Catedrala Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion la 21 de ani de la înființare
În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. Mare Mucenic Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec. Slujba a fost prilejuită de împlinirea a 21 de ani de la înființarea parohiei, un moment de aleasă bucurie pentru întreaga comunitate. Totodată, evenimentul a marcat și finalizarea câtorva lucrări de amenajare temporară realizate la subsolul catedralei, lucrări care fac parte din prima etapă a unui amplu proiect de reparare, renovare și remodelare a acestuia.
Din sobor de slujitori au făcut parte: Protos. Maxim Morariu, Pr. Adrian Manea, Pr. Constantin Lupașcu, Diac. Valentin Boțu și Diac. Marius Popa.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a duminicii – Învierea fiului văduvei din Nain –, subliniind puterea dumnezeiască a Mântuitorului și iubirea Sa față de omul aflat în suferință, aceasta fiind una din cele trei învieri săvârșite de Mântuitorul Hristos pe care Noul Testament le relatează.
Preasfințitul Episcop Ioan Casian a amintit și contextul geografic și duhovnicesc al acestor minuni, explicând semnificația Betaniei – ca loc de găzduire și manifestare a prieteniei lui Hristos cu Lazăr, Marta și Maria – și apropierea sa de Ierusalim, unde se afla templul „măreției lui Dumnezeu”.
Apoi, vorbind despre durerea femeii văduve din Nain, ierarhul a evidențiat compasiunea Mântuitorului și a amintit că toate slăbiciunile și necazurile omului sunt urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, dar că Hristos a venit tocmai pentru a restaura firea omenească, aducând vindecare și viață:
„Moartea unui copil înaintea părintelui lui nu este niciodată firească în logica timpului vieții noastre. Văzând suferința femeii din Nain, Domnului I se face milă și îi spune: «Nu plânge!». Așa lucrează Dumnezeu: Se milostivește de noi și vine în ajutorul nostru chiar în suferințele noastre cele mai adânci.
Suferința omului, fie ea personală sau la nivel de comunitate sau societate, este urmare a căderii în păcat și a îndepărtării de Dumnezeu. Bolile, slăbiciunile, necazurile, dușmăniile, toate sunt consecințe ale acestei rupturi. Din milostivire, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru mântuirea noastră.
În Vechiul Testament, Dumnezeu îi întărea pe drepți – pe Moise, pe Ilie și pe ceilalți proroci – revelându-Se lor după puterea lor de a-L înțelege. Și totuși, spun Sfinții Părinți, firea omenească, chiar ajutată de Dumnezeu, era prea slabă ca să se ridice singură din păcat. Avea nevoie de un Mântuitor, de Fiul lui Dumnezeu ca Persoană dumnezeiască fără de păcat, care să restaureze firea omenească. De aceea vine Hristos, cu milă față de suferința omului.
Așa lucrează și aici, la Nain. După ce îi spune femeii «Nu plânge», El Se apropie de sicriu și poruncește: «Tinere, ție îți spun: scoală-te!». Asemeni a grăit și în casa lui Iair: «Copilă, ție îți spun: scoală-te!». Vedem aceeași putere dumnezeiască asupra morții. Nu omul are această putere, ci Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru a făcut mai târziu același lucru cu Tavita, dar nu prin puterea sa, ci prin puterea credinței în lucrarea harului lui Dumnezeu.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce are viață în Sine, poruncește și tânărul se ridică și începe să vorbească. Apoi îl dă mamei sale. Minunea aceasta are un impact și un înțeles important pentru cei de atunci: «Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său», spune Scriptura. Minunile întăresc credința oamenilor, arătând că Dumnezeu nu este departe de lume, ci însoțește în permanență viața omului.
Așa cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici, minunile sunt semne că Dumnezeu ne poartă de grijă prin purtarea Sa de grijă, prin providență în fiecare moment al vieții noastre. Prin minuni El face prezentă și simțită lucrarea Sa permanentă în lume. Ele ne dau puterea să continuăm chiar și atunci când suferințele sau pierderile par de neîndurat. Chiar dacă nu înțelegem totul până la capăt, știm că Dumnezeu rămâne alături de noi.
Aceeași grijă părintească o vedem în momentul răstignirii. Mântuitorul nu o lasă singură pe Maica Sa, ci o încredințează ucenicului iubit: «Femeie, iată fiul tău… Iată mama ta!». Dumnezeu poartă grijă celor care suferă și nu îi lasă fără sprijin.”
În continuare, Preasfințitul Ioan Casian a prezentat pe scurt nr. 18 al revistei eparhiale Cuvântul, subliniind conținutul variat al acesteia: „Unele articole sunt de natură teologică, altele legate de anul centenar, alte privesc viața eparhiei, activitățile tinerilor dar și lucruri interesante și importante de pe mapamondul creștin. Ele sunt accesibile, educative și de folos sufletesc. Ele aduc claritate, formare și context în înțelegerea misiunii Bisericii de astăzi.”
În continuare ierarhul a mulțumit celor care s-au implicat în viața parohiei de-a lungul celor 21 de ani de la înființare.
Totodată, ierarhul român a oferit medalii și insigne comemorative „Centenarul Patriarhiei Române – 1925–2025” ale Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei câtorva membri ai comunității, care, pe parcursul acestui an, s-au implicat în proiectele și lucrările de renovare ale catedralei, dăruind din dragostea, timpul și resursele lor pentru a întări comuniunea între membri comunității și a păstra nestinsă candela Ortodoxiei în această parte a lumii: „Medalia poartă pe față inscripția «Patriarhia Română – 100 de ani», iar pe verso: «Episcopia Ortodoxă Română a Canadei. Anul Centenar al Patriarhiei Române 1925–2025» și ea reprezintă un simbol al recunoștinței și continuității credinței noastre” a spus ierarhul.
Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu o masă festivă la care au fost invitați toți credincioșii prezenți, într-o atmosferă de bucurie și comuniune frățească. Pe parcursul acesteia au fost făcute două prezentări grafice referitoare la lucrările începute și la un plan financiar ajutător de Elena Mihăescu și Victoria Pascu.
(consemnare Maica Ana Bulgariu)
