În perioada 3-4 noiembrie Parohia românească Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor, Ontario a sărbătorit 85 de ani de la înființare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, s-a aflat în mijlocul vechii comunități românești din localitate și a participat la evenimentele festive organizate de către membrii parohiei.
Sărbătoarea a început sâmbătă 3 noiembrie, la orele după amiezii, prin oficierea de către Întâistătătorul Eparhiei Canadei, înconjurat de un sobor de preoți, a Slujbei Vecerniei cu Litie. Credincioșii prezenți s-au bucurat duhovnicește de prezența părticelelor din Sfintele Moaște ale Sf. Constatin Brâncoveanu, ale Sf. Grigorie Dascãlul, ale Sf. Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, precum și ale Sf. Irodion de la Lainici, care au fost aduse spre închinare de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian. Ziua de sâmbătă s-a încheiat în sala socială a parohiei cu o prezentare de fotografii a istoriei comunității. Au fost surprinse momentele de început ale parohiei, preoții slujitori care de-a lungul timpului s-au ostenit în sfântul locaș, precum și membrii parohiei de la înființare până în prezent.
Duminică, 4 noiembrie, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie alături de Pr. Viorel Țencaliuc, Protopopul Canadei Centrale și de către preoții celor două parohii românești din localitate – Pr. Simion J. Cãtãu, Pr. Nicolae Codrea și Pr. Constatin Bãlãuncã. Mai apoi, a fost oficiată Slujba Parastasului pentru membrii fondatori ai parohiei, precum și pentru toți membrii care s-au mutat la Domnul și care de-a lungul timpului au făcut posibilă activitatea neîntreruptă a parohiei timp de 85 de ani.
În cuvântul său de învățătură, ierarhul a precizat:
Pericopa duminicii de astãzi despre bogatul nemilostiv și sãracul Lazãr ne descoperã mai multe aspecte ale vieții creștine aici pe pãmânt. Unul dintre ele este acela cã faptele și timpul petrecut aici în scurta viațã pãmânteascã are semnificație veșnicã. Prin faptele și felul de a fi aici omul dobândește viața veșnicã. Un al doilea aspect este cel al faptului cã omul nu a fost creat de Dumnezeu pentru o viațã orizontalã, secularã; viața omului are o dimensiune transcendentã, care depãșește dimensiunea imanentã în aparențã cea mai evidentã și pe care societatea contemporanã insistã. Biserica prin slujbele, prin Sfintele Taine dar mai ales prin Sfânta Liturghie sãvârșite în Duhul Sfânt face simțitã prezența lui Dumnezeu și o pregustare a Împãrația cerurilor aici pe pãmânt în chip tainic dar real.
Preotul prin misiunea sa pastoralã este cel care este dator sã aducã aminte oamenilor despre aceste adevãruri mântuitoare. Prin misiunea profeticã sau învãțãtoreascã el anunțã timpul mântuirii în și prin Hristos Cel mort și înviat, prin cea preoțeascã, slujitoare sau jertfitoare sfințește pe credincioși iar prin cea împãrãteascã sau conducãtoare exercitã reponsabilitatea sa de îndrumãtor al întregii vieți parohiale în toate aspectele ei în conformitate cu scopul și vocația Bisercii adicã mântuirea credincioșilor.
La finalul slujbei Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oficiat ceremonia de instalare a noul preot paroh Nicolae Codrea care va continua activitatea de mai bine de 30 de ani a Părintelui Simion J. Cătău. Ierarhul i-a înmânat noului paroh Nicolae Codrea cele trei însemne ale slujirii preoțești: Evanghelia, Crucea și cheia Bisericii. De asemenea, i-a dăruit Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual, pentru a-l întări pe noul paroh în activitatea pastoral-misionară din cadrul istoricei biserici din Windsor.
În cuvântul său, Pr. Nicolae Codrea a mulțumit ierarhului pentru prezența sa în mijlocul micii comunități din Windsor, precum și tuturor celor care au participat la buna desfășurare a evenimentelor organizate la ceas aniversar. De asemenea, i-a mulțumit Pr. Simion J. Cătău pentru activitatea rodnică și l-a asigurat cã va continua frumoasa activitate de trei decenii în rândul românilor plecați departe de casă.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, l-a prezentat comunității românești din Windsor și pe Pr. Constantin Bălăucă, sosit recent din România pentru a sluji la Catedrala cu hramurile Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Andrei Șaguna din Windsor, Ontario.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească într-o atmosferă de sărbătoare în care toți cei prezenți, copii, tineri și vârstnici s-au bucurat de clipe deosebite petrecute alături cei dragi.








