Pe urmele Sfintei Teodora de la Sihla – zece ani de lumină, credință și educație creștină
- a X-a ediție a Taberei de vară Sf. Teodora de la Sihla, Mono (Ontario) -
„Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu.” (Marcu 10, 14)
Sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla și cu binecuvântarea și implicarea personală a Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, departamentul de educație al Episcopiei a organizat, în perioada 13–18 iulie 2026, la Mono (Ontario) în proximitatea Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou, Mono, cea de-a X-a ediție a Taberei de vară „Sfânta Teodora de la Sihla”, un proiect educațional și misionar care a devenit, de-a lungul unui deceniu, o frumoasă și rodnică lucrare dedicată copiilor și tinerilor din cuprinsul eparhiei.
Acest moment aniversar reprezintă mai mult decât împlinirea a zece ediții. El este un proiect de suflet, care vorbește despre zece veri în care sute de copii au învățat să se roage împreună, să lege prietenii trainice, să descopere frumusețea credinței ortodoxe și să-și iubească rădăcinile românești. Este mărturia unei investiții continue pe care Episcopia Canadei o face în educația creștină a noilor generații și dovada că semințele sădite cu răbdare și dragoste în sufletele copiilor aduc roade binecuvântate.
„Nu este nimic mai mare decât a forma un suflet pentru Dumnezeu.” (Sf. Ioan Gură de Aur) Acest cuvânt exprimă cel mai bine misiunea pe care această tabără și-a asumat-o încă de la prima ediție și pe care o continuă cu aceeași responsabilitate și dragoste.
Anul acesta, copiii și tineri participanți cu vârste între 7 și 17 ani, veniți din parohiile Protopopiatului de Centru al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, s-au bucurat de prezența și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Ioan Casian și Egumenului Policarp la care s-au adăugat Părintele Viorel Țencaliuc – protopop, Părintele Ionuț Țencaliuc, Monahia Ana Bulgariu, alături de monitori și voluntari care au dăruit din timpul și dragostea lor pentru buna desfășurare a taberei.
Tabăra a fost găzduită, ca și în anii precedenți, de Centrul The Valley of the Mother of God al Bisericii Copte din Mono (Ontario), un loc în care frumusețea naturii s-a unit cu liniștea rugăciunii și cu bucuria comuniunii. Gazdele noastre se străduie de 10 ani să ne amintească ca fiecare vizită, fiecare acțiune făcută acolo este în fapt un popas în grădina Maicii Domnului unde cu toții suntem ocrotiți.
În fiecare dimineață, rugăciunea a deschis inimile copiilor spre o nouă zi de descoperiri. Jocurile, drumețiile prin pădure, activitățile sportive și momentele de comuniune au fost împletite armonios cu catehezele, atelierele și participarea la viața liturgică, transformând întreaga săptămână într-o adevărată școală a credinței și a prieteniei.
„Educația copiilor este o artă, poate cea mai mare dintre toate artele, pentru că ea modelează sufletul omului.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
Participanții au fost organizați pe grupe de vârstă, iar fiecare zi a avut o temă care a inspirat activitățile desfășurate și care au fost minuțios documentate în Jurnalul taberei. Temele abordate au fost legate de viața Sf. Teodora în corelație cu tema Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, oferind astfel copiilor și tinerilor exemple contemporane și apropiate de spiritualitatea românească. Copiii au fost încurajați să descopere frumusețea tradiției ortodoxe și bogăția patrimoniului spiritual și cultural românesc.
Pe terenurile de sport s-au întrecut în competiții de baschet, fotbal și volei, învățând spiritul de echipă, respectul și fair-play-ul. În atelierele creative au pictat, au cusut, au țesut și au descoperit tradițiile culinare și poveștile bunicilor, redescoperind frumusețea moștenirii românești.
În cadrul catehezelor au aflat viața Sf. Teodora de la Sihla și au înțeles că sfinții sunt prietenii și mijlocitorii noștri înaintea lui Dumnezeu. Participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Înălțarea Sf. Cruci și Sf. Efrem cel Nou, Spovedania și împărtășirea cu Sfintele Taine au reprezentat centrul întregii experiențe, oferind copiilor prilejul unei întâlniri vii cu Hristos.
