
Duminicã 15 iulie Preasfințitul Ioan Casian a fost prezent în Parohia Sf. Ștefan cel Mare și Sf. Nectarie. Au fãcut parte din soborul celor care au slujit Preot Paroh Petre Busuioc, diac. Emanuel Ionuț Țencaliuc iar ca invitat Arhim. Lucian Coroi.
“În pericopa cititã astãzi întâlnim vindecarea a doi orbi și a unui mut. Prin minunile sãvârșite ucenicii, în special Sf. Apostoli încep sã înțeleagã cã Cel pe care îl au în fațã nu este doar un prooroc sau drept al Vechiului Testament ci este Însuși Fiul lui Dumnezeu. Exista credința aceasta și înainte de Hristos cã dacã cineva sãvârșește minuni o face prin puterea lui Dumnezeu și nu prin cea proprie. Apostolii înțeleg cã puterea lui Hristos este dumnezeiascã și cã El Însuși este de naturã divinã.
Pãrinții Sinodului al IV – lea Ecumenic vorbesc tocmai despre aceastã unire a firii omenești depline cu cea dumnezeiascã în persoana divinã a Fiului lui Dumnezeu. Unirea ‘neamestecatã, neschimbatã, neîmpãrțitã, nedespãrțitã’ a celor douã firi pãstreazã deosebirea firilor dar și unuitatea ipostasului unic al Persoanei divine a lui Hristos. Prin firea omeneascã este revelatã puterea dumnezeiescã” a spus Preasfinția Sa.
Sãrbãtoarea s-a încheiat cu o agapã frãțeascã la care au participat toți cei prezenți.








