Scurt istoric al unei inițiative spirituale
Proiectul „Noi generații, aceleași rădăcini”
În perioada 29 mai – 2 iunie, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei a desfășurat o vizită pastorală în Protopopiatul de Vest al Canadei, în provincia Alberta.
Scopul principal al acestei vizite a fost sfințirea locului viitorului Centru Sfântul Dosoftei Mitropolitul - metoc chiriarhal și centru religios, cultural și de misiune. Titlul proiectului poartă denumirea Noi generații aceleași rădăcini. Centrul va amplasat pe locul fostei Parohii Nașterea Maicii Domnului din Hairy Hill (AB) la aproximativ 4 km de istorica Biserică Adormirea Maicii Domnului din Boian (AB), cunoscută sub denumirea Sfânta Maria.
Pentru a înțelege mai bine contextul în care a apărut necesitatea acestui proiect trebuie să menționăm câteva aspecte legate de istoricul comunității românești din acest colț al Canadei.
Zona Boian/Hairy Hill, Alberta, este locul de origine al celei mai vechi comunități românești din Canada, fiind fondată de emigranți bucovineni la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceștia au ajuns aici și au putut să cumpere o bucată de pământ pentru suma de 10 $, dar nu au găsit aici niciun fel de infrastructură și niciun fel de acoperiș sub care să se poată odihni măcar noaptea. Dar prin munca și strădania lor au reușit să închege o comunitate care a fost foarte unită și numeroasă pentru câteva decenii.
La începutul anilor 1900, comunitatea românească din zona Boian / Hairy Hill era deservită de preoți ruși, deoarece nu existau suficienți preoți români în vestul Canadei. Această situație a generat tensiuni, deoarece slujbele nu se oficiau în limba română, ceea ce a dus la neînțelegeri între români și ruși. După o perioadă de conflicte și intervenții legale, un judecător a recomandat românilor să își construiască propria lor biserică.
Pe 13 februarie 1911, a avut loc prima adunare oficială a comunității românești în casa lui Vasile Moroz, unde s-a ales un consiliu parohial și s-a stabilit denumirea „Parohia Română Ortodoxă Nașterea Fecioarei Maria din Hairy Hill, Alberta”. După doi ani de muncă și sacrificii, biserica a fost construită pe un teren de trei acri donat de Vasile Moroz și sfințită pe 14 august 1914 de către părintele arhimandrit Silvestru Ionescu, sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei și Sucevei.
De-a lungul timpului, biserica a fost un punct central pentru viața religioasă și culturală a românilor din zonă. Cu timpul, membrii parohiei "Sfânta Maria" din Boian și cei ai bisericii “Naşterea Maicii Domnului” din Hairy Hill s-au unit, formând o singură comunitate, folosind cu preponderență pentru servicii liturgice biserica "Sfânta Maria" din Boian. Serviciile religioase la biserica din Hairy Hill au continuat să aibă loc doar cu ocazia hramului și a zilei de pomenire a celor adormiți, în ultimii ani, slujbele fiind făcute în curtea bisericii datorită stării avansate de degradare a clădirii bisericii.
În luna octombrie 1972, biserica și cimitirul de la Hairy Hill au fost donate Episcopiei Ortodoxe Misionare Românești din America, condusă la acea vreme de vrednicul de pomenire Preasfințitul Părinte Victorin Ursache, pentru a fonda o mănăstire, dorindu-se a fi o continuare a credinței și o mărturie a eforturilor și sacrificiilor depuse de pionierii români pentru păstrarea identității lor spirituale și culturale în Canada.
La începutul anul 2025, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei (înființată în anul 2016) a făcut toate demersurile necesare pentru a intra în posesia bisericii și a terenului de la Hairy Hill, teren pe care se dorește realizarea prezentului proiect.
Astăzi, zona Boian/Hairy Hill și biserica istorică Sfânta Maria reprezintă puncte de referință pentru cei aproximativ 84.000 de români care trăiesc în vestul Canadei, fiind o legătură importantă între tradițiile românești și noua lor viață în Canada.
Cu toate acestea, infrastructura religioasă și culturală existentă în regiune este limitată, iar fenomenul de asimilare culturală și pierdere a identității este tot mai evident, în special în rândul tinerelor generații. Astfel, nevoia de a crea un loc de pelerinaj, rugăciune și reconectare cu tradițiile românești devine tot mai urgentă. Proiectul de construire a Centrului Sfântul Dosoftei Mitropolitul - metoc chiriarhal și centru religios, cultural și de misiune la Hairy Hill / Boian vine ca un răspuns la această nevoie, oferind nu doar un loc de cult, dar și o oportunitate de a conserva identitatea românească într-o lume tot mai globalizată și diversă.
Realizarea acestei dorințe de 53 de ani începe să se contureze într-un an cu multiple semnificații pentru Biserica Ortodoxă în general și Patriarhia Română în special: 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic, 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie.
(Maica Ana Bulgariu)