Înaltpreasfinției Sale
LAURENȚIU
Arhiepiscop al Sibiului
Mitropolit al Transilvaniei
Mesaj de condoleanțe
Înaltpreasfinția Voastră,
Vestea mutării la ceruri a Părintelui Prof. Dr. Mircea Păcurariu ne-a umplut de tristețe dar ne dă și speranță pentru că am dobândit rugător către Dumnezeu pentru noi în ceruri. Ne despărțim ca oameni temporar aici pe pământ de cel care a fost slujitor, pedagog, intelectual de nivel înalt și iubitor al istoriei și identității noastre ortodoxe românești. Cu siguranță opera sa de o viață se constituie într-un reper fundamental pentru conștiința românească și creștină și pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române.
L-am cunoscut personal ca student al Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu. I-am putut admira verticalitatea umană, eminența și exigența ca istoric, dragostea de Biserică și neam și dedicația în tot ceea ce făcea. Părintele Prof. Dr. Mircea Păcurariu va rămâne în conștiința generațiilor care l-au cunoscut direct și a celor îl vor cunoaște prin scrierile sale drept o conștiință vie și trează care a privit cu acrivie și spirit obiectiv mersul vieții bisericești pe teritoriul României în grija lui de autenticitate, adevăr istoric și fidelitate față de Biserică și neam.
În numele clerului și credincioșilor Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, adresez condoleanțe familiei Părintelui Prof. Dr. Mircea Păcurariu și tuturor celor care l-au cunoscut și au colaborat cu dânsul. Bunul Dumnezeu să îl așeze în rândul drepților.
Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
+Ioan Casian
Episcopul Ortodox Român al Canadei
Saint-Hubert 14 ianuarie 2021








