pentru ca Sf. Apostoli să nu neglijeze vocația pentru care au fost aleși și trimiși adică slujirea Cuvântului, vestirea Evangheliei – moartea și învierea Mântuitorului Iisus Hristos pentru noi și pentru a noastră mântuire. Nu este nimic rău în imaginea aceasta a femeilor slujind la mese în favoarea comunității Apostolilor. Ea arată mai degrabă o bună organizare și o ‘eficientă strategizare a resurselor umane’, puține atunci, dar cu mult entuziasm și o credință vie. Sf. Apostol Pavel o spune: „Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii” (1Corinteni 14, 33). Acest aparent detaliu al Noului Testament denotă faptul că comunitatea creștină apostolică dimpreună cu ceilalți ucenici, femei mironosițe, frați întru credință etc. în care lucrează inspirația Duhului Sfânt se lasă modelați de buna rânduială a Acestuia așa cum o explică tot Marele Apostol în introducerea versetului citat mai sus. Inspirația Duhului menține o ordine și rânduiește vocațiile în perspectiva veșniciei dar și într-o direcție practică. Cele două – veșnicia și simțul practic, eficiența, aici pe pământ nu sunt contradictorii una cu cealaltă ci mai degrabă se completează într-o ierarhie a priorităților care dovedește tocmai realismul și valoarea istorică a planului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Dar ne putem apleca și a unui alt detaliu al dimineții învierii Mântuitorului care ne poate descoperi și un alt sens  mai adânc al drumului spiritual în care omul îl descoperă pe Dumnezeu. Spune Evanghelia de la Marcu: „Și după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare” (Marcu 16, 1-4). Sf. Ev. Marcu prezintă îngrijorarea femeilor mironosițe care știind graba cu care se făcuseră toate pentru îngroparea Învățătorului, se îndreptau nerăbdătoare spre mormântul unde fusese Acesta depus pentru a împlini cele cuvenite. Sf. Ev. Marcu ne arată însă că îngrijorarea femeilor găsise deja o rezolvare. Calea către locul unde Trupului Celui pe care Îl văzuseră îngropat cu trei zile în urmă se deschisese într-un chip tainic, independent de eforturile lor.

Sf. Ev. Matei vine cu o completare la cele spuse de Sf. Ev. Marcu: „Și iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei” (Matei 28, 2). Îngrijorarea femeilor mironosițe găsește rezolvarea printr-o lucrare a lui Dumnezeu. Îngerul Domnului intervine din nou așa cum o vedem de nenumărate ori și în Vechiul Testament și deschide drumul în sensul planului divin proorocit și făgăduit mai înainte. Dumnezeu se îngrijește de fiecare dată când există un obstacol să ajute la împlinirea planului Său mântuitor în favoarea noastră. La fel și în cazul femeilor mironosițe vedem că Cel care așează toate cu cuviință spre folosul nostru este tot Dumnezeu prin slujitorii Săi – puterile cerești. Femeile mironosițe au râvna, credința și sensul datoriei de împlinit, care înseamnă dragoste față de Mântuitorul Hristos. Aceasta din urmă este vehiculul care le aduce în preajma evenimentului întâlnirii cu Iisus Hristos cel mort și înviat. Calea către această experiență este deschisă de Însuși Dumnezeu prin slujitorii Săi cerești. Este dragostea lui Dumnezeu care ne covârșește mai întâi cu bunătatea ei eliberatoare și făcătoare de bine și care ni se dăruiește liber. Deci lucrarea lui Dumnezeu este o lucrare harică care depășește simpla putere și imaginație omenească dar care cere într-o anumită măsura, chiar cât de mică, credință și deschiderea către Dumnezeu.

„Este din ușa mormântului sau din inimile voastre? Din mormânt sau din proprii voștri ochi? – se întreabă Sf. Petru Hrisologul. Tu, a cărui inimă este zăvorâtă, ai cărui ochi sunt închiși, nu poți descoperi slava mormântului deschis. Turnați deci uleiul vostru, dacă vreți să vedeți acea slavă, nu pe trupul Domnului, ci pe ochii inimilor voastre. Prin lumina credinței, veți vedea apoi ceea ce prin slăbiciunea credinței se află acum ascuns în întuneric.”[1]

Pentru Sf. Petru Hrisologul uleiul femeilor mironosițe este simbolul uleiului spiritual necesar nouă pentru trezirea interioară spre cunoașterea și întâlnirea cu Dumnezeu. Omul nostru interior spune sfântul are nevoie de vindecare, de eliberare și de întărire. Cel care este orb și nu vede realitatea spirituală a învierii Domnului este omul interior. Inima și ochii interiori au nevoie de eliberare și vindecare. Iar aceasta eliberare și vindecare începe cu credința. Ea este cea care ține mintea, ochii, inima omului deschise lucrării harice a lui Dumnezeu, îngerului Domnului, îngerului de lumină, care se pogoară și le face pe toate clare, limpezi și luminoase. Întunericul necunoașterii și al îndoielii își are originea în puțina credință sau în necredință.

