APATIA - POEZIE IPS IOACHIM

APATIA*

Străpuns-am pustiul ce părea nestrăpuns, 

Nu prin forța noastră, ci-a Celui străpuns. 

Lumina pascală, deși neatinsă,

Licăre-n zare, de-o cruce ascunsă.

Scrutând raza-i lină, primit-am putere. 

În praxis ascetic speranța nu piere!

În ultima oază, smeriții creștini

S-opriră, cu toții, la umbră de spini.

Cu ruga în minte, cu inima plină, 

Pe chipuri s-arată isihia divină. 

De odată, în oază apare straniu

Un chip de fantasmă cu nimb auriu.

Era o femeie cu trup aparent.

E înger, făptura, sau om transparent?! 

Cu fața brăzdată de aspră asceză,

Pe trupu-i scheletic faci oso-sinteză.

Al ei bioritm era psihofizic,

Dar trupu-i teluric părea metafizic. 

Pe chipu-i iconic citeai apatia

Și-n viața ei sfântă, trăiai liturghia.

Din părul ca neaua-și făcuse veșmânt, 

Iar mersu-i angelic părea ca de sfânt. 

În ochii ei limpezi vedeai infinitul,

Iar vorba ei dulce era chiar Cuvântul.

Toți cunoscură, fără tăgadă:

Era Egipteanca! Veni să ne vadă.

*Meditație lirică la Duminica Mariei Egipteanca