Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Casian, în weekend-ul din 30-31 mai, în preajma datei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, copiii care au participat la cele două tabere organizate de Episcopia Ortodoxă Română a Canadei - Sf. Teodora de la Sihla din provincia Ontario și Sf. Ap. Andrei din provincia Québec s-au întâlnit cu o parte din profesorii de la școlile duminicale și cu organizatorii și monitorii acestor tabere în două sesiuni virtuale pentru a celebra această zi împreună.
PS Părinte Ioan Casian a binecuvântat pe cei mai tineri și le-a adresat un cuvânt duhovnicesc. Învitați de onoare au fost tinerii mai mari de la organizația ROYA care au vorbit despre experiențele lor și creșterea lor în Biserică și prin Biserică de-a lungul anilor începând cu primele tabere din 2003 în apropierea New York-ului. S-a făcut o scurtă prezentare fotografică cu imagini de la aceste tabere unde cei prezenți s-au putut bucura aducându-și aminte de momentele petrecute împreună. Copii au avut prilejul să interacționeze între ei și cu profesorii și monitorii din tabere.
Bucuria rugăciunilor împreună, pictura de icoane, prietenii și mult optimism, glume, cântece de tabără, întrecerile sportive au fost amintirile depănate și revăzute în pozele din anii precedenți. Plini entuziasm și energie debordantă toți copii care au participat la taberele ocrotite de Sf. Teodora de la Sihla în provincia Ontario s-au bucurat să se revadă și pe rețeau de socializare Zoom unde au schimbat impresii și au povestit experiențele din ultimele luni. Ei au putut afla de la cei mai mari, acum parte a organizației de tineret ROYA, ce presupune să fii tânăr ortodox cu rădăcini românesti în cele două eparhii ale Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au discutat despre cum pot continu editia din acest an a taberei precum și proiecte caritabile pentru copiii defavorizați din Canada și România.
La întâlnirea copiilor din Québec s-a făcut o recapitulare a celor cinci grupe de copii cu nume de mânăstiri din România: Rohia, Cozia, Sihăstria, Prislop și Dervent. De asemenea, cu toții au vizualizat fotografii de la prima tabăra de familie din Episcopia Ortodoxă Română a Canadei inițiată de PS Ioan Casian și de la ziua pedagogică, ascultând în același timp o melodie clasică de Bach interpretată de tânărul Theo. Au fost menționate și activitățile clubului de șah pentru copii care pentru moment se derulează online (https://www.chesskid.com/) și s-a făcut prezentarea câștigătorilor de la competiții.
Ca în toate taberele din anii trecuți cel mai greu moment a fost acela al despărțirii. În atmosfera de bună voie, bucurie și entuziasm s-a creat Echipa Ortodoxă Romanian/Canadian Squad care va pregăti o altă reuniune on-line.
La sfârșitul întâlnirii a fost le-a fost transmisă copiilor urarea: La mulți ani! cu ocazia Zilei Internaționale a copilului.