Crucea – semn al jertfei lui Hristos și al speranței mântuirii noastre
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a slujit în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Montrèal, cu ocazia parastasului de 40 de zile pentru vrednicul de pomenire, Protoiereul George Chișcă, parohul aceste Catedrale pentru 52 de ani. Din soborul de slujitori au făcut parte: Pr. Mircea Panciuk, Pr. Traian Petre Constantin și Pr. Geoge Drăgan.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a reamintit credincioșilor semnificațiile sărbătorii Înălțării Sf. Cruci:
“Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are două semnificații. Pe de o parte, ea ne aduce aminte de jertfa Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră. Pe de altă parte, face trimitere la descoperirea istorică a Lemnului Sfintei Cruci, atunci când Sf. Împ. Elena, mama Sf. Împ. Constantin, a găsit o bucată din crucea pe care a fost răstignit Hristos.”
În continuare, ierarhul a subliniat logica profundă a evangheliilor rânduite a fi citite în această perioadă: “Duminica dinaintea sărbătorii redă parte din discuția lui Nicodim cu Mântuitorul despre nevoia mântuirii și faptul că aceasta este lucrarea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu care s-a coborât din ceruri din dragostea lui Dumnezeu Tatăl . Evanghelia sărbătorii propriu-zise vorbește despre răstignirea Domnului. Cea din duminica după Înălțarea Sfintei Cruci se referă la ceea ce se cuvine să facem noi, ca răspuns la jertfa lui Hristos.
Pentru că, odată ce Hristos a murit pe Cruce, a înviat, S-a înălțat la ceruri și L-a trimis pe Duhul Sfânt, El ne-a dăruit mijloacele prin care să avem din nou acces la Împărăția cerurilor. De aceea, Apostolul și Evanghelia de astăzi nu se mai referă direct la jertfa Mântuitorului, ci la răspunsul nostru personal și comunitar. Cheia care deschide drumul spre Împărăția cerurilor este credința.
Sf. Ap. Pavel spune limpede: nimic nu se poate face fără credință. Prin credință omul își îndreaptă viața îndepărtată de Dumnezeu, viața robită păcatului. Lipsa credinței aduce în lume violență, nedreptate, dependențe, corupție și toate celelalte păcate pe care le cunoaștem și astăzi, chiar dacă uneori par mai bine disimulate.
Credința adevărată nu este însă o simplă declarație, un „sunt mântuit” rostit o dată pentru totdeauna. Mântuirea este lucrarea lui Hristos, dar ea pătrunde în viața noastră numai dacă ne deschidem inimile și mințile lucrării harului dumnezeiesc prin credință. Atunci acesta începe să lucreze în om și să-l transforme. Aceasta este credința mântuitoare: cea care lasă loc lucrării Duhului Sfânt în viața noastră.”
Vorbind despre credință, Episcopul Canadei a accentuat faptul că aceasta este atât cheia mântuirii, cât și cea prin care putem să facem o radiografie spirituală a sufletului nostru.
“Credința adevărată ne așază în fața propriei noastre realități existențiale. Harul lui Dumnezeu ne descoperă ceea ce nu am fi bănuit despre noi: îndărătnicii, păcate ascunse, slăbiciuni sau frici profunde. Acest lucru este ca o radiografie spirituală care scoate la iveală „cancerul” păcatului, „fracturile” sufletului, rănile nevindecate. Nu este un exercițiu ușor. Presupune curaj, timp și mai ales smerenie.
Credința adevărată cere efortul de a privi în oglinda sufletului nostru și, mai mult, în oglinda sfințeniei noastre, care este icoana. Privind icoana sfântului ocrotitor sau sfintei ocrotitoare, putem înțelege cât din viața noastră se aseamănă cu chipul lui Hristos și cât se îndepărtează de la el.
Este un drum dificil, dar fără acest exercițiu nu există înnoire spirituală personală sau comunitară. De aceea, chiar dacă descoperim păcate și slăbiciuni în viața noastră sau în comunitatea noastră creștină, acestea nu arată neputința lui Hristos, ci fragilitatea noastră umană. Hristos rămâne izvorul puterii și al mântuirii; noi suntem cei chemați să ne lăsăm transformați, prin credință, de lucrarea Sa.”
Totodată, Preasfințitul Episcop Ioan Casian a pus în evidență cei trei pași ai vieții creștine, având ca punct de pornire Evanghelia sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci.
“Dacă Evanghelia sărbătorii vorbește despre jertfa Mântuitorului, iar cea de dinainte pregătește înțelegerea acestui eveniment, Evanghelia de după ne învață ce avem de făcut pentru a urma lui Hristos. „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Iată cei trei pași ai vieții creștine: (1) lepădarea de sine – dezbrăcarea de obiceiurile vechi și de tot ceea ce nu este conform cu viața în Hristos; (2) asumarea crucii – răstignirea propriei voințe și dobândirea virtuților, printr-o luptă zilnică, anevoioasă, dar îndreptătoare; (3) urmarea lui Hristos – disponibilitatea de a răspunde chemării divine, fie ca apostoli, proroci, ierarhi, cuvioși sau credincioși simpli.
În anul acesta comemorativ, Patriarhia Română a canonizat 16 bărbați sfinți – martiri și mărturisitori din perioada comunistă – și alte 16 femei care au suferit în temnițe sau au trăit ca mame, monahii ori credincioase simple. Aceștia sunt o mare încurajare pentru noi, arătând că sfințenia nu este o realitate îndepărtată, ci una vie și contemporană.
De aceea, fiecare întemeiere de parohie, de mănăstire sau fiecare convertire a unui suflet este un semn al lucrării lui Dumnezeu. Noi nu convingem prin noi înșine, ci prin harul lui Hristos, dar mărturia noastră contează: un cuvânt, un gest de caritate, o faptă de dragoste pot fi prilej de întoarcere către Dumnezeu.”
În încheierea cuvântului, Preasfințitul Episcop Ioan Casian Sa evocat câteva aspecte ale personalității și lucrării Pr. George Chișcă .
“Astăzi am săvârșit și slujba de pomenire la 40 de zile pentru Părintele George, un mare român, patriot și credincios, datorită căruia avem această biserică. Ne rugăm pentru odihna sufletului său, iar mormântul lui rămâne un loc de binecuvântare și de recunoștință pentru toți cei care l-au cunoscut.”
În încheierea cei prezenți au primit binecuvântarea și au participat la agapa pregătită cu această ocazie.
(contribuție Maica Ana Bulgariu)
