Celebrarea a 50 de ani de la înființarea bisericii
Sfântul Ioan Botezătorul din Montreal
Sâmbătă 12 noiembrie, am avut privilegiul și bucuria să participam la ’’Jubileul de aur’’ a 50 de ani de existență a catedralei Sfântul Ioan Botezătorul, în cadrul căruia s-a prezentat un film documentar despre construcția și istoria acesteia, intitulat ’’ Între Cer și Pământ’’. Filmul a fost realizat de domnul Paul Pintea. Evenimentul a avut loc sub oblăduirea Preasfințitului Ioan Casian, episcopul ortodox român al Canadei, cât și prin participarea părintelui paroh Gheorghe Chișcă și a altor preoți mărturisitori.
Biserica este într-adevăr, din punct de vedere duhovnicesc, identificată cu Iisus Mântuitorul, deoarece este vegheată de către Acesta. (’’Caci acolo unde sunt adunați doi sau trei în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor’’, Matei 18 :20). Dar pentru a duce la bun sfârșit construcția concretă a acestui locaș de cult, a fost nevoie de strângere de fonduri, de un proiect arhitectural și o râvna susținută din partea preotului și enoriașilor care au întreprins această lucrare. A fost nevoie de asemenea de efortul susținut pentru organizarea evenimentelor și de participarea constantă la procesiunile liturgice în cadrul cărora se retrăiesc momentele vieții și lucrării răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Liturghia nu este o simpla adunare exterioară în care ne strângem împreună doar spre a ne emoționa, deși inimile trebuie să fie calde și deschise spre cer, ci este o trăire profundă în care participăm în comun la iconomia mântuirii. Liturghia este extrem de importantă, fiindcă nu este doar un cadru privat, individual, de rugăciune, ci este o participare comună la starea de sărbătoare transcendentă, în care ființează cosmosul transfigurat în Hristos cel înviat.
Prezența la acest eveniment a Preasfințitului Episcop Ioan Casian a avut un conținut duhovnicesc indispensabil, deoarece în persoana episcopului s-a manifestat o harismă specială. Am primit cu toții cuvintele pline de duh și de folos prin care episcopul ne-a întărit în comuniunea noastră. Cuvintele sale au transmis un mesaj profund care a avut darul să emoționeze sufletele credincioșilor, ajutând în același timp la luminarea înțelegerii învățăturii Mântuitorului. Desigur, învățătura primita nu este ceva limitat în sine, nu este închisă în ea însăși. Ea conduce sufletul și cugetul spre lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în Biserică. De aceea, mesajul ierarhului ne-a întărit pentru viața spirituală pe care trebuie sa o trăim.
Ne-am bucurat de asemenea de prezența în mijlocul nostru a protosinghelului Maxim Morariu. Erudiția dumnealui împreună cu dreapta mărturisire despre Dumnezeu este întotdeauna un ajutor pentru românii creștini din Canada. Aparent doar un preot călugăr, prin rangul său monahal, părintele Maxim Morariu nu s-a consacrat unei experiențe exclusiv personale cu Duhul Sfânt. Este activ în mijlocul enoriașilor si aduce mereu un spor de cunoaștere și îmbogățire spirituală pentru românii care îl ascultă. Vocația sa intelectuală l-a condus la înfăptuirea unor numeroase studii și publicații teologice, din care se desprinde rolul primordial al Ortodoxiei în dialog cu celelalte confesiuni religioase.
Despre toate încercările în zidirea și activitatea în timp a bisericii, în cadrul filmului documentar, ne-a vorbit părintele Gheorghe Chișcă, evocând vremurile de început, care nu au fost deloc ușoare. Părintele Gheorghe Chișcă este o persoană de o înaltă ținută duhovnicească, care a acordat înțelegere și sprijin nu doar celor care se spovedesc la dânsul, dar și celor care au avut nevoie de încurajări și susținere în viața de zi cu zi. Constanța și râvna cu care a slujit de-a lungul anilor a fost un ajutor susținut pe care enoriașii l-au primit din partea dumnealui.
