Hramul Misiunii Adormirea Maicii Domnului din Mississauga
prilej de bucurie și binecuvântare
În ziua de sâmbătă, 16 august, credincioșii Misiunii Adormirea Maicii Domnului din Mississauga, Ontario au avut bucuria de a primi în mijlocul lor pe Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul provizoriu al comunității românești din zonă.
Alături de chiriarh au mai liturghisit Pr. Viorel Tencaliuc - Protopop, Protos. Corneliu Andrasco - exarh, Arhim. Ciprian Timofte – duhovnicul Mănăstirii Grăjdieni - Vaslui, Pr. Lucian Azoitei, Pr. Emanuel Tencaliuc și Pr. Eugen Revencu.
În cuvântul său, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a vorbit despre Maica Domnului ca mijlocitoare și ocrotitoare a tuturor credincioșilor, chemându-i pe cei prezenți să-și încredințeze viața și necazurile în mâinile Ei. „Adormirea Maicii Domnului nu este o despărțire, ci o mutare la viața cea veșnică, de unde ea ne privește cu iubire și ne acoperă cu sfântul ei acoperământ”.
Referindu-se la Evanghelia sărbătorii ierarhul a spus:
„Marta și Maria, cele două surori din Evanghelie, ne arată două chipuri complementare ale vieții de credință. Marta simbolizează evlavia activă, slujirea concretă, grija față de cele ale casei — o credință care se manifestă prin fapte. Maria, în schimb, reprezintă credința adâncă, atentă la prezența și cuvântul Domnului — o inimă deschisă spre ascultare.
Hristos nu o ceartă pe Marta pentru osteneala ei, ci îi amintește că, dincolo de grijile firești, există o parte mai bună, veșnică: cunoașterea și primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar această „parte” a ales-o Maria, rămânând aproape de Domnul, ascultându-L.
Asemenea Mariei din Evanghelie, Maica Domnului a ales să primească Cuvântul, nu doar cu urechea, ci cu toată ființa. A devenit locaș al lui Dumnezeu nu prin fapte exterioare, ci prin ascultare deplină și încredere totală.
Astfel, Evanghelia ne învață că, oricât de importantă ar fi slujirea, aceasta nu trebuie să ne distragă de la ceea ce este esențial: prezența lui Hristos și auzirea cuvântului Său. Marta a slujit, dar Maria a iubit în tăcere și a înțeles că întâlnirea cu Dumnezeu cere o inimă liniștită și atenție duhovnicească. Iar Maica Domnului le unește pe amândouă: slujire tăcută și ascultare deplină.”
La final sărbătoarea a fost încununată cu o agapă frățească, pregătită cu dragoste de către membrii parohiei.
(consemnare Protos. Corneliu Andrasco)








