Preasfințitul Episcop Ioan Casian a participat la hramul
Parohiei Sfinților Trei Ierarhi din Bacău
Începând cu seara zilei de 29 ianuarie 2025, Parohia Sfinţii Trei Ierarhi din Bacău a îmbrăcat haine de sărbătoare, pentru a le acorda cinstea cuvenită celor trei mari dascăli, păstori şi luminători ai Bisericii: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur.
Cu ocazia hramului, Chiriarhul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, au binecuvântat credincioșii din zona de nord a Bacăului prin oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia. Soborul de preoţi şi diaconi a fost coordonat de părintele Eugen-Ciprian Ciuche, protoiereu al Protopoiatului Bacău, iar răspunsurile la strană au fost date de membrii Corului Diaconia, actuali sau foşti diaconi slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale Sf. Cuvioasă Parascheva din Roman.
Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al 20-lea a fost marcat prin sfințirea a trei sute de icoane, procurate prin intermediul Serviciului de colportaj Sf. Dionisie Exiguul al Centrului Eparhial de la Roman.
Icoanele ţinute în mâini şi înălţate de către credincioşi înfăţişează pe cei 16 sfinți contemporani canonizați de Biserica Ortodoxă Română, în contextul aniversării Centenarului Patriarhal, împreună cu icoana Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, Soborul Sfinților Români, reprezentativă pentru acest an jubiliar.
La acest eveniment au participat şi aproximativ 50 de copii ai Grupului parohial de cateheză, elevi ai Școlii Gimnaziale Mihai Drăgan din Bacău, împreună cu profesorii lor, care au primit gratuit icoane. Cu acest prilej, copiii au prezentat colajele de imagini reprezentând pe marii duhovnici ai României, lucrate de ei în cadrul Concursului Național Catehetic 2025, Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de patriarhat pentru copii și tineri.
Cu prilejul aniversării a 140 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi la 5 zile distanţă de momentul sărbătoririi Unirii Principatelor Române de la 1859, seara a fost marcată de un moment festiv care a adus în atenţia celor prezenţi dragostea şi recunoştinţa faţă de înaintaşi, printr-un concert susţinut de Corul Diaconia al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Recitalul a debutat cu un buchet de strofe alese din Imnul naţional Deşteaptă-te, române!, apoi a continuat cu o suită de unsprezece cântece patriotice, mare parte cu versuri izvorâte din condeiul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
La final, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii co-slujitori, Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, au mulțumit celor doi ierarhi pentru prezenţă şi binecuvântare, preoților şi diaconilor pentru slujire, copiilor şi tuturor și enoriașilor pentru participare.
Joi 30 ianuarie Preasfințitul Episcop Ioan Casian a participat la Sfânta Liturghie în aceeași parohie.
După citirea Evanghelia zilei ierarhul a rostit omilie în care a amintit mai întâi semnificația specială a anului 2025 în Patriarhia Română ca An centenar de la ridicare Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie (1925), în care se împlinesc de asemenea 140 de la dobândirea autocefaliei (1885), ca an comemorativ al sfinților mărturisitori din sec. al 20-lea și ca an în care sărbătorim 1700 de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Ierarhul român al Canadei a amintit câteva din elementele biografice mai importante din viața celor trei sfinți prin care ei au rămas în memoria Bisericii și au marcat tradiția creștină – teologie, viață sfântă, organizare bisericească, caritate, misiune etc.
Comentând Evanghelia zilei Preasfințitul Episcop Ioan Casian a spus:
“Hristos ne vorbește despre cetatea de pe vârful muntelui care strălucește și nu poate fi ascunsă și despre făclia care nu poate fi adăpostită sub obroc. Ce înseamnă cetatea aceasta care strălucește? Sunt apostolii, prorocii și alți învățători ai Bisericii spune un comentator anonim al acestei pericope. Ea este cetatea credinței, a celor care au crezut în dumnezeirea Mântuitorului Hristos și au primit responsabilitatea vestirii acestui cuvânt mai departe generațiilor următoare.
