The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Hram la Parohia Sf. Cuv. Paraschiva și Sf. Proroc Ilie din Newmarket


Hram la Parohia Sf. Cuv. Paraschiva și Sf. Proroc Ilie din Newmarket

Categorie: Headlines
Publicat: 25 Iulie 2023

Hram la Parohia Sf. Cuv. Paraschiva și Sf. Proroc Ilie

din Newmarket

 

Sâmbătă și duminică 22 și 23 iulie credincioșii din Newmarket au putut participa la hramul parohiei lor.  Programul a început sâmbătă seara cu slujba Sfântului Maslu la care alături de Preasfințitul Episcop Ioan Casian au participat Pr. Viorel Țencaliuc – protopop, Pr. Mihail Cristea – paroh, Pr. Lucian Azoiței și Pr. Emanuel Țencaliuc.

Duminică dimineața a fost săvârșită Sfânta Liturghie.

În omilia de la sfârșitul slujbei, ierarhul a spus: “În duminica aceasta, a 7-a după Rusalii, avem relatate mai multe minuni - două vindecări de orbire și una de muțenie. Vedem în acest episod faptul că Hristos devenise cunoscut ca un om al lui Dumnezeu. Orbii i se adresează cu cuvintele: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Ei aveau această credință, această nădejde, care venea din tradiția inspirată a Vechiului Testament.

Este important de văzut că Hristos nu săvârșește minunea în mijlocul mulțimii ca altă dată. Așteaptă mai întâi ca cei doi să intre în casă iar mai apoi le testează credința.

(...) Spune Sf. Ioan Hrisostom că prin săvârșirea în felul acesta al minunii, departe de ochii mulțimilor, Hristos ne dă un exemplu de felul cum trebuie să ne ferim de slava deșartă care vine de la mulțime când săvârșim fapte bune. (...) Suntem invitați în felul acesta a păstra săvârșirea unei fapte bune în chip tainic. Dacă Dumnezeu va dori să o descopere, o va face cunoscută spre folosul celor mulți.

Hristos răspunde cererii pline de credință a orbilor și le redă vederea invitându-i să nu spună nimănui. Dar ei ies și vestesc tuturor cele săvârșite de Mântuitorul Hristos. Prin aceasta din ce în ce mai mulți oameni se apropie de Hristos și încep să-I descopere adevărata Lui identitate dumnezeiască ca Fiu al lui Dumnezeu.

Sf. Ilarie de Poitiers spune că testarea credinței înainte de vindecare este făcută pentru a înțelege că credința este cea care precedă vindecarea și nu invers. Credința nu este un rezultat al vederii fizice ci vederea, vindecarea de orbire, este un rezultat al credinței în Dumnezeu. Credința este cea care deschide ușa vindecării lor de orbire. Nu neapărat vederea realității din jurul nostru cu ochii trupești ne fac să devenim credincioși. (...) Iar dovada o avem în lumea din jurul nostru. Marea partea a oamenilor văd dar nu înseamnă că marea lor parte și cred în Dumnezeu. Ni se arată aici că condiția vederii nu este o condiție a credinței.”

Referindu-se la cuvintele cu care se încheie Sfânta Evanghelie ierarhul a spus: “Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor. Ce vrea să spună aceasta? Faptul că erau două lucruri pe care Hristos le făcea – vestea Împărăția cerurilor dar și făcea vizibile semnele acesteia prin vindecările pe care le săvârșea. În felul acesta cuvintele Mântuitorului, care ar fi putut fi puse la îndoială, sunt urmate de fapte. Acestea arătau autenticitatea, adevărul, cuvintelor Sale. Ceea ce vestea prin cuvânt împlinea în faptă. Slăbiciunea, boala chiar și moartea erau vindecate prin puterea lui Hristos.

(...) Prin învierea din morți a Mântuitorului Hristos, El va da viață veșnică celor ce cred. Ei o vor dobândi pe aceasta la sfârșitul veacurilor pentru totdeauna. Sf. Proroci Ilie și Elisei când înviază, o fac temporar. Acei oameni vor muri din nou la timpul cuvenit, la sfârșitul vieții lor pământești. La fel și învierea celor doi tineri și a lui Lazăr făcută de Mântuitorul Hristos sunt învieri temporare pentru viața pământească de aici. Ei vor dobândi învierea și viața veșnică definitivă la sfârșitul veacurilor. Hristos Dumnezeu ne va dărui viața veșnică tuturor celor ce ne-am străduit să împlinim cuvintele Sale.”         

Amintind Epistola către Romani citită în această zi PS Sa a spus: “Sf. Ap. Pavel ne spune că Sfânta Scriptură a fost scrisă spre folosul și învățătura noastră pentru ca dobândind răbdare și mângâiere să creștem în nădejdea în Dumnezeu. Exemplele Vechiului și Noului Testament sunt cele care ne vor ajuta să creștem în credință. Ele sunt învățături pentru noi care ne aduc mângâiere și răbdare. De ce? Vedem în exemplul Mântuitorului: învață și face, învață și săvârșește. Dacă dorim să devenim creștini, trebuie să învățăm, să transmitem, cuvântul și să-l împlinim. De aceea avem nevoie de încercare. De aceea avem nevoie de răbdare și de mângâiere. De răbdare pentru că auzind cuvântul lui Dumnezeu încercăm să-l împlinim dorind să dobândim viața cea veșnică. Iar aceasta necesită oarecare efort, asceză, o oarecare nevoință în a împlini acest cuvânt. Prin acest efort făcut în virtutea credinței primim mângâiere, primim un har care ne întărește în împlinirea cuvântului, în întărirea vieții noastre și prin aceasta nădejdea noastră în Dumnezeu sporește. De ce  acestea? Pentru a clădi Biserica. O spune tot Epistola către Romani: care este scopul? Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviți pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vrea să spună aceasta? Biserica este o unitate, un trup. Noi suntem multe mădulare dar prin credința și viața pe care o avem în Biserică alcătuim un singur trup al Bisericii. Toți laolaltă devenim astfel  un trup al lui Hristos printr-o unitate a mărturisirii credinței.

(...) Este mai întâi o unitate a tuturor într-o singură Biserică care alcătuiește un singur trup al lui Hristos. Iar acest trup mărturisește o singură credință unitară, cu o singură voce despre Dumnezeul Cel adevărat, adică Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. De ce spun aceasta? Pentru că nu orice mărturisire într-un Dumnezeu vag, general, este credința cea adevărată și mântuitoare. Sf. Ap. Pavel spune că credința pe care o vedem mărturisită de Domnul Hristos este cea adevărată. Hristos este Fiul lui Dumnezeu Tatăl iar mai apoi aflăm despre Duhul Sfânt. Este un singur Dumnezeu în ființă dar întreit în Persoane – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt - pe care îl auziți amintit de fiecare dată în ecfonisele de la sfârșitul slujbelor bisericești. Acesta este Dumnezeul despre care vorbește Sf. Ap. Pavel. Acesta este Dumnezeul la care ne poartă credința creștină. (...)

Dacă revenim la Sf. Proroc Ilie care este unul dintre ocrotitorii parohiei d-voastră, vedem că el face același lucru. El îi readuce pe evrei la credința în Dumnezeul Cel adevărat pe care Îl părăsiseră în favoarea idolilor păgâni. Când el se roagă pe munte, el vrea să dea dovada adevăratei jertfe adusă adevăratului Dumnezeu a lui Israel.”  

La sfârșit, după binecuvântarea dată de ierarh celor prezenți, o agapă frățească organizată de parohie a încheiat sărbătoarea. 

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous