Iată-ne, prin harul iubitorului si milostivului Dumnezeu, pregătindu-ne pentru a sărbători încă odată măritul Praznic al mântuirii noastre, Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ori de câte ori soseşte acest Praznic, nu putem să nu retrăim amintiri frumoase din copilăria noastră, legate de acest sezon festiv şi plin de bucurie. Şi, se pare că pe măsură ce înaintăm în vârstă, devenim tot mai sentimentali. Fie că împărtăşim aceste amintiri cu membrii familiei noastre sau cu prietenii, fie că ne coborâm în adâncul fiinţei noastre şi decidem să depănăm aceste amintiri în tăcere, acest exerciţiu mintal îşi are explicaţia în intensitatea cu care am anticipat şi apoi am trăit Crăciunul în nevinovăţia copilăriei noastre, dar şi în taina care învăluie acest mare, unic şi greu de înţeles act de intervenţie a lui Dumnezeu în istorie, pentru mântuirea noastră.

Din momentul când îngerii au cântat prima colindă de Crăciun “Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2: 14) în noaptea sfântă a Naşterii Domnului, creştinii le-au urmat exemplul, propovăduind din generaţie în generaţie, vreme de peste două mii de ani, mila cea bogată, compasiunea şi dragostea cea fără de margini ale lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc.

Cine dintre noi nu-şi aminteşte de anii când, împreună cu alţi copii, mergeam cu colinda din casă în casă, înfruntând cu curaj zăpada mare şi frigul nopţii? Deşi o făceam pentru darurile sau banii pe care ni-i ofereau gazdele, nimeni (nici chiar părinţii noştri) nu ne-au spus că, de fapt, noi repetam ceea ce făcuseră îngerii în noaptea Naşterii lui Iisus: răspândeam lumii vestea că s-a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu Tatăl de a trimite în lume pe Unicul Său Fiu pentru mântuirea neamului omenesc. Noi eram îngerii timpului nostru care vesteam bucuria cea mare păstorilor, gospodinelor, ţăranilor, muncitorilor, dascălilor, preoţilor, etc., comunităţilor noastre. De aceea trebuie să încurajăm pe copiii şi nepoţii noştri să continuie această tradiţie minunată de vestire şi preamărire a venirii Mântuitorului la noi.

Să analizăm acum conţinutul unora din aceste colinde, transmise din generaţie în generaţie, şi să înţelegem că ele nu sunt cântece fără sens, alcătuite la întâmplare, ci mai degrabă, mesaje bine gândite, pline de înţeles teologic şi doctrinar, avându-şi originea în Europa, unde mesajul creştin a fost propovăduit de înşişi Apostolii Fiului lui Dumnezeu cel Întrupat.

Ţinând seama de relatările evanghelice, unele colinde evidenţiază prezenţa şi participarea, la evenimentul Naşterii Domnului, a elementelor naturii (aştrii cereşti) şi a personajelor (martorilor oculari), atât din lumea văzută, cât şi din cea nevăzută: “Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte” (Steaua sus răsare); “La Vitleem colo jos / Cerul arde luminos / Preacurata naşte astăzi pe Hristos” (La Vitleem colo jos); “Îngerii cântau / Păstori fluierau / Magii se-nchinau / Toţi se bucurau” (Praznic luminos);

Colindătorii au un rol dublu: acela de vestitori (îngerii generaţiei lor) ai evenimentului care marchează începutul mântuirii lumii, precum şi acela de răscolitori de conştiinţe (prooroci), îndemnând gazdele să se pregătescă, nu numai din punct de vedere material, ci şi duhovnicesc, să-şi împodobească candelele sufleteşti pentru primirea Mirelui: “Sus boieri, nu mai dormiţi / Vremea e să vă treziţi (gătiţi) / Casa să v-o măturaţi / Şi masa s-o încărcaţi” (Sus plugari);

Întruparea celei de a doua persoane a Sfintei Treimi din Fecioara Maria este absolut reală („Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălășluit între noi” - Ioan 1: 14). Drept consecinţă, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, din punct de vedere al firii omeneşti, pe care a asumat-o de bunăvoie, are nevoie de aceeaşi gingaşă îngrijire şi protejare împotriva elementelor naturii, ca orice prunc plăpând: “Din Fecioară S-a născut / Şi cu lapte S-a crescut / Cu scutece S-a’nfăşat / Şi în braţe S-a purtat / Domnul Iisus Hristos” (Nouă azi ne-a răsărit); “Mititel, înfăşeţel / În scutec de bumbăcel / Vântul bate, nu răzbate / Neaua ninge, nu-L atinge” (Astăzi s-a născut Hristos);

