The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Montreal 16 ani de la înființare


Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Montreal 16 ani de la înființare

Categorie: Headlines
Publicat: 15 Decembrie 2025

Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Montreal

16 ani de la înființare

 

În Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, comunitatea Parohiei Sfântul Dimitrie cel Nou din Montréal, provincia Québec, a trăit un moment de aleasă bucurie duhovnicească. Cu prilejul aniversării a 16 ani de la întemeierea parohiei, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a poposit în mijlocul credincioșilor, săvârșind Sfânta Liturghie împreună cu părintele paroh Ioan Ceaușu. Atmosfera liturgică a fost îmbogățită de răspunsurile oferite cu sensibilitate și profunzime de corul parohial Vox Anima.

În debutul cuvântului de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a vorbit despre perioada liturgică în care ne aflăm: „Catavasiile, textele liturgice și colindele toate poartă același duh pregătitor, vestitor și misionar; toate anunță ceea ce se va întâmpla la sărbătoarea Nașterii Domnului: cinstirea darului pe care Dumnezeu ni-l face. Cel mai mare dar pe care omenirea l-a primit vreodată este Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezzeu Cuvântul, Care Se întrupează din Fecioara Maria și pentru noi și pentru a noastră mântuire.”

În continuare, Preasfinția Sa a explicat celor prezenți de ce această duminică a 28-a după Rusalii se mai numește Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului: „Această rânduială ne arată importanța oamenilor drepți și inspirați ai Vechiului Testament, aleși de Dumnezeu și chemați să împlinească o misiune aparte: aceea de a deschide calea, de a fi călăuze și îndrumători ai poporului ales spre pregătirea necesară pentru întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu. (…) Sfinții Strămoși ne sunt puși înainte ca exemple de credință și perseverență. Deși au întâmpinat multe încercări, au rămas pe cale, pentru că au avut încredere în Dumnezeu și au văzut lucrarea Lui în viața lor, spre folosul întregului popor.”

Referindu-se la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a spus: „Evanghelia de astăzi, prin numele și semnificația ei, ne arată limpede că, dacă dorim să primim ceva de la Dumnezeu, acest lucru nu este posibil decât într-o stare spirituală de curăție a inimii și având o viață dreaptă. Pentru că, oricât de mult ar vrea Dumnezeu să ne dăruiască ceva, dacă mintea și inima noastră sunt strâmbe, pline de răutate sau de patimi, nu vom putea primi Cuvântul sau chemarea Lui. (…) Aceasta ne arată întreaga tradiție biblică, atât a Vechiului, cât și a Noului Testament, precum și întreaga tradiție ascetică și spirituală a Bisericii: Dumnezeu este întotdeauna alături de noi. De cele mai multe ori însă nu observăm această prezență, pentru că mintea și inima noastră nu sunt gata să o vadă și să o primească. Ele rămân oarbe. Iar aceasta stare este datorată prezenței patimilor în viața noastră.

Sf. Ap. Pavel, în epistola către Coloseni pe care am auzit-o astăzi, începe cu un îndemn puternic: «Omorâți mădularele voastre cele pământești, din pricina cărora vine mânia lui Dumnezeu». Ce înseamnă acest cuvânt? Îndepărtați din viața voastră patimile, neputințele, răutatea, toate acele lucruri care ne desfigurează lăuntric, pentru că din pricina lor suferim, nu din pricina unei vieți drepte.”

Apostolul continuă, câteva versete mai târziu, spunând: «V-ați dezbrăcat de omul cel vechi împreună cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit». Botezul este temelia acestei vieți noi în Biserică, iar îmbrăcarea în omul cel nou prin Botez este o potențialitate; pentru a deveni realitate în forma virtuților și vieții sfinte, ea are nevoie de libertatea și de colaborarea voinței noastre.

Evanghelia de astăzi ne cheamă să fim atenți la inima noastră, pentru ca ea să nu fie întunecată de patimi. Altfel, vom trece pe lângă chemarea lui Dumnezeu fără să o auzim. De aceea, această perioadă a postului este una de efort duhovnicesc, pentru a lăsa la o parte ceea ce îngreunează sufletul, ca lumina lui Dumnezeu să devină mai prezentă în viața noastră.”

Concluzionând sărbătoare de astăzi, Preasfinția Sa a spus: „Darul lui Dumnezeu, primit personal, nu este niciodată doar pentru sine. El este spre folosul tuturor, așa cum fiecare mădular al trupului lucrează pentru binele întregului trup. De aceea este esențial să ne înțelegem vocația și să urmăm chemarea lui Dumnezeu cu fidelitate. Prin Botez primim iertarea păcatelor, prin Mirungere primim puterea de a crește în virtuți, iar prin Sfânta Euharistie suntem hrăniți cu viața și lumina dumnezeiască. Aceste trei Taine ale începutului vieții creștine ne schimbă întreaga perspectivă asupra vieții și ne ajută să ne asemănăm tot mai mult cu Hristos, Care este Chipul desăvârșit al lui Dumnezeu.”

În continuare Preasfințitul Episcop Ioan Casian a oferit două diplome din partea organizației AROLA: Mama anului 2025 dnei Preotese Mihaela Ceauși și Diploma de excelență cu bursă pentru tânara Gabriela Ecatherina Bajenaru. 

Ziua a continuat cu un concert excepțional de colinde susținut de cele două coruri ale parohiei: Corul Vox Anima și Corul de copii și tineri Speranța.

Evenimentele s-au încheiat cu o masă festivă pregătită de Preoteasa Mihaela Ceaușu împreună cu Comitetul de doamne al parohiei, masă la care au participat toți cei prezenți.

 

(contribuție Maica Ana Bulgariu)

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous