Învierea Domnului Iisus Hristos a adus omenirii, din noaptea veacurilor, un răsărit nou de Soare Divin, de lumină duhovnicească, de iubire de oameni, de frumuseți suprafirești și de nădejde sfântă a unei vieți cu Dumnezeu în eternitatea cerului. La orizontul pământenilor au apărut, cu Învierea Domnului, zările veșnicei primăveri, în care nu-s nici zăpușelile verii cu înfierbântările păcatelor, nici jelaniile crepusculare ale toamnelor, în care câmpiile se pustiesc și rodurile cu frumusețile și dulcețile lor cad și se topesc, nici gerurile iernii cu troienele zăpezilor, care micșorează orizonturile și duc la amorțire de viață și la înghețul chiar al gândurilor de bine și de generozitate. 

Poporul român privind cu jale la acele frământări tainice, ale începuturilor cosmogonice ale cosmosului, cu adânci suspinuri, mărturisește:

„Am mâncat din pom o poamă

 Și avem vară și iarnă

 Am mâncat din prun o prună

 Și avem toamnă cu brumă...”

O, câte prăbușiri și câte prefaceri, câte dureri și câte jelanii a adus păcatul în lume, încât și „toată făptura suspină!”

Paștele etern, Iisus Hristos prin Învierea Sa, a dăruit omenirii iarăși eterna primăvară a Paradisului. Firea însăși ia în acest timp o frântură din veșmântul acestei primăveri în care totul e floarea cea plină de balsam. Și așa cu ea și noi trecem de la moarte la viată, de la întuneric la lumină, de la robie la libertate, de la păcat la virtute, sub eternul Soare și sub eterna Primăvară, care este însuși Fiul lui Dumnezeu, pe care Maica Domnului îl numește: „Primăvară dulce, / Fiul meu prea dulce...”

La această Înviere cu Iisus Hristos este trecut fiecare om ce a primit Taina Sfântului Botez. O spune cu adâncire de gândire, Sfântul Apostol Pavel: „Au nu știți că toți câți în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții. Căci dacă am crescut împreună cu El prin asemănarea morții Lui, atuncea vom fi părtași și ai Învierii Lui” (Romani 6:3-5).

Într-adevăr, tot omul cel înviat la o nouă viață, scos fiind din apa Sfântului Botez, e și el un fiu al Învierii, un fiu al luminii neapuse, care are harul trăirii sub Soarele divin al Învierii lui Iisus Hristos. Și cu El fiind, facem să strălucească în lume Adevărul, Bunătatea și Frumusețea unei vieți cu totul nouă, pe care nu le pot topi nici căldurile tropicale ale focurilor tuturor ideologiilor umane fără Dumnezeu și nici nu le poate încremeni sloiurile polare ale religiilor păgâne făurite de oameni. 

Sufletul creștin are cu el de-a pururea, prin veacuri, văzduhul suprafiresc al unei primăveri duhovnicești, în care florile spiritului nu se veștejesc, în care rodurile nu se topesc și cad, și nici luminile în veci nu se sting. Sub un astfel de Soare, omul ajunge să fie ceea ce o spune și Românul: „o grădină de om”, de care te bucuri când îl vezi și-l cercetezi, și o viață întreagă nu te mai saturi ascultându-l.

Într-o astfel de grădină, plină de frumusețile primăverii, care e un colț de rai revărsat între oameni, nu vei găsi întunecimi de gânduri vrăjmașe, nici spini ai urii care să înțepe, nici pietre vrăjmașe care să lovească, nici urzici clevetitoare care să usture, nici mătrăguni ucigătoare, pline de otravă, ci te va întâmpina, din prag, floarea paștelui, rozaliile rusaliilor, crinii Maicii Domnului, liliacul Sfântului Gheorghe, lăcrămioarele pline de balsamul celui mai fin parfum, care îmbălsămează văzduhul primăverii vieții omenești. 

Învierea Domnului a adus omenirii raiul unei primăveri, care în veci nu mai apune pe pământ și în ceruri. Căci Hristos Domnul este însuși „Pomul Vieții”, care înflorește și rodește nu numai într-o lună, ci de douăsprezece ori pe an, a cărui viziune a avut-o Sfântul Ioan, în Apocalipsă. Într-adevăr, cine are pe Domnul Iisus Hristos Cel Înviat prin credință, nădejde și iubire, se poate bucura de Primăvara cea eternă a vieții. 

[Arhim. Mitr. Dr. Vasile Vasilachi. Întreita iubire de Dumnezeu, Biserică și Neam. Ed. Cuvântul Vieții – New York, NY- SUA, 1990, p 231-234]