Cuvântul și fapta împletite cu rugăciunea la Hairy Hill și Boian
Luni 13, marți 14 și miercuri 15 iulie au fost zile de bucurie, efort duhovnicesc dar și muncă concretă în zona istorică a primilor români veniți în zona Hairy Hill / Boian. Ele fac parte dintr-o nouă inițiativă a Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei de a dezvolta proiectul Noi generații, aceleași rădăcini care are ca scop întărirea legăturilor religioase, spirituale, culturale și comunitare în rândul românilor din Alberta și din vestul Canadei.
Un pas important în realizarea acestui proiect este înființarea Centrului „Sfântul Dosoftei Mitropolitul” — un centru misionar, educațional și cultural menit să sprijine activități religioase și liturgice, culturale și istorice dedicate tuturor dar mai ales tinerilor și noilor generații.
Centrul își propune să aibă un rol vital în asigurarea continuității vieții ortodoxe românești și în păstrarea patrimoniului spiritual și istoric al zonei Boian / Hairy Hill, zonă cu o semnificație aparte în istoria comunității române din Canada.
În cele trei zile comunitatea din zonă s-a bucurat de prezența Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a Părintelui Petre Busuioc (Oshawa) și a Părintelui Lucian Azoiței (Mississauga). Cu sprijinul financiar al preoților, parohiilor și mănăstirilor din zona Toronto, cei trei alături de alți voluntari din zonă au participat la un efort de curățire și eliberare a locului în vederea pregătirii lui pentru viitorul proiect.
Au participat logistic și practic la desfășurarea acestor activități pe lângă cei trei, Gerry Hill și Bob Dushenski care cu generozitate au pus la dispoziție echipamentul necesar și Doug Shapka prin transportul echipamentelor, Andrei care a ajutat în toate activitățile desfășurate, Jackie Toma cu entuziasmul și cunoștințele necesare acestei acțiuni. S-au adăugat de asemenea Georgina Porozni și Darline Shelemey la această inițiativă prin ajutorul dat la pregătirea bucatelor. Părintele Călin Marincaș protopop și preoteasa Simona Mărincaș au pregătit organizatoric dinainte cele necesare bunei desfășurări a întregii acțiuni. Mai mulți membri ai comunității din zona Hairy Hill / Boian au trecut și s-au interesat de viitorul proiect.
În seara zilei de miercuri Preasfințitul Episcop Ioan Casian, Preoții Petre Busuioc și Lucian Azoiței, cărora li s-a adăugat Părintele Gheorghe Petrovan, au săvârșit slujba Sfântului Maslu în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Boian. Membrii comunității din zonă și din orașul Edmonton au participat rugăciunea specială pentru cei bolnavi.
Pe parcursul celor trei zile cei care au vizitat locul au aflat mai multe despre proiect și au îndemnați să rămână alături și în măsura posibilităților să se implice în etapele următoare ale realizării acestui proiect.








