Crucea este singura cale prin care putem dobândi făptura cea nouă și asemănarea cu Dumnezeu
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Ioan Casian s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Misiunea Nașterea Maicii Domnului, Airdrie, provincia Alberta, Canada. Împreună-slujitori cu ierarhul Canadei au fost: Pr. Mircea Panciuk – protopop emerit, Protopop Călin Dorin Marincaș, Pr. Ioan Cristian Bujor – preot paroh, Pr. Vasile Ioan Moisi, Pr. Ovidiu Moldovan, Pr. Lucian Moldovan, Pr. Ciprian Pavel Roman și Pr. Florin Porumb.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a punctat câteva aspecte importante legate de perioada liturgică în care ne aflăm, precum și de Praznicul Nașterii Maicii Domnului, hramul acestei misiuni.
Ierarhul a explicat modul în care Biserica structurează sărbătorile mari: prin duminici care le pregătesc și le continuă, pentru a oferi timp de meditație și aprofundare.
„Duminica de astăzi se numește Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, iar cea de după praznic va purta numele Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci. (…) De ce această încadrare? Pentru că Biserica dorește să ne arate că aceste momente nu sunt simple date comemorative, ci repere decisive pentru mântuirea noastră. Ele sunt ancorate, pe de o parte, în istoria omenească, iar pe de altă parte, în lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu. În toate aceste zile, cântările și lecturile liturgice revin asupra aceleiași teme, pentru a ne oferi răgazul de a pătrunde mai adânc taina praznicului.”
În cuvântul rostit, un accent deosebit a fost pus pe cuvintele Apostolului Pavel: „Nu este importantă nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă. Pentru noi, acest semn se împlinește în Botez, prin afundarea de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, gest ce semnifică moartea și învierea împreună cu Hristos.
Ceea ce contează, spune Apostolul, este renașterea în Hristos, dobândirea chipului cel nou, pe care Dumnezeu l-a dăruit lui Adam și Evei înainte de cădere. Acesta este darul pe care Hristos ni l-a redat prin moartea și învierea Sa și prin trimiterea Duhului Sfânt. Prin credință, prin nevoință și prin viața Bisericii, suntem chemați să restaurăm acest chip, iar drumul către ea trece prin Cruce: ‘Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume.’ Crucea este singura cale prin care putem dobândi făptura cea nouă și asemănarea cu Dumnezeu.”
„Crucea este calea pe care ne-a arătat-o Hristos, Fiul lui Dumnezeu, născut din Fecioară prin lucrarea Duhului Sfânt, fără păcat. Spre deosebire de nașterea noastră, marcată de legea păcatului, El a intrat în lume fără de păcat, pentru ca, prin Crucea și Învierea Sa, să restaureze viața noastră.”
Referindu-se la Evanghelia zilei (Ioan 3), Preasfințitul Episcop Ioan Casian a explicat că doar Hristos putea aduce mântuirea, deoarece drepții Vechiului Testament, deși binecuvântați, „au rămas marcați de păcat, nereușind să se ridice deasupra lui. Conștiința le spunea mereu că păcatul este prezent în viața lor. Regele David, spre exemplu, se pocăiește întreaga viață, lăsându-ne Psaltirea ca rod al acestei pocăințe. Rugăciunea lui: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă, ia aminte la glasul rugăciunii mele” – este glasul întregii Biserici care cere milostivirea lui Dumnezeu.
Biserica, prin rugăciunea sa comună, își asumă conștiința păcatului. De aceea, la fiecare Vecernie, întreaga comunitate cântă versetele Psalmistului: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă!” Prin aceste cuvinte, Biserica exprimă starea sufletească a omului aflat în căutarea iertării și a binecuvântării, cerând lui Dumnezeu harul restaurării vieții noastre. Iar aceasta nu este doar o speranță, ci o realitate posibilă, dovedită de viața sfinților.
Astfel, conștiința păcatului, rugăciunea de pocăință și dorul după har se împletesc în viața Bisericii, care ne oferă mijloacele restaurării prin Sfintele Taine.”