Dar cum poate această să strălucească? Pentru este situată pe vârful muntelui, munte care Îl reprezintă pe Hristos. Datorită ridicării tuturor acestora pe umerii lui Hristos, ei pot lumina cunoștinței de Dumnezeu. Hristos este Cel care este izvorul învățăturii lor.
Cine sunt lampagii, cei care aprind făclia? Sunt Tatăl și Fiul. Tatăl prin Fiul creează lumina și lumea iar mai apoi împlinesc prin Duhul Sfânt lucrarea mântuitoare a Întrupării Fiului pentru mântuirea omului. Făclia care luminează este Cuvântul dumnezeiesc care ne împărtășește cunoașterea lui Dumnezeu tuturor. Ea este așezată în sfeșnic, adică în Biserică pentru a lumina casa noastră care este lumea creată. Lumina Cuvântului dumnezeiesc este destinată să strălucească în Biserică și înafara ei, tuturor, lumii întregi. Este lumina prin care lumea există și trăiește. Ea ne îndeamnă să fim purtători ai mesajului mântuitor al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a lucrării Sfintei Treimi.”
Mai departe Preasfinția Sa a îndemnat la urmarea exemplului cuvântului și faptelor celor Trei Sfinți Ierarhi și a sfinților mărturisitori români din sec. al 20-lea.
“Evanghelia ne îndeamnă să devenim exemple pentru cei din jurul nostru. O viață sfântă, plină de fapte bune, va fi exemplu pentru cei din jur care vor recunoaște lucrarea lui Dumnezeu în noi, se vor apropia de credință și Biserică și vor aduce slavă lui Dumnezeu. Vor începe astfel drumul creșterii în Dumnezeu cel rânduit de El pentru om dintru începuturi.
Să ne bucurăm la această sărbătoare a parohiei dumneavoastră, când cinstim pe cei trei mari dascăli și păstori ai Bisericii, care, prin învățătura lor, au luminat lumea. Ei au devenit repere pentru întreaga Biserică, nu numai pentru Biserica Capadociei din timpul respectiv, cum au fost Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz, sau pentru Biserica Antiohiei, Sfântul Ioan Gură de Aur, ci au devenit sfinţi universali arătându-ne calea prin care noi putem sluji în Biserică, fie ca ierarhi, fie ca preoţi, fie ca diaconi sau oameni simpli.
Ei nu doar că au apărat dreapta credință, dar au și împlinit-o prin fapte, arătând că adevărata teologie nu este doar în cuvinte, ci în iubire și slujire. Să le urmăm pilda, unindu-ne în credință și fapte bune, pentru ca lumina lui Hristos să strălucească în inimile noastre.
De asemenea avem exemplele mai recente ale Sfinților români mărturisitori din sec. al 20-lea mai apropiați ca timp de noi. Pe unii dintre i-am cunoscut o parte dintre noi cei prezenți. Biserica ne arată că este vie, ca sfinții trăiesc printre noi, că sunt contemporani cu noi. Este un semn de mare încurajare și de îndemn la viață sfântă.
Vă îndemn la rândul meu să urmați exemplu acestor Sfinți ierarhi, preoți mărturisitori și a altor sfinți pe care îi îndrăgiți pentru a deveni prieteni ai lui Hristos, o comunitate sfântă și sfințitoare și o familie a lui Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii s-a săvârșit și o slujbă de mulțumire, ca expresie de recunoștință față de Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra comunității.
În continuare Pr. Eugen-Ciprian Ciuche – protoiereu a făcut o scurtă prezentare biografică a ierarhului român al Canadei și i-a mulțumit pentru prezență. De asemenea i-a fost oferită Preasfinției Sale o icoană a hramului cu cei Trei Ierarhi.
Evenimentul a fost un prilej de comuniune și întărire în credință pentru toți cei prezenți, evidențiind solemnitatea hramului acestei biserici reprezentative pentru comunitatea băcăuană.
(Arhiepiscopia Romanului și Bacăului)