Unind credința cu fapta!
Lucrări ziditoare de suflete și hram cu bucurii
Dar credința mea îmi spune
Că mult nu va dăinui
Printr-o tainică minune
Crucea Ta va birui.
( Priceasnă)
Sâmbătă 29 aprilie, 2023, Mănăstirea românească Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou de la Mono, Ontario, și-a sărbătorit, cel de-al doilea hram. În ciuda frigului și a ploii, mulțimea de credincioși din zona Toronto, Montreal, Ottawa s-a alăturat Preasfințitul Părinte Ioan Casian dimpreună cu preoții Protopop Viorel Țencaliuc, Protosinghel Maxim Morariu, Pr. Lucian Azoiței, Pr. Emanuel Tencaliuc, Pr. Călin Toderiță, Pr. George Dragan, Diacon Valentin Boțu, precum și Ieromonahul Policarp Athenagoras duhovnicul mănăstirii care le-a fost gazdă primitoare tuturor pelerinilor.
Cântările liturgice au fost asigurate de către psalții Andrei-Cătălin Ghebaru, membru al grupului bizantin „Thronos” al Catedralei Patriarhale din București și Cosmin Mardare, parohia Toți Sfinți din Toronto.
Mănăstirea este așezată într-un cadru natural deosebit de pitoresc și pe tot parcursul anului primește cu multă căldură și ospitalitate zeci și sute de pelerini români și nu numai stabiliți pe meleagurile canadiene. Pelerinajele de primăvara, vară sau toamnă au început să fie deja tradiție in zona Toronto. Un proiect ambițios și trainic se află în derulare la mănăstire, construirea unui pavilion de vară, care face parte din ceea ce numesc slujitorii și susținătorii mănăstirii - construim pentru veșnicie.
Alături de preoții din zonă și pelerinii romano-canadieni a fost și Excelența Sa Doamna Oana Raluca Gherghe Consul General al României în Toronto împreună cu Domnul Consul Florentin Tito Gherghe.
La finalul Sf. Liturghii Preasfinția Sa a făcut o succintă prezentare a lucrărilor minunate ce se întâmplă la mănăstire, a activității rodnice desfășurate de către Ieromonah Policarp Athenagoras. Părintele Maxim Morariu - exarh al mănăstirilor Episcopiei a dat citire deciziei Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Casian de numire a Părintelui Policarp ca Egumen al mănăstirii. Axios!
În cuvântul de încheiere Preasfinția Sa a îndemnat spre reflecție asupra vieții Sf. Efrem și a semnificației pe care o are pentru noi astăzi:
“Model monastic de smerenie și ascultare, de lucrare în slujba lui Dumnezeu, de ascundere de lumea aceasta și de trăire în duhul lui Dumnezeu, Sf. Efrem este îndrumător și ghid pentru viața monastică. Ocrotirea lui ne introduce în această lucrare profundă a smereniei în slujba lui Hristos.”
Sărbătoarea a fost încheiată cu o agapă frățească organizată de mănăstire cu ajutorul și sprijinul mai multor pelerini binefăcători și miluitori ai acestui Sfânt Așezământ care a unit credința cu fapta.








