Prof. Dr. Gheorghe Butuc a susținut conferința

„Postul Mare - de la raiul cel închis la Raiul cel deschis”

pentru credincioșii din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei

Seria Conferințele Postului Mare – Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Canadei cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Casian a continuat în a doua duminică a Postului Mare cu Prof. Dr. Gheorghe Butuc de la Seminarul Teologic Sf. Andrei din Galați. El a susținut conferința intitulată Postul cel Mare - Școala Pocăinței de la raiul cel închis la Raiul cel deschis. 

Raiul și iadul – două alegeri, două atitudini față de Dumnezeu: 

„Raiul este ținta existenței omenești, omul fiind zidit pentru Rai. Dincolo de existența lor reală, în această viață Raiul și iadul sunt și două alegeri umane în relația cu Dumnezeu. Dacă Raiul este relația de iubire a omului cu Dumnezeu, iadul este opusul lui, ieșirea din această relație. Raiul este o grădină împrejmuită în mijlocul deșertului acestei vieți pentru a-l bucura și binecuvânta pe om. Scopul creației a fost acela de a face întreg pământul o grădină a Raiului ca toate să fie unite. De aceea, atât timp cât omul rămâne în binecuvântarea și relația cu Dumnezeu, în acest proiect al lui Dumnezeu, el rămâne în Rai. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu și pentru înaintarea către asemănarea cu El. De aceea omul este piscul creației și replica lui Dumnezeu în varianta creată. Traseul de la chip la asemănare nu a fost însă urmat de protopărinții Adam și Eva care au intrat în dialog cu șarpele. De aceea, închizând ușile relației cu Dumnezeu, nu El închide ușile Raiului, ci omul. Răul nu se oprește apoi la un simplu dialog cu șarpele, ci câștigă teren, devenind oraș și civilizație, mentalitate și lege. Lameh, trăind în a șaptea generație după Adam, se lăuda cu crimele sale. Uriașii sunt numai trup. Acest aspect al trupului ne arată că ei au pierdut cea de-a doua dimensiune a omului plăsmuit de Dumnezeu la început, sufletul. În Rai, dimpotrivă, Adam este mai întâi suflet sau duh, iar trupul este secundar.”

Genealogia răscumpărării

„În timp ce civilizația răului se extinde, Dumnezeu începe o genealogie a răscumpărării, care constă într-o permanentă salvare a vieții din tenebrele morții. Există o mare similaritate între simbolurile salvării prezente în Biblie. Corabia lui Noe, prin care omenirea este salvată, este asemenea unui templu sau chivot plutitor. Corabia este făcută din același tip de lemn utilizat pentru Templu. Moise este salvat apoi într-un coș de pe apele Nilului. Biserica este de multe ori comparată cu o corabie aflată pe valurile lumii.

În această genealogie a răscumpărării, asistăm la apariția noului Adam (Hristos) și a noii Eve (Maica Domnului). Dacă turnul Babel este simbolul civilizației răului în căutarea unei construcții fără relația cu Dumnezeu, Avraam este răspunsul proiectului divin de răscumpărare. Avraam este cel care crede în Dumnezeu și trăiește în relație cu El. Maica Domnului este un nou Avraam, datorită relației ei neîncetate cu Dumnezeu. În Hristos avem însă mai mult, pentru că El ne învață cum să trăim în relație cu Dumnezeu. Hristos nu este numai Dumnezeu întrupat, ci ne învață și ceea ce a fost dat să fie omului. El vine către viața noastră căzută și ne arată cum să ne ridicăm din moarte.”

Crucea, postul și Învierea

„Crucea nu este un moment de slăbiciune al lui Hristos sau al lui Dumnezeu, ci cheia redeschiderii Raiului, ușa prin care se face trecerea de la Dumnezeu către om și de la om către Dumnezeu. Prin Cruce începe un nou traseu în istoria omenirii, de la omul vechi la omul nou și de la raiul închis la cel deschis. Istoria omenirii poate fi văzută drept călătoria de la raiul închis la grădina oraș, în care Binele devine civilizație.

Viața este o tensiune între vechiul și noul Adam, între biologia noastră și răscumpărarea noastră. Prin Botez începem această trecere de la biologia noastră și Adamul cel vechi către Adamul cel nou. Viața cea nouă, viața spirituală, este o adevărată universitate în care învățăm cum să devenim omul cel nou. Școala pocăinței și a postului ne ajută mai întâi să ajungem la înțelesul adânc al cauzei căderii. Aflarea acestei cauze este aflarea Adevărului care aduce o răsucire a inimii, o metanoia, din care omul nu mai este înclinat să cadă. 

Structura postului este simetrică în jurul Duminicii Crucii. Pe de o parte, de la Duminica izgonirii din Rai (raiul închis) la Duminica Crucii avem Duminica Ortodoxiei și prelungirea ei în Duminica Sf. Grigore Palama, prin urmare un rezumat al adevărului de credință. După Duminica Crucii avem duminicile Sf. Ioan Scărarul și Mariei Egipteanca, două modele ale răscumpărării și sfințeniei. Postul este o călătorie spirituală cu o foaie de parcurs, Triodul, o carte care ne arată omul care se dezrădăcinează de rău. Postul nu este doar dietă, ci act liturgic și preoțesc, o mistagogie în care suntem inițiați. Este un ospăț al minții, rugăciunii și citirii Bibliei, pentru că cel ce mănâncă cuvintele Scripturii ajunge la adevăratul ospăț. Biserica ne pune Scriptura pentru învățarea Adevărului și Învierii. Călătorim cu Biblia și postim ca să ne umplem cu Scriptură. Plângem cu Adam căderile noastre, crimele noastre cu Cain, Lameh și David, și învățăm răscumpărarea cu Avraam și David. În ziua Învierii Dumnezeu ne face cunoștință cu Adamul cel nou, din iubirea lui Hristos. Numai cunoscând Învierea putem face pocăință. Ziua Învierii este simetrică între cele cincizeci de zile ale postului și Crucii și cele cincizeci de zile ale Învierii până la Cincizecime. Crucea și Învierea sunt două fețe ale aceleiași realități la care Biserica ne invită să devenim mai întâi om postitor pentru a deveni apoi om înviat.”

Conferința s-a încheiat cu o serie de întrebări – răspunsuri legate de tema prezentată.

(consemnare Pr. Dragoș Giulea, PhD)