Parohia Sf. Nicolae din Vancouver (Surrey) a declanșat o acțiune care împletește rugăciunea cu fapta, ne spune Părintele paroh Corneliu Dragomir.
Această acțiune caritativă îndreptată către cei nevoiași și fără adăpost este organizată în mai multe etape. Miercuri și joi au fost zile de rugăciune prin săvârșirea Acatistelor Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a Sfântului Nectarie, urmate de Sfânta Liturghie. Membrii parohiei precum și alți doritori au fost invitați în aceste zile să facă donații constând în alimente și bani pentru a hrănii persoanele nevoiașe.
Sâmbătă dimineața, după săvârșirea Acatistului Sfântului Mina și pomenirea celor adormiți, preparatele vor fi pregătite prin munca voluntarilor pentru a fi trimise persoanelor nevoiașe. Vor fi pregătite în jur de 2000 de sandwich-uri și 500 - 700 porții de supă, ceai, fructe și sucuri. Tradiția încetățenită la parohia Sf. Nicolae este ca pe, lângă persoanele adulte, să participe la pregătire și distribuire și tineri. Aceste acțiuni sunt desfășurate de mai multe ori pe parcursul anului. Voluntarii pot simți un adevărat spirit evanghelic al lucrării rugăciunii prin faptă.