Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert, QC, și-a sărbătorit hramul
În perioada 20-23 aprilie 2024, Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfinții Mucenici Epictet și Astion” din Saint-Hubert, QC, și-a sărbătorit hramul. Evenimentele au debutat cu anticipație, duminică 21 aprilie, cu slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii, prezidată de către Preasfințitul Părinte Ioan Casian, cel dintâi Episcop Ortodox Român al Canadei. Alături de Preasfinția sa au slujit protos. Dr. Maxim Morariu și părintele Adrian Manea.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția sa a vorbit atât despre modelul Sfintei Maria Egipteanca, cât și despre cel al Sfântului Patron și a îndemnat la urmarea vieții și a exemplului Său:
„Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ne vorbește despre faptul că credința nu se negociază. Urmând modelul său, ar trebui și noi, creștinii de astăzi, să demonstrăm că suntem bine ancorați în valorile creștine și să arătăm că suntem capabili să ne numărăm între mărturisitorii lui Hristos”, a subliniat Preasfinția Sa.
Sfânta Liturghie a fost urmată de agapa frățească, pregătită de către doamnele din comitetul AROLA și Consiliul Parohial, la care au participat peste 100 de oameni.
Evenimentele au continuat marți, 23 aprilie, la orele 18, cu Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite săvârșită în sobor de preoți, sub protia Preasfințitului Părinte Ioan Casian. Din soborul slujitorilor au făcut parte: părintele protopop emerit Mircea Panciuk, protos. Maxim Morariu, pr. Adrian Manea, pr. Ciprian Purcarea, pr. Daniel Ungureanu, egumen Policarp și diaconii Cătălin Gheorghiu și Valentin Boțu. La slujbă au asistat de asemenea pr. Grigorie Țăpuc și pr. Ioan Ceaușu. Răspunsurile la strană au fost date de către protopsaltul Andrei Ghebaru. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Protos. Maxim Morariu, PhD








