Vindecare femeii gârbove – un chip al lucrării credinței statornice și a răbdării
În Duminica a 27-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ioan Casian.
Alături de iearrhul Canadei au slujit: Protos. Maxim Morariu, Părinte Adrian Manea, Părintele Traian Petre Constantin și diaconii Valentin Boțu și Marius Constantin Popa.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a vorbit despre perioada liturgică în care ne aflăm, despre sfinții proroci sărbătoriți cu precădere în acum, proroci care „au fost rânduiți de Dumnezeu să vestească și să pregătească poporul ales pentru întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, cu Pruncul Iisus în ieslea Betleemului.” Ierarhul a evidențiat în continuare câteva aspecte din viețile celor doi mari sfinți sărbătoriți în această zi: Sf. Mc. Filofteia și Sf. Ier. Ambrozie al Milanului și a explicat pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii.
Referindu-se la femeia gârbovă și felul în care a fost vindecată, ierarhul a evidențiat credința ei: „Femeia aceasta deși mergea încovoiată, totuși credința ei o aducea la sinagogă. Știm că avea credință, pentru că altfel nu ar fi venit să asculte cuvântul Domnului – așa cum nici omul care nu crede nu vine la biserică. Era o femeie credincioasă, dar discretă. (…) Acesta este modul în care lucrează Hristos: cunoaște gândurile și suferințele fiecăruia. Uneori Se lasă interpelat – pentru a arăta credința celor care cer ajutor. Alteori, precum aici, El Se apropie primul, ca o dovadă a preștiinței și a milostivirii Sale față de suferința omului.”
În continuare, Preasfinția Sa a amintit un cuvânt al Sf. Nicolae Velimirovici care „spune că femeia gârbovă este chipul minții omenești aplecate sub povara păcatului, a grijilor lumești, a morții și a patimilor; iar singurul care o poate ridica la demnitatea ei este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El este om adevărat, dar fără păcat; și Dumnezeu adevărat, în aceeași persoană. El a luat trup omenesc din Fecioara Maria pentru a restaura firea noastră umană. În felul acesta putea fi păstrată și libertatea omului, oferindu-i acestuia din urmă posibilitatea de a-și arăta credința și de a urma printr-o alegere liberă calea către Dumnezeu sau nu. Dumnezeu, respectând libertatea omului – pentru că omul este creat după chipul și asemănarea Lui – nu forțează mântuirea nimănui. Omul modern suferă chiar și astăzi mult. Avem tehnologie, medicină, confort, dar există o suferință profundă pe care nimeni nu o poate vindeca în afară de Hristos: suferința păcatului. Iar vindecarea aceasta se dă în Biserică, prin har.”
Vorbind despre provocările lumii contemporane în care trăim, Preasfinția Sa a subliniat necesitatea participării la slujbele bisericii, nevoia de a auzi lucruri bune, frumoase și ziditoare: „Avem nevoie de un anumit timp de participare la slujbele Bisericii. Chiar dacă mintea câteodată rătăcește, harul lui Dumnezeu lucrează, pătrunde în suflet în măsura în care noi facem această asceză a prezenței și a rugăciunii. (…) De aceea Biserica ne oferă perioade speciale – precum acest post – perioade de nevoință mai intensă: postire, rugăciune, milostenie. Postirea nu înseamnă doar înfrânare de la mâncare, ci și jertfă: a dărui din ce este al tău celui care are nevoie.”
În încheiere, ierarhul a amintit îndemnul din Epistola către Efeseni citită în cadrul Sfintei Liturghii: «Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui», spunând că „vindecarea sufletească cere credință, răbdare, voință. Dumnezeu este totdeauna gata să vindece. Doctorul este acolo. Dar rămâne nevoința libertății noastre: Dumnezeu nu forțează mântuirea nimănui, pentru că ne respectă libertatea”.
La final cei prezenți au primit binecuvântare.
(consemnare Maica Ana Bulgariu)
