“Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.”

(1 Corinteni 6, 12)

Nevoia credinței pentru a bine discerne

lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră și a Bisericii

1 septembrie

La început de an nou bisericesc Biserica îndeamnă la rugăciune “ca să ducem viață pașnică și liniștită în toată cuvioșia și buna-cuviință” (1 Timotei 2, 2). Începutul anului bisericesc este o ocazie reînnoită în care să ne aducem aminte de buna rânduială a vieții noastre personale dar și a celei obștești. Una fără alta nu există. Fără o viață personală în bună rânduială nu putem avea o viață comunitară, de societate, în pace și bună rânduială pentru că nu putem lega prietenii sau stabili relații personale stabile și temeinice. Dar și viață socială bine rânduită poate ajuta persoana în neorânduială să ia aminte și să îndrepte lucrurile necuvenite din viața ei văzând exemplele și rânduiala celorlalți.

Baza acestei bune rânduieli personale și sociale, comunitare, este rezultatul credinței. Sf. Ap. Pavel spune: “Căci unul este Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru toți (...)” (1 Timotei 2, 5-6). Buna rânduială își are izvorul într-o credință clară și limpede din care izvorăsc valorile care se vor reflecta în viața de zi cu zi în societate.

Există mai întâi pentru creștin o realitate sigură, transcendentă, - Dumnezeu. Au existat și alte timpuri și alte sisteme de credință dar ceea ce este specific credinței creștine este unicitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu este Unul iar aceasta înseamnă o unitate de viziune și gândire a noastră ca persoane. 

Armonia și coerența noastră ca persoane și societate presupune o temelie unică, care înseamnă credința într-un singur Dumnezeu. Credința în Dumnezeu Unul a fost și unul din elementele esențiale prin care credința creștină a fost convingătoare în fața politeismului păgân. Din această credință în unitatea și unicitatea Dumnezeului creștin izvorăște nemăsurata valoare a omului și a lumii create de El. Omul este singurul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ‘un absolut imanent’ care reflectă în timp infinitatea absolută a lui Dumnezeu netemporal și transcendent. Statura noastră, cea cu care ne naștem și creștem în Biserică, este una umană transfigurată de har. Datoria noastră de creștini este să transfigurăm viața noastră prin puterea harului lui Dumnezeu.

În chip concret acesta vine prin lucrarea directă a Mijlocitorului nostru către Dumnezeu care este Iisus Hristos. Prin jertfa Sa desăvârșită El S-a dăruit Tatălui pentru noi în vederea înnoirii noastre. De aceea și felul nostru de a lucra înnoirea și transfigurarea noastră nu se poate face altfel decât după modelul și prin puterea lucrării lui Hristos.

Sf. Ap. Pavel spune că toate îi sunt îngăduite omului dar nu toate îi sunt de folos. Toate îi sunt posibile omului, dar nu are nevoie de toate. Căci tot ceea ce nu are la bază credința în Dumnezeul Cel Unul și lucrarea mijlocitoare unică a lui Hristos nu-i sunt acestuia de folos. Folosul este văzut în înțelegerea creștină ca ceea ce omul face spre creșterea lui duhovnicească și umană în conformitatea cu planul lui Dumnezeu. Nu poate fi nimic cu adevărat folositor decât ceea ce se întâmplă sau este clădit în acest spirit.

Ispita este ușurința alegerii egoiste și fascinația iluzorie a auto-divinizării, a credinței că-l putem înlocui pe Dumnezeu cu înțelegerea, gândirea și fapta noastră proprie limitată. Este ispita în care au căzut primii oameni: ‘veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul’ (Facere 3, 5).

De aceea Biserica la început de an ne invită pe toți să adresăm rugăciuni către Dumnezeu căci acest lucru ne aduce aminte cine suntem și ne așază viața pe temelia cea adevărată și veșnică – adică Cuvântul lui Dumnezeu. Este locul cuvenit nouă, adică acela de creatură a lui Dumnezeu menită să reflecte în mijlocul creației pe Creatorul ei.

Fiecare început de an, fiecare moment de rugăciune, fiecare Sfântă Liturghie sau fiecare Sfântă Taină săvârșită, fiecare cererea adresată lui Dumnezeu, este un exercițiu de smerenie care ne reamintește și eventual ne readuce în suflet trăirea adevărată a vieții în Dumnezeu. Aceasta să ne fie ținta a tot ceea ce facem – viața în Dumnezeu. Din aceasta să înțelegem ceea ce ne este de folos și ceea nu ne este.

Vedem în lumea noastră contemporană multă violență, răutate și minciună. Să sporim și să biruim cu ajutorul lucrării harului lui Dumnezeu prin bunătate, dragoste, credință, nădejde și armonie. Să devenim un singur trup al lui Hristos care să lucreze la dobândirea Împărăției veșnice și mântuirii tuturor. Să nu ne lăsăm biruiți de răutate și haos. Lumina, bucuria și binecuvântarea lui Dumnezeu să ne ocrotească și să ne pătrundă până în adâncul ființei noastre celei mai profunde pentru a simți acolo lucrarea sinergică a lui Dumnezeu care să se reverse în viața noastră personală și socială.

Să nu rămânem tăcuți în fața nedreptăților, a ideologiilor timpurilor moderne, a minciunii, a persecuțiilor de orice natură, a oricărui fel de învățătură care duce la sărăcirea spirituală și umană a persoanei. Lucrarea lui Hristos și a Bisericii este aceea de transfigurare a firii omenești prin intermediul harului și slavei dumnezeiești.

Hristos ne îndeamnă: “Iar Eu zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele și peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. (...) Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5; 44-45, 48)

Să-i îmbrățișăm pe toți cu iubire și îmbrățișare dumnezeiască nemărginită. Să ne umplem sufletele și viața de dragostea jertfelnică, răscumpărătoare și fără de margini a lui Hristos pentru a ne putea asemăna din ce în ce mai mult cu ceea ce El este. Așa au făcut și sfinții mai vechi sau mai noi. Să le urmăm calea și viața, cuvintele și faptele. Să le fim ucenici vrednici de exemplul pe care l-au oferit.  

La acest început de an nou bisericesc urez tuturor – cler și credincioși – har, bucurie și binecuvântare de la Dumnezeu iar de la noi smerită rugăciune.

+Ioan Casian

Episcopul Ortodox Român al Canadei