Preasfințitul Episcop Ioan Casian:

Unitatea este o chemare profundă la a avea același cuget – Hristos – și aceeași înțelegere – Evanghelia Sa

În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Epictet și Astion din Saint-Hubert, Québec.

Împreună-slujitori cu ierarhul Canadei au fost Pr. Mircea Panciuk, Protos. Maxim Morariu și Pr. Adrian Manea. Răspunsurile la strană au fost date de tânărul psalt Ciprian Neagu.

În cuvântul rostit la finalul Sf. Liturghii, Prea Sfinția Sa, a punctat importanța perioadei liturgice în care ne aflăm:  “Acest post rânduit în cinstea Maicii Domnului ne arată clar importanța ei în viața credincioșilor și în istoria mântuirii. Căci ea este cea care, în chip tainic și prin lucrarea Duhului Sfânt, L-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu – nu printr-o unire omenească, ci prin intervenția directă a lui Dumnezeu. Hristos, Cel născut din Fecioara Maria, nu este doar un om, ci este Dumnezeu adevărat și om adevărat, fără de păcat.”

Cât privește pericopa apostolică citită în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul s-a oprit asupra unui aspect important al acesteia, și anume unitatea Bisericii:

“De multe ori, avem tendința de a urma  unor personalități fie bisericești, fie laice, despre care credem că ne reprezintă mai bine valorile, sensibilitățile sau idealurile. Nici noi, cei care suntem în Biserica nu suntem ocoliți de aceste înclinații umane. În prima epistolă către Corinteni, Sf. Ap. Pavel descrie o situație similară. Unii creștini se declarau ucenici ai lui Pavel, alții ai lui Apolo, alții ai lui Chefa (Petru), iar alții ai lui Hristos. Încă din vremea Apostolilor, existau astfel de „grupări”.

Însă Sf. Ap. Pavel le răspunde ferm: „Este Hristos împărțit?”. Adevărații părinți duhovnicești nu vorbesc niciodată despre ei înșiși. Ei Îl arată pe Hristos. Așa fac toți sfinții – nu vorbesc despre ei, ci Îl mărturisesc pe Dumnezeu, vorbesc despre Maica Domnului, despre ceilalți sfinți, dar în centrul cuvântului și al trăirii lor este întotdeauna Hristos.

Aceasta este cheia prin care putem discerne autenticitatea unei mărturisiri. Ea ne conduce spre Dumnezeu. Orice afirmație care vorbește doar despre propria persoană, oricât de religioasă ar părea, trebuie pusă în perspectiva cu discernământ în perspectiva veșniciei.

Toată Tradiția inspirată a Bisericii vorbește despre această mărturisire a lui Hristos ca miez al vieții creștine. Noi suntem doar slujitori, semănători ai adevărului, pe care Hristos ni l-a încredințat prin Duhul Sfânt. De aceea, Pavel spune: „Să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere”. Aceasta este esența: unitatea Bisericii se naște din unitatea credinței, din unitatea mărturisirii, din aceeași înțelegere a lui Hristos ca Domn și Mântuitor.

Unitatea nu este un simplu apel la armonie socială sau o formă de conformism exterior. Este o chemare profundă la a avea același cuget – Hristos – și aceeași înțelegere – Evanghelia Sa. În aceasta stă tăria Bisericii, nu în simpatii omenești sau în consensuri de opinii seculare. (…) Putem, desigur, să rezonăm cu anumite valori care se apropie de viața creștină, dar dacă dorim cu adevărat să avem o orientare clară către mântuire și către Împărăția Cerurilor, această cale este una singură - cea descoperită în Sfintele Scripturi — atât în Vechiul cât mai ales, în Noul Testament. Aceasta este una dintre pietrele de temelie ale credinței noastre - unitatea de gândire și de înțelegere, pentru că ținta noastră este comună.”

Referindu-se la pericopa evanghelică citită, Preasfinția Sa a menționat:

“Hristos cere ca acea puțină hrană (cele cinci pâini și doi pești) să-I fie adusă. Și face patru gesturi esențiale: ia pâinile și peștii, privește spre cer - adică se roagă -, binecuvântează, frânge pâinea și o dă ucenicilor, care o împart mulțimii.

Aceste patru gesturi sunt repetate, de fiecare dată, în cadrul Sfintei Liturghii. De ce? Pentru că în Liturghie, Hristos este prezent. El este Cel ce lucrează în mijlocul nostru. Episcopul, preotul, diaconul, credincioșii — toți sunt slujitori și participanți la lucrare Lui. Dar Cel care săvârșește taina prefacerii pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului este Hristos Însuși.

Luăm dar pâinea și vinul — prescurile, pregătite la Proscomidie — și, prin rugăciune, cerem binecuvântarea Domnului. Apoi are loc frângerea, gest care prefigurează jertfa și dăruirea totală. Iar distribuirea se face prin mâinile ucenicilor — astăzi, prin mâinile slujitorilor — către tot poporul credincios.

Aceste patru etape — rugăciunea, binecuvântarea, frângerea și împărțirea — nu sunt simple ritualuri, ci sunt expresia lucrării vii a lui Hristos în Biserica Sa. Prin ele, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său, care devin hrană pentru viața veșnică.

Așadar, unitatea Bisericii are două elemente esențiale: unitatea de înțelegere și de gândire — dobândită prin citirea constantă a Scripturilor — și unitatea trăirii — realizată prin împărtășirea comună la aceeași Sfântă Liturghie. În felul acesta, Biserica devine cu adevărat Trupul lui Hristos, viu și lucrător în lume.”

La sfârșit cei prezenți au primit binecuvântarea finală.

(consemnare Maica Ana Bulgariu)