„Și un înger a coborât și a rostogolit piatra – spune Sf. Petru Hrisologul. El nu a rostogolit piatra pentru a oferi o cale de scăpare Domnului, ci pentru a arăta lumii că Domnul a înviat deja. El a rostogolit piatra pentru a-i ajuta pe prietenii săi slujitori să creadă, nu pentru a-L ajuta pe Domnul să învie din morți.”[2]

Îngerul Domnului lucrează la descoperirea tainei mântuirii noastre care este învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Lucrarea îngerului Domnului este spre folosul omului. Hristos nu are nevoie de ea pentru că este Dumnezeu fără de păcat și este mai presus de legile lumii acesteia. Piatra de pe ușa mormântului este voința păcătoasă și gândurile necurate ale omului. Ele strâmbă vederea și înțelegerea și deturnează acțiunea în scopuri care nu sunt după voința lui Dumnezeu sădită prin rațiune în om. Zidul voinței păcătoase și al gândurilor nepotrivite trebuie dat la o parte pentru ca lumina învierii să răsară din acel mormânt care reprezintă fiecare persoană. Hristos a pătruns în mormânt persoanei noastre prin Botez și așteaptă ca ușa voinței păcătoase să fie dată la o parte ca harul lui Hristos cel înviat să lumineze toate.

„Rugați-vă, fraților, - îndeamnă Sf. Petru Hrisologul - ca îngerul să coboare acum și să depășească toată împietrirea inimilor noastre și să ne deschidă simțurile închise și să vestească în mințile noastre că Hristos a înviat, căci așa cum inima în care Hristos trăiește și domnește este cer, tot așa inima în care Hristos rămâne mort și îngropat este mormânt.”[3]

Lucrarea îngerească vine să ofere acest început de eliberare a omul – inima, simțurile și mintea – care se va continua mai apoi în întreaga viață în și prin Hristos. Inima este centrul spiritual al omului în care se întâlnesc toate funcțiile spirituale și psihologice ale omului. Ea este cea care trebuie transfigurată prin har trecând-o de la împietrire pătimașă la suplețe și eleganță dătătoare de energie și viață. Simțurile trebuie să se deschidă lucrării cerești și spirituale. Ele rămân închise lucrării lui Dumnezeu în Hristos atât timp cât sunt orientate spre secular și orizontal, spre lumea materială. Mintea este cea care se vindecă, se întărește și devine îndrăzneață prin primirea și contemplarea luminii învierii lui Hristos începând să înțeleagă și să perceapă felul în care Dumnezeu a creat-o și a înzestrat-o pentru a distinge, a cântări, a orienta și a coordona toate lucrarea omului în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui.

Inima omului se aseamănă mormântului din Grădina Ghetsimani în care a fost pus Hristos. Ea, care este centrul spiritual al omului poate rămâne opacă, devenind mormânt care îl ascunde și îl păstrează în adânc pe Hristos, acesta nelucrând prin cuvintele și faptele omului pentru că inima, simțurile și mintea sunt închise în orizontalitatea lumii de aici. Puțina credință sau necredința nu permit harului să conlucreze cu voința omului pentru a-l deschide și a-l transfigura progresiv pe acesta. Inima omului însă poate deveni și cer când Hristos este lăsat să răsară din adâncul ei pe calea simțurilor, sufletului și minții prin colaborarea cu voința omului manifestându-se concret prin cuvinte și fapte. Iată cum omul poate fi mormânt sau cer în funcție de cum se lasă sau nu transformat de harul lui Dumnezeu prin intermediul deschiderii pe care o oferă credința.

Evenimentul venirii femeilor mironosițe la mormânt ne descoperă felul în care Dumnezeu poartă de grijă omului în deschiderea căii acestuia spre El. El este Cel care împlinește prin slujitorii Săi îngeri ceea ce este cu neputință sau neimaginat de către om. În același timp omul are nevoie ca și în cazul femeilor mironosițe de credință, râvnă și dragoste de Dumnezeu pentru ca Acesta să găsească ușa credinței deschise și astfel să poată intra și lucra cu omul. Rezultatul acestei lucrări este bucuria descoperirii veștii celei bune a învierii lui Hristos și nerăbdarea și râvna de a o face cunoscută tuturor spre mântuire și viață veșnică.

Hristos a înviat!

+Ioan Casian

[1] Petru Hrisologul. Omilia 82 în Thomas C. Oden & Christopher A. Hall (eds.). Comentarii creștine antice la Sf. Scriptură (Noul Testament II / Marcu). Ed. InterVarsity Press: Downers Grove, Illinois SUA 1998 p 241-242 col.1-2 (engleză)

[2] Petru Hrisologul. Omilii 75.4 în Thomas C. Oden (ed.). Comentarii creștine antice la Sf. Scriptură (Noul Testament Ib / Matei 14-28). Ed. InterVarsity Press: Downers Grove, Illinois SUA 2002 p 306 col. 1 (engleză)

[3] ibidem