Ierarhul a adus în atenție exemplul sfinților români canonizați recent, inclusiv al celor șaisprezece femei sfinte recunoscute de Biserică Ortodoxă Română:
„Aceste vieți sfinte arată limpede că sfințenia nu este condiționată nici de avere, nici de statut social. Un om poate fi și bogat, și sfânt, dacă trăiește în credință și își pune bunurile și viața în slujba semenilor, în lucrarea carității și a iubirii creștine. Astfel, sfințenia devine un drum deschis fiecăruia, prin conlucrarea cu harul lui Dumnezeu.
Toate acestea ne învață că sfințenia este posibilă și pentru noi, cu darul lui Dumnezeu, dar și cu răspunsul credinței noastre. Dumnezeu dă harul, însă omul trebuie să-l primească și să-l sporească prin viața sa. ”
Preasfinția Sa a arătat că „iubirea dumnezeiască depășește orice înțelegere omenească, fiind fundamentul mântuirii. Credința, asemenea celei a lui Avraam, este răspunsul pe care omul îl poate da acestei iubiri. ‘Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.’
Singurul care poate dărui mântuirea este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, Cel care S-a întrupat pentru noi. Taina întrupării rămâne de nepătruns pentru mintea omenească. Părinții Bisericii au căutat să o explice, dar și ei recunosc limitele rațiunii: cum poate firea dumnezeiască, necuprinsă, să se unească deplin cu firea omenească într-o singură Persoană? Rămâne o taină.
Episcopii, preoții, diaconii și credincioșii deopotrivă suntem chemați să slujim lucrării sfințitoare a lui Dumnezeu, dar nu putem oferi noi înșine mântuirea. Aceasta este darul direct al lui Hristos.
De aceea, sfinții nu vorbesc niciodată despre ei înșiși, ci Îl arată mereu pe Hristos. Acolo se recunoaște autenticitatea lor - în smerenia de a-L pune pe Dumnezeu în centru.
Coborârea Fiului lui Dumnezeu din cer și întruparea Sa fără de păcat fac posibilă restaurarea firii noastre. „Cel ce crede în El are viață veșnică” – ni se spune limpede în Evanghelia de astăzi. Dumnezeu Și-a împlinit lucrarea: S-a întrupat, S-a jertfit, S-a oferit pe Sine din dragoste pentru omenire. Dar rămâne libertatea noastră: să credem sau nu.
Această libertate este aceeași pe care au avut-o Adam și Eva în Rai. Dumnezeu le-a pus la dispoziție totul, cu o singură poruncă: să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Atunci când omul, ispitit de cel rău, a ales să rupă această comuniune și să creadă că poate fi „ca Dumnezeu” prin sine însuși, a pierdut harul și a cunoscut goliciunea păcatului.
Drumul Bisericii este tocmai cel al revenirii în har. Sfintele Taine ne dăruiesc această restaurare. Toate acestea nu sunt rodul puterii omului, ci lucrarea lui Dumnezeu. A le primi înseamnă a accepta cu smerenie că nu ne putem mântui singuri.
Aici se află adevărata răstignire a noastră: să renunțăm la autosuficiență și să ne deschidem lucrării harului. Prin virtuți, nevoințe și smerenie creștem apoi în Hristos, devenind „făptura cea nouă” de care vorbește Apostolul Pavel.
Temelia acestei restaurări este dragostea lui Dumnezeu. ‘Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.’ Este greu de înțeles o asemenea iubire. Care părinte și-ar da de bunăvoie copilul spre moarte? Și totuși, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său la jertfă, pentru mântuirea noastră.”
În continuare ierarhul a reamintit importanța sărbătorii hramului:
„Maica Domnului este chipul ascultării și al smereniei desăvârșite. La Bunavestire, răspunsul ei simplu și plin de credință – «Fie mie după cuvântul tău» – a răsturnat istoria păcatului, deschizând omenirii calea mântuirii.”
În final, Preasfinția Sa a prezentat organizația tinerilor ortodocși ROYA – Romanian Orthodox Youth of America: „ROYA adună tinerii crescuți în taberele și activitățile noastre, organizând pelerinaje, întâlniri și evenimente menite să întărească legăturile lor cu Biserica. Vă îndemn să îi încurajați pe tineri, să-i sprijiniți să se implice și să se bucure de comuniunea credinței.”
O agapă frățească la care au participat cei prezenți a încheiat sărbătoarea.
(contribuție Maica Ana Bulgariu)
