Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a organziat în perioada 7-12 august 2017 o tabără de vară destinată copiilor și tinerilor din cadrul Eparhiei. Tabăra a avut loc la Așezământul „Valea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din localitatea Mono, provincia Ontario. La această tabără au participat de copii și tineri, din cadrul parohiilor din zonele mitropolitane Montreal si Toronto.
Participanții la tabără s-au bucurat de prezența permanentă a Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei. Activitățile au fost coordinate de Pr. Olimpiu Mărginean, secretar eparhial și Pr. Vasilie Ailenii. Programul zilnic a inclus o varietate largă de activități: rugăciuni de dimineață și de seară, lecții catehetico-pedagogice cu privire la simbolimsul icoanei în general, și în mod special la semnificațiile icoanelor praznicelor împărătești, o vizită la Mănăstirea „Sfânta Cruce”, unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie, drumeții în natură dar și mai multe activități sportive. De asemenea, sub îndrumarea Ierom. Paisie Buhnilă, copii au pictat icoane pe sticlă.
Ceremonia de încheiere a taberei a avut loc sâmbătă, 12 august, când lucrările copiilor au fost prezentate, iar aceștia au primit diplome de participare.








