Nașterea Maicii Domnului este bucurie pentru noi devenind loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu

În ziua praznicului Nașteii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia Sf. Ap. Andrei, Calgary, provincia Alberta, Canada. Din sobor au făcut parte: Părintele Mircea Panciuk protopop emerit, Părintele Protopop Călin Marincaș, Pr. Vasile Moise preot paroh, Pr. Cirpian Pavel Roman și Pr. Ioan Cristian Bujor.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a împărtășit credincioșilor prezenți câteva gânduri legate de bucuria și importanța acestei sărbători:

„Troparul praznicului Nașterii Maicii Domnului ne vestește, înainte de toate, bucuria acestei sărbători. Bucurie, pentru că însăși nașterea Fecioarei Maria pregătește și anunță venirea în lume a Mântuitorului Hristos. Această bucurie este reluată și întărită la momentul Buneivestiri, când Arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei: «Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!»” Aceste cuvinte arată că Dumnezeu a socotit plinirea vremii pentru venirea Fiului Său. Maica Domnului, crescută și păstrată în curăție la Templu, este aleasă pentru a-L zămisli pe Fiul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt. Nașterea aceasta este cu totul aparte: nu se săvârșește prin unirea bărbatului și a femeii, precum în firea noastră omenească, ci prin intervenția directă a Duhului Sfânt. În aceasta constă diferența între nașterea firească, chiar și aceea binecuvântată, precum în cazul părinților Fecioarei Maria sau al părinților Sfântului Ioan Botezătorul, și nașterea mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este, în același timp, și o prorocie a Nașterii Domnului: se arată cea care avea să-L primească în pântecele său pe Fiul lui Dumnezeu, cea care devine Theotokos – Născătoare de Dumnezeu, așa cum a mărturisit Biserica la Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes (431). Persoana lui Hristos este persoană dumnezeiască, dar El are două firi: firea dumnezeiască, din Tatăl, și firea omenească, din Fecioara Maria.”

Maica Domnului este a doua Evă a spus ierarhul:

„De ce este atât de importantă această naștere? Pentru că Fecioara Maria este numită de Părinții Bisericii «a doua Evă». Dacă prima Evă, alături de Adam, a căzut prin neascultare și prin dorința de a fi asemenea lui Dumnezeu fără Dumnezeu, Fecioara Maria a ales ascultarea. Ea răstoarnă calea păcatului, rămânând credincioasă cuvântului lui Dumnezeu.

Deși știa cum se naște în chip firesc un copil, la Bunavestire ea nu se îndoiește de cuvântul îngerului, ci răspunde: «Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!» Credința ei este mai puternică decât orice tradiție omenească și, prin aceasta, Fecioara Maria devine „a doua Evă”, cea care, prin ascultare, deschide omenirii calea mântuirii.”

În continuare, Prea Sfinția Sa a amintit câteva dintre simbolurile care sunt asociate Maicii Domnului în Sfânta Scriptură:

„Tradiția Bisericii o numește pe Maica Domnului și „porumbița lui Noe”. Așa cum porumbelul, întorcându-se la corabie, a adus vestea că apele potopului au scăzut și că mântuirea era aproape, tot astfel Maica Domnului vestește prin nașterea sa apropierea mântuirii aduse de Hristos.

Ea mai este numită și „Scara lui Iacov”, pentru că unește cerul cu pământul, fiind aceea prin care Fiul lui Dumnezeu coboară la oameni și prin care oamenii urcă spre Dumnezeu.

Un alt simbol atribuit Maicii Domnului este „Rugul aprins”. Moise a văzut acest rug arzând fără să se mistuie pe Muntele Sinai, în locul unde se află și astăzi vestita mănăstire. Minunea rugului arată puterea dumnezeiască: focul dumnezeiesc arde, dar nu consumă. Tot astfel, Fecioara Maria primește în pântecele său focul dumnezeirii, pe Fiul lui Dumnezeu, fără ca ea să fie mistuită de el. Ea rămâne Fecioară înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere. Aceasta este o taină care rămâne neînțeleasă dar mărturisită ca lucrare minunată a lui Dumnezeu.

Maica Domnului mai este asemănată cu „toiagul lui Aaron”, cel care a odrăslit, deși era uscat. La fel și părinții ei, Ioachim și Ana, deși bătrâni și fără copii, după multă rugăciune au primit de la Dumnezeu binecuvântarea de a o naște pe Fecioara Maria – acolo unde puterea omenească nu mai are speranță, credința deschide calea lucrării dumnezeiești.

Maica Domnului este numită și „cădelnița cea cu totul de aur”: așa cum cădelnița poartă cărbunele aprins și tămâia ce se ridică spre Dumnezeu, tot astfel ea L-a purtat în pântecele său pe Hristos, „Cărbunele cel aprins” care dă viață veșnică.

Un alt nume dat Fecioarei este „poarta încuiată” din profeția lui Iezechiel. Ea este poarta prin care a intrat Împăratul cerurilor, rămânând însă pecetluită.

De asemenea, ea este numită „Împărăteasă Preasfântă”, „Muntele cel sfânt” și „Norul cel ușor”. În Vechiul Testament, Moise urcă pe Muntele Sinai pentru a primi Legea, iar prorocul Ilie se suie pe munte pentru a-L întâlni pe Dumnezeu. În Noul Testament, Apostolii văd slava lui Hristos pe Muntele Tabor la Schimbarea la Față. Maica Domnului devine, prin primirea Fiului lui Dumnezeu în sânul său, Muntele cel sfânt, locul întâlnirii omului cu Dumnezeu.

Ea este numită și „Chivotul Legii Vechi”. În chivotul din Templul lui Israel se aflau tablele Legii, mana cea cerească și toiagul lui Aaron – semne ale lucrării lui Dumnezeu pentru poporul Său. Maica Domnului le împlinește pe toate: în ea Se naște Hristos, Legea cea vie; ea poartă „mana cea cerească”, adică pe Cel care Se dăruiește nouă ca hrană în Euharistie; ea devine toiagul cel viu care sprijină și călăuzește poporul lui Dumnezeu spre mântuire.”

La final cei prezenți au primit binecuvântare și au participat la agapa frățească.

(contribuție Maica Ana Bulgariu)