„Copiii nu au nevoie de atât de multe cuvinte, cât de exemple bune; ei învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce aud.” (Sf. Paisie Aghioritul)
Poate că acesta este unul dintre cele mai importante daruri ale taberei. Copiii au văzut credința trăită firesc, prin rugăciunea ierarhului și a preoților, căldura cu care i-a înconjurat Monahia Ana Bulgariu, prin dăruirea voluntarilor Tiberiu Batkaly, Irina Holic, Natalia Bivol și Carmen Ognean, precum și prin prietenia sinceră dintre participanți. Educația creștină nu se transmite doar prin lecții, ci mai ales prin puterea exemplului.
În diaspora, această lucrare are o valoare deosebită. Educația religioasă nu înseamnă doar însușirea unor cunoștințe despre credință, ci cultivarea unei identități care unește limba română, tradițiile, cultura și apartenența la Biserică.
Sf. Sofronie de la Essex spunea că „adevărata educație începe atunci când omul învață să trăiască în prezența lui Dumnezeu.” Tocmai aceasta este vocația proiectelor educaționale ale Episcopiei: formarea unor oameni care Îl iubesc pe Hristos și Îl mărturisesc prin viața lor.
Ajunsă la cea de-a zecea ediție, această tabără este dovada că atunci când Biserica investește în copii, investește în viitorul ei. Mulți dintre participanții primelor ediții sunt astăzi tineri implicați în viața parohiilor, studenți la facultăți teologice în Romania, voluntari și îndrumători ai noilor generații. Ei sunt rodul unei lucrări începute cu credință și continuate cu perseverență și cu încrederea neștirbită că dacă vrem ca în Canada să avem creștini și preoți trebuie să îi creștem și să-i formăm.
Aniversarea celei de-a X-a ediții este, înainte de toate, un prilej de mulțumire adus lui Dumnezeu și de recunoștință față de ierarhul român al Canadei pentru toată încrederea și sprijinul acordat preoților, monahilor și monahiilor, monitorilor, voluntarilor, părinților și binefăcătorilor care, timp de un deceniu, au făcut posibilă această lucrare. Prin jertfa și dragostea lor, tabăra „Sfânta Teodora de la Sihla” a devenit o adevărată școală a credinței, a prieteniei și a slujirii.
Cu profundă recunoștință adresăm sincere mulțumiri reprezentanților companiei Fulger Transportation din Windsor (Ontario) precum și tuturor binefăcătorilor care, de mulți ani, aleg să dăruiască în taină, cu discreție și generozitate. Prin sprijinul financiar oferit, au făcut posibilă bucuria copiilor și desfășurarea acestei lucrări educaționale și duhovnicești. Gestul lor este o mărturie vie a iubirii creștine și a responsabilității față de tinerele generații, contribuind la formarea unor suflete care vor păstra vie credința, identitatea și valorile românești în diaspora.
Într-o lume în care copiii sunt adesea copleșiți de ritmul și provocările societății contemporane, Biserica rămâne locul în care ei învață liniștea rugăciunii, frumusețea comuniunii și bucuria întâlnirii cu Hristos.
„Lumina lui Hristos luminează tuturor!” Această lumină este însăși esența educației creștine: o lumină care nu transmite doar cunoștințe, ci modelează caractere, întărește credința și pregătește generații capabile să ducă mai departe Ortodoxia românească în Canada.
Fie ca Sf. Cuv. Teodora de la Sihla să ocrotească în continuare această lucrare și pe toți copiii și tinerii Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, pentru ca următorii zece ani să fie la fel de roditori în credință, iubire și slujire.
La încheierea acestei ediții aniversare, aducem mulțumire, mai presus de toate, Bunului Dumnezeu, Care a binecuvântat fiecare zi a taberei și a revărsat harul Său peste toți participanții.
Fluier final, ediția a Xa ! Să ne revedem sănătoși la următoarele ediții.
(consemnare Carmen Ognean)