A fost prezent la eveniment preotul protopop pensionar Mircea Panciuk, care a evocat emoționant momentul cumpărării bisericii, mai cu seamănă că mama sa a fost printre primii fondatori ai acestui locaș sfânt.
Am beneficiat de cuvintele de folos și încurajările primite și din partea preotului Constantin Lupașcu. Fiecare dintre cei prezenți au adus partea lor de împlinire la frumusețea și armonia acestui eveniment.
Filmul prezentat are meritul de a-i surprinde pe enoriașii care s-au exprimat dezinvolt, fiecare în parte, despre felul în care au descoperit această biserică, ce anume i-a determinat să rămână aici și cum au participat la susținerea în timp a acesteia. Fundalul muzical al filmului este absolut inspirat și are darul să dea un farmec aparte și să susțină în chip spiritual, ființa mărturisitoare a celor care se destăinuie. Mărturisirile enoriașilor sunt absolut covârșitoare prin sinceritatea, inocența, simplitatea, cât și prin profunzimea lor. Cu ingenuitatea și franchețea care ne-au emoționat, aceștia au povestit cum, ajungând aici în emigrație, au căutat un sprijin în transcendență, în divinitate, regăsind în biserică un spațiu sacru în care au putut avea în continuare un contact susținut cu limba, cultura și spiritualitatea românească. Drumul pe care au pornit i-a determinat să se integreze în munca zilnică în țara de primire, reușind în același timp, prin curajul, nădejdea și credința lor, să se bucure de legătura intimă cu veșnicia treimică, cât și de bogăția spiritualității romanești.
Rând pe rând, diferite cupluri familiale, care au fost și sunt membrii constanți și activi ai bisericii, au povestit încercările personale, cât și cele ale comunității, prin care și-au dat silința la ocrotirea și menținerea continuității armonioase a acestui lăcaș sacru. Acești oameni reprezintă cu prisosință Biserica luptătoare, prezență vie care anticipează Biserica cerească, cea triumfătoare. Între aceste două biserici există o legătură spirituală indisolubilă. Ele sunt într-un raport diferențiat, dar totodată într-o pătrunzătoare unitate. Acest aspect l-au înțeles cei care s-au străduit ani îndelungați, prin susținerea lor, la bunul mers al acestui lăcaș spiritual, nădejde către împlinirea idealului ceresc al Bisericii triumfătoare. Daca noi, cei de aici, am spune ca avem speranța în lucrarea Bisericii luptătoare, dar bucurându-ne doar de triumful celei de apoi, celei triumfătoare, și am retine doar scopul final al triumfului, am face desigur o judecată despărțitoare. În fapt, trebuie să ne bucurăm încă de aici pentru ce va fi dincolo, fiindcă, în esență, există o unitate duhovnicească concretă între cele doua Biserici. Dumnezeu știe în chip absolut care este diferența și unitatea dintre cele două Biserici, după cum această unitate a Cerului cu Pământul, face ca, prin liantul său, idealul ceresc sa fie împlinit.
De aceea noi, cei aflați aici, în condiția mundană, avem un rol important printr-o perseverență susținută, cu ajutorul Duhului Sfânt și al Mântuitorului Hristos prin care ne întărim în liniște și nădejde, bucurându-ne încă de pe acum, de condiția Bisericii luptătoare. Bucuria transcendentă a Bisericii cerești, triumfătoare, va fi desigur sporită și încă în chip infinit sporită, așa cum mărturisesc Sfinții Părinți. Dar până atunci suntem datori să ne bucurăm împreună, aici, fiindcă suntem convinși că Dumnezeu este cu noi întotdeauna și în ori în ce loc sau condiție ne-am afla, cu prisosință în locașul Său Sfânt. Noi suntem aici spre a înainta în comuniunea infinită cu Dumnezeu. Suntem pentru curățirea de patimi, dobândirea virtuților și, în măsura posibilului, înaintăm spre asemănarea cu Dumnezeu, prezență covârșitoare a harului în cei sfințiți, conducându-i spre existența îndumnezeită.
Dorin Stoica
Montreal, 16 noiembrie 2023
