Preasfințitul Părinte Ignatie - episcopul Hușilor 

„Crucea – semnul iubirii celui suferind și străin”

Seria Conferințele Postului Mare – Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Canadei la inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Casian a continuat în a treia duminică a Postului Mare cu un invitat special, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie (Episcopia Hușilor). Preasfinția Sa a susținut conferința intitulată Crucea – semnul iubirii celui suferind și străin. Rugăciunea de începere a fost rostită de PS Episcop Ioan Casian iar binecuvântarea arhierească a fost dată de  ÎPS Mitropolit Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al Statelor Unite ale Americii şi Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi.

Crucea ca dragoste față de celălalt

Este un loc comun să gândim Crucea într-o versiune dolorosa, ca suferință pe care trebuie să o asumăm și ispășim. Aceasta este o perspectivă reducționistă care nu poate fi regăsită în literatura patristică răsăriteană, în care Crucea nu este identificată cu suferința. Crucea nu este numai suferință, ci dragoste desăvârșită, după cum afirma Sf. Ioan Gură de Aur: „Crucea este dovada vădită a iubirii lui Dumnezeu”. 

Pentru mulți, apoi, purtarea Crucii este mai degrabă o resemnare fatalistă. Dimpotrivă, purtarea Crucii ar trebui să fie o asumare responsabilă în iubire. A înțelege Crucea ca dragoste implică o înțelegere mai profundă a vieții, ca semn al dragostei desăvârșite a lui Dumnezeu către noi. Hristos a suferit pentru noi în iubirea Sa, prin urmare nu din neputință sau fatalitate, ca și când nu ar fi putut face altceva decât să urmeze voia Tatălui. Prin libertatea Sa, Hristos ne-a iubit până la Cruce. În El găsim Icoana dragostei Lui pe Cruce, acolo unde Dumnezeu ne împărtășește dragostea Sa. În suferința Lui El este Cel care ne dă dragostea Sa, ne iubește pe noi care nu merităm această iubire.

Iubirea lui Hristos nu este un do ut des precum cea omenească  

Noi înțelegem dragostea mai mult după dictonul latin do ut des, îți dau ca să-mi dai, te iubesc dacă mă iubești. Dacă, însă, mă critici, mă calomniezi, mă mototolești, nici eu nu te mai iubesc. Aceasta este dragostea omenească. Hristos nu ne iubește în felul acesta, ci cu o iubire responsabilă în care își asumă o răspundere pentru întreaga umanitate. Noi nu putem asuma cum se cuvine cel puțin dragostea pentru o singură persoană, în sensul de a purta o suferință conștientă care vine din iubire.

Suferința lui Hristos este deplină pentru că are ca și conținut dragostea față de noi. Mai ales atunci când nu merităm, pentru că ceea ce a primit din partea noastră, a oamenilor, la picioarele Crucii, a fost doar persiflare, calomnie și ingratitudine. Cea mai înaltă calomnie a fost atunci când I s-a cerut să coboare de pe Cruce, adică să facă o minune, să Își scoată singur cuiele și să Se salveze singur dacă este Fiul Dumnezeu. Logica lui Hristos a fost, însă, complet diferită. El S-a smerit, S-a golit de slava Sa, ne-a apărut ca om al durerii, cum spunea Isaia, deoarece ne iubea. El era durerea întrupată pentru toată omenirea pe acea Cruce devenită Chip al dragostei desăvârșite.

Hristos Cel străin

Hristos care ne împărtășește dragostea Sa este, totodată, un străin, în sensul de a fi perceput ca un străin de ai Lui. Nu poți să arunci torentul urii asupra cuiva decât dacă te-ai distanțat de acel cineva. Există un pasaj evanghelic în care Hristos este descris ca străin, atunci când se alătură celor doi ucenici, Luca și Cleopa care mergeau spre Emaus. El părea în necunoștință de cauză, neștiutor despre cele ce se petrecuseră în Vinerea Mare în Ierusalim. Or, Hristos este primul străin care vine în proximitatea vieții noastre ca să disloce inerții și limitări în sufletul nostru în care pătrunde cu mare delicatețe. În timp ce vorbeau cu acest Străin, ucenicii rememorează trăirile lor intense din acele zile, cu inima arzând. Crucea, devine acum semnul iubirii Acelui Străin.

În patima Sa, Hristos nu a fost un superman, ci a suferit omenește, însă omenescul Său a fost pătruns de energia dragostei dumnezeiești. El L-a rugat pe Tatăl să nu împlinească voia Sa, ci a Lui. Nu implacabil, ci liber, cu o libertate și dragoste ființială. Dragostea este în ADN-ul suferinței. Câtă dragoste avem, tot atât și sacrificiu și suferință; câtă suferință, tot atât și dragoste. Știm acest lucru atunci când iubim o persoană și suferim când ceva rău se petrece cu acea persoană. Cea mai grea suferință de suportat nu este suferința noastră, ci a celor din jurul nostru. Pentru cineva care este bolnav, nimic nu valorează mai mult decât dragostea ta. Atunci când tu ești pus în situația de a trăi suferința celuilalt îți dai seama ce înseamnă taina a ceea ce Hristos a făcut pe Cruce. După cum spunea Evdokimov „Suferința este pâinea pe care Dumnezeu o împărțea totdeauna cu oamenii și o împarte până la sfârșitul veacurilor”. Pe această cale, omul are drept însoțitor pe Hristos pe care iubirea L-a făcut să moară. Nu ura și răutatea lumii L-au țintuit pe Cruce, ci iubirea Lui pentru noi. El a prins moartea în cursă și a murit pentru că ne-a iubit în mod desăvârșit. Această dragoste i-a dat putința învingerii morții și păcatului. 

Conferința s-a încheiat cu o serie de întrebări și răspunsuri legate de tema prezentată și cu rugăciunea finală.

PS Părinte Ioan Casian a mulțumit PS Ignatie pentru cuvântul duhovnicesc, ÎPS Mitropolit Nicolae, preoților și credincioșilor care au participat, Doxologia.ro, Ortodoxia Tineretului și parohiilor din cadrul Eparhiei care au preluat conferința în direct, Pr. Nicolae Codrea moderatorul serii, Dnei Dana Bochiș - design, Stefan Athenagoras - coordonator comunicare și tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment.

[consemnare Pr. Dragoș Giulea, PhD]