“Dar un lucru trebuie:

căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.”

(Luca 10, 42)

“Iar El a zis: Așa este,

dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.”

(Luca 11, 28)

Maica Domnului - chip al ascultării

care aduce rodnicie spre viață veșnică

La începutul fiecărui an bisericesc avem ocazia să ne aducem aminte și să o sărbătorim pe Maica Domnului. Pe data de  8 septembrie cinstim sărbătoarea dedicată Nașterii Maicii Domnului.

De ce este importantă această sărbătoare la început de an nou bisericesc?

Anul bisericesc este un pelerinaj duhovnicesc pentru întreaga Biserică, pentru fiecare dintre noi creștinii. O spune unul din versetele Evangheliei Sf. Ev. Luca citit cu această ocazie: Maria, sora Martei, cea care a ales să asculte cuvântul Mântuitorului Hristos mai degrabă decât să se ocupe de lucrurile trupești, este chipul Maicii Domnului, adică al ascultării față de Dumnezeu care este aducătoare de roadă duhovnicească.

Dacă istoria noastră umană este marcată de păcat și cădere prin neascultarea de cuvântul lui Dumnezeu a primilor oameni – Adam și Eva[1] – cu consecințele care au urmat[2] și pe care le vedem și astăzi – conflictele, patimile, răutatea, invidia, minciuna, mândria etc., iată că la început de an Biserica ne pune înainte exemplul Maicii Domnului care l-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Nașterea Maicii Domnului este rezultatul lucrării minunate a lui Dumnezeu și a credinței Sf. Ioachim și Ana. Aceasta ne arată nevoia credinței în Dumnezeu pe tot parcursul vieții noastre dar mai ales în momentele de cumpănă și îndoială. În același timp pericopa citită ne atrage atenția asupra uneia din virtuțile deosebite ale Maicii Domnului care a fost ascultarea. Datorită ascultării ei desăvârșite la anunțul zămislirii Fiului lui Dumnezeu, blestemul neascultării a fost dezlegat iar moartea a fost stricată prin darului vieții veșnice.[3]

Maica Domnului a fost ascultătoare nu numai în momentul vestirii Arhanghelului Gavriil, ci pe tot parcursul vieții sale. Ea este chipul ascultării noastre. Biserica ne-o prezintă drept întrupare a modelului desăvârșit al ascultării față de Dumnezeu Tatăl care este Fiul lui Dumnezeu. El s-a făcut ascultător până la moartea, și moarte pe cruce.[4] Aceasta dimpreună cu învierea Sa din morți ne-a dăruit posibilitatea vieții veșnice.

Ascultarea Maicii Domnului este premergătoare a acestui mare dar al vieții veșnice. Fără lucrarea ei, fără împlinirea cuvântului lui Dumnezeu în viața ei, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile. Ascultarea ei a desființat neascultarea lui Adam și Evei în rai. În felul acesta lucrarea lui Dumnezeu se împlinește iar libertatea de alegere a omului este neatinsă. Omul pătimaș și păcătos vede o antinomie între libertate și ascultare. În viața adevărată, în  viața duhovnicească, cel care o practică vede și înțelege că nu există contradicție între libertatea omului și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Acesta din urmă, dacă este împlinit, îi aduce omului libertatea adevărată, îl face să înțeleagă cum cele două pot exista concomitent în viața lui. Omul înțelege că pentru a avea o viață împlinită, desăvârșită, are nevoie de prezența celor două simultan în viața lui.

Tot din pericopa citită înțelegem că în Biserică relațiile adevărate între oameni trebuie reclădite pe ascultarea cuvântului lui Dumnezeu căci cei care trăiesc în felul acesta sunt fericiți de Dumnezeu.[5] Fără această unitate sau temelie a ascultării de cuvântul lui Dumnezeu, societatea noastră, relațiile umane, vor fi clădite pe principii sau interese particulare, egoiste, pe opinii și păreri contradictorii care vor aduce tensiuni, dezordine, lupte interne, gelozii ascunse, dorințe de dominație, o înțelegere de sine ireală sau chiar falsă etc. Păzirea cuvântului lui Dumnezeu, ascultarea lui, readuce la unitate întreaga înțelegere, viață și existență a naturii noastre umane și a lumii. Noi și lumea avem nevoie de coerență, armonie și unitate în ceea ce facem și suntem. Lumea este creația lui Dumnezeu iar omul este chip și asemănare a Lui. De aceea avem nevoie de credință și ascultare pentru că ele ne aduc aminte mereu și ne conștientizează de această realitate în conformitate cu care trebuie să creștem. Fără cele două lucrarea aceasta nu poate fi împlinită în conformitate cu planul Creatorului lor.

Biserica ne oferă o cale prin care să putem dobândi toate acestea. Ea ne oferă mijloacele harice – Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, rugăciunile Bisericii, binecuvântările, asceza etc. - care fac posibile răscumpărarea și îndreptarea omului, transfigurarea lui asemeni Fiului lui Dumnezeu pe Muntele Taborului. Ea ne oferă exemplele sfinților care au trăit în Biserică de-a lungul timpului. Biserica este un adevărat adânc de bogăție nesfârșită pentru că își are izvorul lucrării sale în adierea Duhului Sfânt prin care simțim prezența și inspirația Sfintei Treimi.

Aceasta este viața cea adevărată pe care ne-o propune Biserica prin lucrarea directă a lui Dumnezeu. Biserica este mijlocitoarea acestei mari binecuvântări a restaurării vieții noastre celei adevărate. Iar Maica Domnului este cea care prin ascultarea desăvârșită a cuvântului lui Dumnezeu a fost premergătoarea și pregătitoarea acestei lucrări.

De aceea să fim mulțumitori lui Dumnezeu și să-i adresăm rugăciuni Maicii Domnului la acest început de an bisericesc ca să putem urma drumul ascultării de cuvântul lui Dumnezeu, drum care ne va face să creștem duhovnicește de la chip la asemănarea cu Dumnezeu care înseamnă împlinirea vocației noastre ca făpturi create de El.   

† Ioan Casian

Episcopul Ortodox Român al Canadei

__________________

[1] Facere 3, 6-7

[2] Facere 3, 16-24

[3] Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică. (troparul Nașterii Maicii Domnului)

[4] Filipeni 2, 8

[5] Luca 11, 28