Cele două etape ale vieții spirituale reflectate
în răspunsul dat de Mântuitorul Hristos tânărului bogat
În Duminica a XII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a slujit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec, Canada.
La finalul slujbei, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat actualitatea pericopelor biblice rânduite pentru această duminică și a arătat pașii pe care credincioșii sunt chemați să-i urmeze în creșterea duhovnicească.
Hristos în Biserică este prezent viu și concret în Biserică: „Evanghelia acestei zile ne reamintește vocația și nevoia creșterii noastre în viața duhovnicească, precum și pașii pe care suntem invitați să-i parcurgem la îndemnul cuvintele Sfintelor Scripturi. Tot ceea ce se petrece în Biserică au drept centru cuvintele Sfintelor Scripturi, care dau mărturie despre viața și lucrarea Mântuitorului Hristos. Biserica este Trupul lui Hristos și nu poate exista fără prezența Lui.”
Această prezență - a adăugat ierarhul -, se face simțită și vizibilă în chip concret în viața credincioșilor prin Sfânta Împărtășanie. Ea este Trupul și Sângele Domnului, adică pâinea și vinul ca ofrande ale credincioșilor, preschimbate prin lucrarea Duhului Sfânt, la rugăciunea întregii Biserici. Aceasta este dovada concretă prin care Dumnezeu întărește credința noastră și ne face părtași la viața veșnică.”
Reflectând asupra pericopei din Apostolul zilei (I Corinteni 15) și asupra mărturiei concrete a Învierii Domunlui, ierarhul a amintit cuvintele Sf. Pavel, care „enumeră mărturiile celor care L-au văzut pe Hristos cel Înviat: Chefa, cei doisprezece, apoi peste cinci sute de frați, femeile mironosițe, Iacob, toți apostolii, iar în cele din urmă el însuși. Aceasta este dovada că mărturiile Sf. Apostoli sunt realități concrete, istorice la care ei au fost martori și despre acestea ei ne vorbesc. Nu vorbesc din imaginație ca unu scriitor, ci despre evenimente istorice trăite de martori direcți, care L-au auzit, L-au pipăit și L-au văzut pe Hristos, viu după moartea Sa pe Cruce.”
Preasfinția Sa a evocat și mărturia Sf. Ioan: „ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții (…) vă vestim și vouă, ca să aveți împărtășire cu noi.”
Chiar și așa, ucenicii au trecut prin încercarea îndoielii: Petru s-a lepădat, Luca și Cleopa nu L-au recunoscut pe drumul spre Emaus, Toma a cerut dovada concretă a simțirii trupului și pipăirii rănilor. (…) Experiența lui Toma este emblematică. Nevoia lui de dovadă concretă arată limitele omului, dar și răbdarea lui Hristos, care îi spune: «adu mâna ta și o pune în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios».”
Referindu-se la pericopa evanghelică, ierarhul a explicat sensul întrebării tânărului bogat: „Învățătorule, ce să fac ca să dobândesc viața veșnică? Răspunsul Mântuitorului arată două etape ale vieții spirituale. Mai întâi: «Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.» (…) Apoi Hristos adaugă: «Dacă vrei să fii desăvârșit, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vină și urmează-Mi. » Evanghelia spune că tânărul, fiind foarte bogat, a plecat întristat. (…) Părinții Bisericii au văzut aici cele două etape ale vieții duhovnicești: viața activă, a împlinirii poruncilor, și viața contemplativă, a unirii cu Dumnezeu.”
Lupta pentru viața duhovnicească este permanentă a spus ierarhul Canadei. Întreruperea ei aduce cu sine pierderi care nu întotdeauna pot fi recuperate: „Viața duhovnicească se aseamănă cu exercițiul fizic: atunci când pierzi deprinderea, reînceperea este anevoioasă. Rugăciunea zilnică, participarea la slujbe, postul rânduit de Biserică – toate acestea nu par eforturi uriașe. Însă dacă le-ai părăsit pentru o perioadă mai lungă, reluarea lor devine extrem de grea. Totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin perseverență, tărie și curaj, schimbarea se împlinește. Viețile sfinților o dovedesc. Exemplul cel mai puternic rămâne cel al Sf. Ap. Pavel, un om al Legii Vechiului Testament, înflăcărat și pătimaș în zelul său, dar pe care Hristos l-a luminat pe drumul Damascului spunându-i: „Greu îți este, Pavele, să lovești cu piciorul în țepușă.”
În final, Preasfinția Sa a arătat că pericopa evanghelică este un prilej de introspecție: „Această Evanghelie este rânduită providențial la sfârșitul anului bisericesc, invitându-ne să privim viața noastră în anul care a trecut, să facem un bilanț, atât personal, cât și comunitar: ce am făcut, ce putem îndrepta, ce decizii trebuie luate pentru ca noul an liturgic să aducă rod duhovnicesc mai bogat. (…) Istoria arată că Evanghelia a transformat societăți: a moderat lumea romană violentă, a adus valori noi în Bizanț și în Evul Mediu. (…) Și astăzi, în fața conflictelor și războaielor pe care le vedem în diferite colțuri ale lumii, Biserica are menirea să amintească tuturor că fără dragoste, bunătate, îngăduință și răbdare nu există soluție reală pentru noi oamenii.”
Cu prilejul acestei duminici, Preasfinția Sa a prezentat numărul 17 al Revistei eparhiale Cuvântul, revistă care apare trimestrial cu două ediții speciale de Paști și de Crăciun.
Din sobor slujitorilor au făcut parte Protos. Maxim Morariu, Pr. Adrian Manea și Diac. Valentin Boțu. Răspunsurile la strană au fost oferite de Mădălina Enache și Ciprian Neagu .
La sfârșit cei prezenți au primit binecuvântare finală.
(consemnare Maica Ana Bulgariu)
