Duminica a VII-a după Rusalii
Vindecarea celor doi orbi și a unui mut în Capernaum
Nevederea orbilor - chip al credinței văzătoare dincolo de vedere; vindecarea celui mut de demon – dovadă a dumnezeirii lui Hristos; preoția lucrătoare a Bisericii este preoția lui Hristos.
“Duminica de astăzi face referire la două minuni săvârșite de Mântuitorul, relatate în pericopa evanghelică de Sf. Ev. Matei: vindecarea a doi orbi și a unui mut. Minunile acestea arată puterea credinței, manifestă autoritatea divină a lui Hristos și preoția Bisericii care preoție a lui Hristos – a spus PS Episcop Ioan Casian în omilia rostită cu acest prilej.
‘Iar credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie’ spune Sf. Ap. Pavel în Epistola către Evrei 11, 1-2. Credința este esențială credinciosului. Pentru Sf. Ap. Pavel și pentru credința creștină credința nu este o realitate abstractă sau obscură, o părere sau o opinie întâmplătoare, o ipoteză probabilă sau rezultatul unei majorități care se exprimă asupra unei anumite probleme sau realități pentru a o defini sau a-i decide valența. Credința este o certitudine. Ea este o certitudine care poate fi dovedită. Este o realitate concretă ale cărei rezultate sunt tangibile și pot fi probate. Prin credință a fost întemeiată lumea, prin credință Avraam a primit făgăduința și a urmat faptele credinței dimpreună cu ceilalți patriarhi; datorită credinței Sara a zămislit un fiu; prin credință Moise a ieșit din Egipt și a trecut prin Marea Roșie; proorocii și drepții Vechiului Testament ‘prin credință, au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor...’ (Evrei 11, 33). Faptele minunate ale acestor oameni credincioși au fost precedate de credința pe care au avut-o în făgăduința lui Dumnezeu izvorâtă din cuvântului Lui. Metoda verificării credinței este împlinirea ei. Cuvântul lui Dumnezeu s-a împlinit și se împlinește mereu.
Exemplul celor doi orbi este pentru noi o paradigmă sau un exemplu al omului care are credința. Asemeni orbilor care nu vedeau dar îl căutau pe Hristos pentru vindecare adresându-se Lui ca ‘fiu al lui David’, adică ales al lui Dumnezeu spre vindecare și mântuire, la fel și omul credincios crede în Dumnezeu și în cuvântul Lui chiar dacă rezultate viitoare ale acestei credințe nu-i sunt evidente imediat așa cum vindecarea de orbire a celor doi nu era o realitate prezentă în momentul în care Îl căutau pe Hristos. Credința omului conține în sine datorită prezenței cuvântului lui Dumnezeu deja sămânța celor ce se vor întâmpla mai târziu în realitate în timpul și în locul în care Dumnezeu îl socotește de cuviință.
Credința nu este o teorie abstractă, ci este o realitate concretă cărei rezultate sunt palpabile. Pentru noi creștinii Dumnezeu există; El este o realitate concretă chiar dacă nevăzută pentru mulți dintre noi. Pentru noi credința este una istorică. Ea este inspirată de Dumnezeu și simțită și dovedită istoric pentru edificarea noastră ca oameni.
Hristos în cazul celor doi orbi cercetează credința lor în mod deschis: Credeți că pot face eu acestea? Credem – răspund ei. El le răspunde : După credința voastră fie vouă! Și s-au deschis ochii lor. În cazul celor doi Mântuitorul care credința lor să fie dovedită și este. Cei doi se vindecă de orbire. Deși Mântuitorul dorește ca minunea să nu fie făcută cunoscută, bucuria, preaplinul, fericirea izvorâtă din recăpătarea sănătății și vindecare suferinței celor doi sunt prea puternice pentru ca inima lor nu își reverse din preaplinul ei și să vestească minunea săvârșită de Hristos. Bucuria prin sine este o generoasă pentru că împărtășește prin sine generozitatea lui Dumnezeu. Omul împărtășind bucurie lui pentru darul primit de la Dumnezeu, împărtășește gestul de generozitate la care Dumnezeu l-a făcut părtaș mai întâi. Cuvântul popular ‘dar din dar se face rai’ redă destul de bine semnificația părtășiei darului de la Dumnezeu la om.”
“Al doilea moment relatat în pericopa de astăzi este vindecarea omului mut care avea demon. Mântuitorul îl vindecă – a spus ierarhul român al Canadei. El primește din nou puterea cuvântului. Mulțimile se entuziasmează dar și invidia fariseilor se manifestă, Mântuitorul fiind acuzat că face vindecări prin puterea celui rău, a demonilor. Prin această acuză de fapt fariseii recunosc realitatea minunii întâmplate dar încearcă să- i conteste originea sau autorul. În fața evidenței ei folosesc mai multe metode: contestarea ei, punerea în contradicției cu rânduiala lui Dumnezeu a Vechiul Testament, punerea la îndoială a cauzei, a puterii sau a autorității cu care Hristos săvârșește acestea. Hristos eliberându-l pe mut de muțenie și incluziv de influența celui rău arată că este stăpân și peste duhurile din văzduhuri. Contestarea din partea a fariseilor a puterii cu care Hristos săvârșește minunea este o contestare indirectă a dumnezeirii Lui. În alte cuvinte dacă cineva lucrează, colaborează, sau săvârșește minuni nu cu puterea lui Dumnezeu ci sub influența sau cu puterea altuia implică faptul că lucrează cu altcineva mai mic decât Dumnezeu, deci este o lucrare imanentă, eventual umană.”
“‘Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și să nu căutăm plăcerea noastră. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire’ (Romani 15, 1-2) ne aduce aminte Sf. Ap. Pavel. Creștinul, care este un om al lui Dumnezeu vindecat de necredință și întărit în Hristos, este chemat să poarte neputințele și greutățile lumii în care trăiește. El este chemat să urmeze exemplul lui Hristos: ‘Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea’ (Romani 15, 3). Hristos prin zămislire și naștere a preluat asupra Sa natura noastră omenească plină de păcate pentru a o curăța, îndrepta, răscumpăra și transfigura. Preoția sau slujirea lui Hristos este cea care săvârșește toate. Biserica, noi oamenii ca membri ai ei, primim această preoție în virtutea căreia săvârșim lucrările sfințitoare ale lui Dumnezeu. Întreaga lucrare este purtată de Hristos care ne face părtași la ea.
Prin Botez primim preoția universală, toți la un loc. În virtutea acestei preoții putem purta slăbiciunile lumii acesteia vindecare de neștiință, de îndoială și de întunecimile ei care vin din necredință. Acestea sunt neputințe, rod al fragilității omului care trăiește departe de Dumnezeu, având o imaginație bolnavă.
Suntem ‘coresponsabili împreună cu Hristos’ față lumea în care trăim în măsura în care El ne împărtășește această responsabilitate. Responsabilitatea aceasta se face în duh de smerenie dar cu îndrăzneală. Să aducem lumină, mângâiere, dragoste, bunătate acolo unde ele nu sunt prezente. Fiecare generație de-a lungul timpului a avut provocările societății lor cu care au trebuit să se confrunte și să găsească soluții.
Să ne bucurăm de perioada aceasta a postului Adormirii Maicii Domnului. Să cerem ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului în drumul pe care îl avem de împlinit – a încheiat PS Sa.”
