PS Episcop Ioan Casian: Viața duhovnicească este rodul lucrării harului lui Dumnezeu în noi

În Duminica a doua din Sfântul și Marele Post, dedicată Sfântului Grigorie Palama, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din St-Hubert, Quebéc. Din soborul de preoți au făcut parte: Pr. Mircea Panciuk – protopop emerit, Protos. Maxim Morariu - eclesiarh, Pr. Constantin Lupașcu, Pr. Adrian Manea și Diac. Valentin Boțu.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre sensul duhovnicesc al postului și despre întâlnirea reală a omului cu Dumnezeu, arătând că perioada Postului Mare este o călătorie spirituală care conduce spre marele eveniment al Învierii Domnului.

„Postul Mare este un pelerinaj duhovnicesc către întâlnirea cu marele eveniment al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. El presupune un efort interior, o lucrare duhovnicească pe care deja am început să o trăim în prima săptămână a postului, marcată în mod deosebit de Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și de slujbele specifice acestei perioade.”

Lucrarea harului în viața omului

Ierarhul a subliniat că drumul curățirii spirituale nu este doar rezultatul eforturilor omenești, ci mai ales rodul harului lui Dumnezeu.

„Trebuie să înțelegem că nu noi suntem cei care, prin propriile puteri, reușim să punem în ordine viața noastră. Ceea ce putem face este să devenim disponibili pentru lucrarea lui Dumnezeu, să ne deschidem inimile și să dorim, prin rugăciune, ca El să vină și să locuiască în noi.”

Viața duhovnicească, a explicat ierarhul, este un drum interior descris de Sfinții Părinți ai Bisericii, ale căror scrieri sunt adunate în Filocalie.

„Uneori, pentru noi, cuvântul «duhovnicesc» poate părea abstract, însă atunci când cineva intră cu adevărat pe această cale începe să simtă lucrarea curățitoare a harului lui Dumnezeu, care atinge inima și mintea omului.”

Credința creștină – întemeiată pe mărturie reală

În continuare, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a subliniat că credința creștină nu se bazează pe mituri sau idei filosofice, ci pe o realitate istorică: viața și lucrarea Mântuitorului Hristos.

„Mesajul mântuirii pe care îl primim în Biserică nu este o poveste sau o legendă. Credința noastră în întruparea Fiului lui Dumnezeu, în viața Sa printre oameni, în suferința, răstignirea, moartea și învierea Sa a treia zi se întemeiază pe o mărturie reală. Această mărturie a fost transmisă de Sfinții Apostoli, martori ai vieții și învierii lui Hristos.

Biserica este numită în Crez «una, sfântă, sobornicească și apostolească». Ea este apostolică pentru că se întemeiază pe mărturia Apostolilor, care au vestit lumii ceea ce au văzut și au trăit.”

Rolul credinței și autoritatea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos

Comentând Evanghelia duminicii, care relatează vindecarea paraliticului din Capernaum, ierarhul a evidențiat credința celor patru oameni care l-au adus pe bolnav înaintea lui Hristos.

„Evanghelia spune un lucru foarte important: «văzând Iisus credința lor». Hristos observă credința și dragostea cu care acești oameni l-au adus pe prietenul lor înaintea Sa. Cuvântul rostit de Mântuitorul – «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale» – descoperă identitatea Lui dumnezeiască.

El nu Se roagă lui Dumnezeu pentru vindecarea omului, așa cum făceau prorocii Vechiului Testament, ci vorbește cu autoritate proprie: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale.»”

Biserica – locul întâlnirii cu Dumnezeu

Casa în care se afla Hristos, în care vorbește oamenilor și îl vindecă pe cel bolnav estepentru noi chipul Bisericii.

„Casa despre care vorbește Evanghelia poate fi înțeleasă, într-o interpretare duhovnicească, ca imagine a Bisericii. În mod asemănător, atunci când citim Sfintele Scripturi în adunarea credincioșilor, ele sunt proclamate în Biserică, care este casa lui Dumnezeu.

Totodată, gestul celor patru oameni care desfac acoperișul casei simbolizează îndepărtarea împietririi inimii omului din voia lui lumească. Acoperișul care este dat la o parte simbolizează tocmai această voință împietrită, această orbire a păcatului care trebuie înlăturată, prin harul lui Dumnezeu și prin nevoința noastră.”

Învățătura Sfântului Grigorie Palama

În partea a doua a cuvântului, ierarhul a explicat semnificația teologică a acestei duminici, dedicată Sfântului Grigorie Palama.

„Sfântul Grigorie Palama a arătat că între Dumnezeu și om există o diferență fundamentală: Dumnezeu este necreat, iar omul este creat. Din acest motiv, esența dumnezeiască nu poate fi cuprinsă de firea omenească. Totuși, Dumnezeu rămâne prezent și lucrător în lume prin energiile Sale necreate. Aceste energii sunt lucrarea lui Dumnezeu prin care El se împărtășește oamenilor și prin care viața noastră este transfigurată. Astfel se explică modul în care harul lui Dumnezeu continuă să lucreze în Biserică.

Viața duhovnicească nu este rodul exclusiv al eforturilor noastre, ci lucrarea harului lui Dumnezeu în noi.”

Mărturia sfinților în fiecare generație

În cuvântul său, ierarhul a amintit și exemplul Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction, recent canonizat, și a sfintelor femei ca mărturie a sfințeniei trăite în vremuri apropiate de noi.

„Viața Sf. Pr. Mc. Liviu Galaction arată că sfințenia nu aparține doar trecutului îndepărtat. Harul lui Dumnezeu lucrează în fiecare generație. În același timp, Biserica aduce în lumină și mărturia sfintelor femei – monahii, soții și mame – ca modele de credință și jertfelnicie.”

Chemare la viață duhovnicească

În încheiere, Preasfințitul Episcop Ioan Casian a îndemnat credincioșii să folosească timpul Sfântului și Marelui Post ca pe o oportunitate de apropiere de Dumnezeu.

„Postul, rugăciunea, participarea mai deasă la slujbele Bisericii, citirea Scripturii și milostenia sunt mijloacele prin care Biserica ne ajută să creștem spiritual și să ne apropiem de Dumnezeu.”

La final, ierarhul a binecuvântat pe toți cei prezenți și a felicitat toate mamele și doamnele, oferindu-le din partea clerului și Consiliului parohial câte un trandifir ca simbol al recunoștinței, respectului și admirației pentru lucrarea pe care o fac în sânul Bisericii.

(consemnare Maica Ana Bulgariu)