The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Sărbătoare la parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor


Sărbătoare la parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor

Categorie: Headlines
Publicat: 19 Septembrie 2017

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 17 Sept. 2017, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor, Ontario. Ierarhul a fost întâmpinat la orele dimineții de către copiii bisericii înveșmântați în costume populare, iar mai apoi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de Pr. paroh Simion John Cătău și Pr. slujitor Nicolae Codrea.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Preasfinția Sa a prezentat un scurt istoric al Sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci. De asemenea, Ierarhul a arătat și importanța perioadei liturgice în care ne aflăm, perioadă care se află sub semnul Sfintei Cruci:

Purtarea Crucii în sensul spiritual înseamnă a purta vocația, chemarea adresată nouă de către Domnul nostru Iisus Hristos, aceea de a fi mărturisitori, așa cum ne spune înainte de Înălțarea Sa la ceruri: Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Suntem chemați să purtăm în lumea aceasta mesajul mântuirii în Hristos care se face prin Botez, prin viața trăită în Biserică, prin nădejdia și credința că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat acum 2000 de ani, ne-a predicat, ne-a vestit Împărăția Cerurilor, a fost răstignit, a suferit și a murit ca om, dar a înviat a treia zi din morți și s-a înălțat la ceruri purtând întreaga noastră natură omenească acolo. După care, la Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoarea parohiei dumneavoastră, ni se dăruiește de fiecare dată Darul Duhului Sfânt care înseamnă darul mântuirii, darul transfigurării, darul care ne permite nouă să facem acest pelerinaj către sfârșitul vieții noastre și către sfârșitul lumii din generație în generație spre Împărăția lui Dumnezeu, spre mântuire.

În continuare, a fost oficiată Slujba Parastasului în memoria celor care au făcut parte din Reuniunea Doamnelor care s-au mutat la Domnul și care de-a lungul timpului și-au dedicat o parte importantă din viața lor bisericii. De asemenea, Reuniunea Doamnelor aniversează 75 de ani de activitate neîntreruptă în slujba „Bisericii mici” din Windsor. Ziua a fost încununată de susținerea unui mic program artistic susținut de către cei mai tineri membrii ai parohiei. Totodată, Ierarhul a primit în dar din partea parohiei o icoană pe sticlă pictată de către Daria Tomescu în vârstă de 11 ani.

La final, Pr. paroh Simion John Cătău a mulțumit Preasfinției Sale pentru faptul că a fost prezent în mijlocul celei de a doua comunități românești din Windsor, invitaților și oaspeților prezenți în număr foarte mare la masa festivă închinată Reuniunii Femeilor din cadrul parohiei, precum și tuturor credincioșilor care s-au ostenit la buna desfășurare a zilei de sărbătoare din cadrul Parohiei Pogorârea Duhului Sfânt din Windsor.

Windsor 17sept2017_1
Windsor 17sept2017_2
Windsor 17sept2017_3
Windsor 17sept2017_4

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous