« Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie;

iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. »

(1 Corinteni 1, 18)

Crucea Domnului semn al vieții celei noi în Biserică

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci pe care o cinstim pe data de 14 septembrie are o dublă semnificație – istorică și spirituală.

Din punct de vedere istoric ea ne amintește de momentul în care Împărăteasa Elena descoperă la Ierusalim părți din Sfânta Cruce pe care Hristos a fost răstignit și de evenimentul prezentării Sfintei Cruci de către Episcopul Macarie al Ierusalimului în fața credincioșilor și sfințirii bazilicii Învierii Domnului din același oraș (335 d. Hr.) unde ea va fi depusă tot atunci spre închinare, întărire și mângâierea credincioșilor. Sărbătoarea ne aduce aminte de asemenea de momentul în care Împăratul Heraclius reușește să readucă Sfânta Cruce de la perși și să fie din nou înălțată de Patriarhul Zaharia spre bucuria credincioșilor.

Dar această sărbătoare are și o a doua semnificație – spirituală – care continuă peste timp până astăzi până la sfârșitul veacurilor. Sf. Ioan Gură de Aur, vorbind despre semnificația Sfintei Cruci spune: « Crucea este voința Tatălui, slava Unuia-Născut, veselia Duhului, podoaba îngerilor, întărirea Bisericii, lauda lui Pavel[1], cetatea sfinților, lumina lumii întregi. »[2] Crucea pe care o înălțăm și o cinstim la această sărbătoarea are o semnificație plină de bogăție. Ea este o aducere aminte a lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu ca Sfântă Treime și a darului pe care această lucrare o aduce întregii lumi – lumii îngerești, Bisericii și nouă tuturor.

Crucea ca lemn pe care Mântuitorul Hristos a fost răstignit reprezintă o împlinire a voii lui Dumnezeu Tatăl. El este Cel care L-a trimis pe Fiul Său pentru mântuirea noastră.
« Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis » (Ioan 5, 30). Crucea ne aduce aminte de legătura dintre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul în întreaga iconomie a mântuirii neamului omenesc. Crucea era instrument de ocară și tortură în antichitate, fiind metoda de pedepsire cea mai umilitoare și crudă, aplicată tâlharilor și celor mai mari răufăcători. Prin răstignirea Fiului lui Dumnezeu pe ea, aceasta devine instrument ce ne aduce aminte de slava Mântuitorului Hristos care s-a răstignit pentru mântuirea noastră. Din instrument de ocară devine instrument prin care Îl cinstim pe Dumnezeu Fiul pentru minunata lucrare săvârșită pe seama noastră. Pe Cruce Hristos a câștigat biruința asupra diavolului pentru mântuirea noastră. «Află acum – spune Sf. Ioan Gură de Aur - că biruința aceasta s-a săvârșit fără ca noi să ne obosim. N-am înmuiat noi armele în sânge. N-am stat noi pe câmpul de bătălie. N-am primit noi rănile, n-am văzut noi războiul, dar noi am câștigat biruința. Stăpânul a luptat, și noi ne-am încununat. »[3] Înțelegem de aici de ce vorbind de Sfânta Cruce, ne gândim la slava Mântuitorului Hristos dobândită prin jertfa Sa pe ea pentru eliberarea noastră.

Crucea ne aduce aminte despre lucrarea Duhului Sfânt în Biserică. Prin Cruce Hristos a dobândit pentru noi, pentru Biserică, darul Duhului Sfânt. «Când preotul stă înaintea Mesei - spune Sf. Ioan Gură de Aur -, cu mâinile întinse la cer, chemând pe Duhul Cel Sfânt ca să vină, și să se atingă de cele puse înainte, e multă liniște; e multă tăcere când Duhul dă harul, când se pogoară, când se atinge de cele puse înainte (...) ».[4] Datorită Crucii, în jertfa liturgică a Bisericii, este prezentă lucrarea harului Duhului Sfânt care transformă darurile credincioșilor – pâinea și vinul – în Trupul și Sângele Domnului care ni se oferă spre viață veșnică.

