Preasfințitul Episcop Ioan Casian: Schimbarea la Față a Mântuitorului Hristos

este fereastră spre Înviere

Praznicul Schimbării la Față a Domnului a debutat la Catedrala Episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec cu slujba Vecerniei, oficiată de Preasfințitul Părinte Ioan Casian în seara zilei de 5 august și a continuat în ziua praznicului cu slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii.

“Sărbătoarea Schimbării la Față este una dintre marile minuni la care au fost martori direcți ucenicii Domnului – a spus Preasfinția Sa. Acest moment revelator ne descoperă adevărata identitate a Mântuitorului Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu.”

Referindu-se la pericopa din Epistola a 2-a Sobornicească a Sf. Ap. Petru, ierarhul a spus: “Sf. Ap. Petru este unul dintre cei trei martori ai acestei arătări dumnezeiești pe Muntele Taborului. Alături de Iacov și Ioan, Petru este chemat de Domnul să urce pe munte și să fie martor la această experiență unică. Cei trei Apostoli sunt prezenți și în alte două momente aparte din viața lui Hristos: la învierea fiicei lui Iair, unde sunt aduși împreună cu părinții copilei, și în grădina Ghetsimani, în ceasul rugăciunii și al pătimirii Mântuitorului.

Citirea de astăzi din epistola Sfântului Petru ne oferă o mărturie vie, personală, despre cele trăite pe munte. Așa cum Biserica subliniază adesea, evenimentele descrise în Noul Testament nu sunt simple închipuiri, ci realități istorice, trăite de oameni concreți. Sf. Ap. Petru nu vorbește din auzite, nici dintr-o tradiție transmisă oral, ci din propria experiență. Această mărturisire este directă, clară, lipsită de echivoc, venită dintr-o trăire personală, concretă, despre o realitate istorică.

Evanghelia devine astfel nu doar o relatare spirituală, ci o mărturisire a unor fapte reale, cu profunde implicații teologice. În acest sens, experiența de pe Muntele Taborului nu este doar un eveniment istoric, ci și o revelație a firii dumnezeiești a lui Hristos.

Aceasta este și cheia înțelegerii sărbătorii de astăzi. Dumnezeu Tatăl Îl revelează pe Fiul Său, în slava Sa, în fața unor martori aleși, pentru ca noi, cei de astăzi, să credem pe temeiul mărturiei lor. Așa cum Sf. Ap. Ioan va spune mai târziu, „ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au pipăit... despre Cuvântul vieții, aceea vă vestim.”

Aceasta este puterea cuvântului apostolic: nu doar cuvânt, nu doar tradiție, ci viață trăită, slava văzută, glas auzit, Hristos mărturisit.”

Cât privește minunea descrisă în pericopa evanghelică – Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor “este o manifestare a slavei dumnezeiești. Hristos se descoperă ucenicilor pe cât puteau ei să vadă slava Lui adevărată, slava Fiului lui Dumnezeu – a spus ierarhul Canadei.

Evenimentul este întregit de apariția a doi dintre marile figuri spirituale ale Vechiului Testament: Moise, reprezentantul Legii, și Ilie, profetul prin excelență. Aceștia vorbesc cu Hristos, ceea ce ne arată că El este împlinirea Legii și a Prorocilor. Revelația Vechiului Testament convergea către El. Cei doi mari oameni ai lui Dumnezeu nu apar întâmplător în acest moment: Moise, cel care a primit Legea pe Muntele Sinai și a condus poporul evreu din robia Egiptului, și Ilie, prorocul râvnitor pentru Dumnezeu, care a fost ridicat la cer într-un car de foc. Amândoi cunosc urcușul și întâlnirea cu Dumnezeu pe munte, iar acum, pe Tabor, se întâlnesc cu Dumnezeu Însuși, întrupat.

Tot atunci se aude și glasul Tatălui din cer, care spune: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați.” Este pentru a doua oară în Noul Testament când Tatăl Își face auzită vocea – prima oară a fost la Botezul Domnului în Iordan. Acum însă, glasul Tatălui se adresează direct ucenicilor, nu doar ca mărturie despre cine este Hristos, ci ca îndemn clar: „Pe Acesta să-L ascultați.”

Cu alte cuvinte, nu mai este vremea Legii și a Profeților, ci vremea Fiului. Toate cele vechi se împlinesc în El. Acesta este sensul profund al prezenței lui Moise și Ilie: nu doar o recunoaștere a legăturii între Vechiul și Noul Testament, ci o confirmare că toate cele vechi conduc spre Hristos, iar Hristos le desăvârșește.”

În continuare Preasfințitul Episcop Ioan Casian a spus: “Deși Petru ar vrea să prelungească această stare de slavă, să o facă permanentă, fără a înțelege încă pe deplin semnificația evenimentului, Hristos le spune: „Sculați-vă și nu vă temeți.” Este o chemare la trezvie, la înțelegerea că această experiență, oricât de luminoasă, nu este decât o pregustare a slavei de după Înviere. Ucenicii Îl însoțesc pe Hristos pe drumul Crucii, Îl vad răstignit și apoi sunt martori ai Învierii. Slava Taborului este doar o pregătire pentru ceea ce ucenicii vor trăi.

La coborârea de pe munte, Iisus le poruncește ucenicilor să nu spună nimănui despre cele trăite până când Fiul Omului va învia din morți. De ce această tăcere? Pentru că taina nu putea fi înțeleasă pe deplin decât în lumina Învierii. Doar după ce aveau să vadă pe Hristos biruind moartea, puteau să înțeleagă cu adevărat Cine este Cel pe care L-au văzut în slavă pe Tabor.

Schimbarea la Față devine astfel o fereastră spre Înviere, o mărturie a slavei ce va cuprinde lumea întreagă la sfârșitul veacurilor. Este, de asemenea, o chemare adresată fiecăruia dintre noi: să urcăm și noi, duhovnicește, pe muntele întâlnirii cu Dumnezeu, prin rugăciune, curăție și ascultare de Hristos.

Din soborul de preoți, împreună-slujitori cu Preasfinția Sa au făcut parte Pr. Mircea Panciuk, Protos. Maxim Morariu și Pr. Adrian Manea. Răspunsurile la strană au fost date de psalții Ciprian Neagu, Mădălina Enache și Theodor Coza.

(consemnare Maica Ana Bulgariu)