Mesia cel făgăduit de Dumnezeu Tatăl şi prezis de proorocii Vechiului Testament nu S-a născut dintr-o femeie oarecare, ci din Fecioara Maria, din Preacurata, care fusese pregătită pentru acest rol înainte de naşterea ei şi apoi prin petrecerea vieţii la Templu, în rugăciune şi devoţiune totală: “Că astăzi Curata / Prea nevinovata/ Fecioara Maria / Naşte pe Mesia” (Steaua sus răsare); Preacurata naşte astăzi pe Hristos” (La Vitleem colo jos).

Un alt adevăr teologic-doctrinar, care stă drept fundament al propovăduirii Bisericii Ortodoxe, este cel privitor la deofiinţimea Fiului lui Dumnezeu cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi existenţa Sa din veşnicie, împreună cu celelalte două personae ale Sfintei Treimi. Nici acest adevăr nu rămâne neevidenţiat de frumoasele noastre colinde: “Astăzi S-a născut / Cel făr’de’nceput / Cum au spus proorocii” (O, ce veste minunată!).

Nici elementul pastoral, care este parte intrinsecă a etosului românesc, nu lipseşte din mesajul colindătorilor. Colinda intitulată “Trei păstori” este de o frumuseţe unică în acest sens. Cei trei păstori îşi unesc eforturile în a căuta şi culege cele mai frumoase şi mai representative flori din spaţiul mioritic, pe care apoi, cu măiestrie şi fineţe le împletesc într-o cunună, pe care i-o oferă Pruncului Împărat ca dar din partea întregului neam românesc. Ei joacă rolul Magilor români care, prin darul cules cu grijă din grădina Maicii Domnului (România), reprezintă sensibilitatea sufletului românesc şi totodată îndeplinirea unui act liturgic, de epicleză, prin oferirea celor pe care Dumnezeu ni le dăruieşte, ca dar spre sfinţire (“Ale Tale dintru ale Tale, Ţie-Ţi aducem de toate şi pentru toate”): “Trei păstori se întâlniră / Şi aşa se sfătuiră: / Haideţi fraţilor să mergem / Floricele să culegem / Şi să facem o cunună / S-o-mpletim cu voie bună / Şi s-o ducem lui Hristos / Să ne fie de folos.”

Întruparea Mântuitorului face parte din planul veşnic al lui Dumnezeu Tatăl de mântuire a neamului omenesc, pe care-l înfăptuieşte prin trimiterea în lume a Unicului Său Fiu. Acesta însă este un act trinitar, pentru că la el participă, de bunăvoie, atât Fiul, care vine (“în numele Tatălui”), cât şi Duhul Sfânt, prin rolul Său în actul de concepţie a lui Hristos: “Pe Fiul în al Său nume / Tatăl L-a trimis în lume / Să se nască şi să crească / Să ne mântuiască” (O, ce veste minunată!).

În altă colindă găsim aceeaşi idee dar, de data aceasta, dezvoltată şi plină de înţeles biblic şi teologic; Naşterea Domnului este descrisă ca înfăptuirea protoevangheliei, în care Fecioara Maria este mijlocitoarea actului de înnoire a neamului omenesc, descendent din protopărinţii (“strămoşii”) Adam şi Eva: “Raiul cel închis / Azi iar s-a deschis / Şarpelui cumplit / Capul s-a zdrobit / Şi strămoşii iară / Prin Sfânta Fecioară / Iar s-au înnoit” (Praznic luminos);

În cele de mai sus am făcut referire doar la cele mai cunoscute colinde din vastul tezaur pe care-l avem. Obiceiurile noastre legate de Praznicul Naşterii Domnului sunt de o frumuseţe, profunzime şi bogăţie teologică neegalată. Dacă ne gîndim la “Cântecul de Stea,” acesta singur poate fi subiectul unui eseu.

Închei cu urările de sănătate şi bucurie, în mod superb exprimate în “Colindiţa: ”Sus, mai sus v-am înălţat / Ce-am ştiut tot v-am cântat / Rămâneţi dar sănătoşi / Sănătoşi şi bucuroşi / C-aţi ajuns ziua cea sfântă / Când colindele se cântă / Sărbătoarea lui Hristos / Să vă fie de folos!”

                                                                                    Pr. George Bazgan