Iată cum în Biserică prin jertfa pe cruce Mântuitorului Hristos avem prezentă întreaga lucrare a Sfintei Treimi.

Dar Crucea înseamnă și tăria Bisericii. De ce aceasta? Ne răspunde tot Sf. Ioan Hrisostom:  «Datorită Crucii nu mai suntem în văduvie, că am primit pe Mirele; nu ne mai temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun. ... Datorită Crucii nu mai tremurăm în fața tiranului, că mergem alături de Împărat.»[5] Prin Cruce Biserica se întărește căci în mijlocul ei este prezent Hristos. Credinciosul nu mai are teamă de ceea ce se va întâmpla pentru că simte prezența ocrotitoare și vindecătoare a Mântuitorului Hristos. Biserica, comunitatea credincioșilor, se întărește pentru că alături de ei este prezent Hristos care le este ghid și temelie a vieții celei noi pe care au primit-o prin Botez. Ei sunt întăriți pentru că văd și simt viața cea nouă izvorând în mijlocul lor și renăscând pe fiecare dintre ei. Prin Cruce umanitatea simte în Biserică noul legământ, temelie a vieții celei noi.

Biserica devine o cetate a sfințeniei și a sfinților. Credincioșii văd Biserica, cetatea cea nouă, ca rai nou, chip al celui pierdut prin păcat.

Crucea nu este despărțită de Înviere. Hristos după învierea Sa a treia zi din morți, îi arată Sf. Ap. Toma rănile din coasta Sa și de la mâini.[6] De aceea Crucea rămâne prezentă în Învierea Lui. Crucea și Învierea ne aduc aminte de nevoia îndreptării patimilor din viața noastră dar și de bucuria care vine cu aceasta, adică lumina covârșitoare a transformării noastre definitive în oameni ai Împărăției lui Dumnezeu. Crucea aduce lumina în mijlocul lumii întregi.

Să urmăm exemplul Celui care S-a răstignit pe Cruce căci ne va transforma viața. Crucea pe care o contemplăm la această sărbătoare este curățire universală[7], semn al Împărăției[8], lucru de cinste[9], iertare de păcate, exemplu de rugăciune pentru vrăjmași,[10] etc.

Într-o lume tulburată și agitată ca în cea în care trăim, cuvântul Crucii înseamnă nebunie pentru cel care nu crede pentru că reprezintă tot ceea ce este contrar a ceea ce este promovat cu insistență și fără de socoteală din ce în ce mai mult. Pentru cei ce cred, cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu căci ea îndeamnă la asemănarea cu Stăpânul care creat toate și pe om după chipul și asemănarea Lui. Nevoința Crucii ne ajută să asumăm în viața personală și social-comunitară valorile proprii Împărăției lui Dumnezeu. Acestea ne schimbă viața și ne fac asemănători Domnului Hristos. Ele ne deschid porțile Împărăției și ne fac să presimțim adierea raiului ce va să vină. Ele ne transfigurează viața și relațiile personale în ceea ce vom trăi la un nivel mult mai adânc în Împărăția cerurilor.

Să urmăm exemplul Crucii Domnului căci ea ne este inspirație, călăuză, ocrotire, binecuvântare și întărire în tot lucrul bun.

† Ioan Casian

Episcopul Ortodox Român al Canadei

____________

[1] Galateni 6, 14

[2] Cuvânt la Crucea Domnului p. 84 în Sf. Ioan Gură de Aur. Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți (trad. din lb. greacă și note Pr. Prof. Dumitru Fecioru). EIBMBOR, București 2006. 

[3] Idem p. 83

[4] Idem p. 85

[5] Omilia I la Cruce și la tâlhar p. 87 în Sf. Ioan Gură de Aur. Predici la sărbători... 

[6] Ioan 20, 27; Luca 24, 39

[7] Idem p. 89

[8] Idem p. 93

[9] Idem p. 94

[10] Idem p. 96