The Romanian Orthodox Diocese of Canada
  • Română
  • English
  • Français
  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
  • Sunteți aici:  
  • Acasă /
  • Rugăciune și binecuvântare arhierească pentru creștinii din Parohia Învierea Domnului - Hamilton


Rugăciune și binecuvântare arhierească pentru creștinii din Parohia Învierea Domnului - Hamilton

Categorie: Headlines
Publicat: 05 Aprilie 2023

Rugăciune și binecuvântare arhierească pentru creștinii

din Parohia Învierea Domnului - Hamilton

 

            Zilele de 1 și 2 aprilie au fost pentru creștinii ortodocși români din orașul Hamilton și împrejurimi pline de încărcătură duhovnicească și vor rămâne mult timp ca reper spiritual în sufletele celor prezenți.

În ajunul Duminicii a cincea din Postul Mare, a Sf. Cuv. Maria Egipteanca, începând cu ora 6 pm s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu în prezența Preasfințitului Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei încojurat de un sobor de preoți și diaconi din care au facut parte: Protopop Viorel Țencaliuc (Richmond Hill/Toronto), Pr. Petre Busuioc inspector eparhial (Oshawa), Pr. Emanuel Ionuț Țencaliuc (Scarborough/Toronto), Ieromonah Policarp de la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou (Mono), Pr. Călin Toderiță și diacon Marian Iacobuț. Bucuria rugăciunii și harul primit prin ungerea cu untdelemn sfințit au fost completate de prezența Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh  Nectarie, mare tămăduitor, la care slujitorii și credincioșii s-au închinat cu multă evlavie. Seara de rugăciune a continuat cu un cuvânt al PS Episcop Ioan Casian care a întregit momentul liturgic, explicând ce înseamnă asceza din perioada postului și a exemplificat cum putem să îmbinăm rugăciunea, postul și lucrarea faptei bune. Preasfinția Sa a prezentat de asemenea în mod concis și elocvent importanța fiecărei duminici din Postul Mare, apoi efervescența duhovnicească din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, arătând zorii Învierii, finalitatea drumului nostru.

             În aerul răcoros al dimineții de duminică, cea de-a cincea din Postul Mare, ierarhul român al Canadei a fost întâmpinat în mod tradițional românesc cu pâine și sare de doi copii ai parohiei, iar corul a intonat cântări specifice acestei perioade liturgice. În duh de evlavie și rugăciune s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, iar la finalul ei au fost sfințite de ierarh noile icoane ce împodobesc pereții Sfântului Altar. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a evidențiat aspecte importante din Evanghelia duminicii, arătând credincioșilor ce reprezintă întâietatea la Dumnezeu, apoi a continuat în a arăta modelul de pocăința și ridicare al Sf. Maria Egipteanca.

“Pericopa din Epistola către Evrei se încheie astfel: S-a adus lui Dumnezeu pe Sine jertfă fără de prihană, va curăți cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiți Dumnezeului Celui viu! Vedem astfel că nu orice închinare este închinare cu adevărat. Închinarea noastră cea adevărată este cea care participă, care integrează închinarea Mântuitorului Hristos ca Fiul al lui Dumnzeu și om în același timp. Dacă dorim o închinare adevărată, trebuie să integrăm în viața noastră viața lui Hristos. Altfel nu se poate. Acest lucru de integrare a vieții dumnezeiești în viața noastră nu o putem face decât în Biserică. Știm că Dumnezeu lucrează peste tot în lume prin energiile necreate, prin providența divină, îi poartă de grijă, dar în mod particular, o lucrare specifică îi revine Bisericii: aceea de sfințire și mântuire a omului, ea însăși fiind o creație a lui Dumnezeu, și nu a omului. Noi suntem trupul lui Hristos. Biserica este trupul lui Hristos. Dacă dorim să ne sfințim viața noastră asemenea Sf. Mariei Egipteanca, care dintr-o femeie cu moravuri ușoare a ajuns o mare sfântă, trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu, să ne pocăim.”

“Lucrând astfel – a spus ierarhul Canadei -, conștiința noastră se curățește, pentru că a sluji cu adevărat lui Dumnezeu înseamnă a intra în această dinamică a sfințeniei. O vedem în cazul Sfintei sărbătorite astăzi – Sf. Maria Egipteanca: de la o viată păcătoasă, la o viață de sfințenie care îl uimește pe unul din marii părinți ai vremii respective, Pr. Zosima. Prin transformarea vieții noastre într-o viață de sfințenie, slujim cu adevărat lui Dumnezeu. În felul acesta, putem spune că începem să ne asemănăm cu Hristos, Arhiereul cel Veșnic, Cel care ne ajută pe noi să continuăm acest drum în împărăția cerurilor.”

Referindu-se la lumea de astăzi și raportul ei cu Biserica el a adăugat: “Spiritul lumii nu întotdeauna este în concordanță cu logica sau spiritul Evangheliei. Mântuitorul Hristos a venit ca să slujească celorlalți, dar nu o slujire oarecare, ci o slujire de arhiereu spre viața veșnică. El nu a slujit pentru un interes lumesc, pentru a fi un împărat al lumii acesteia, ci a slujit pentru a deschide lumii calea către Împărăția Cerurilor, către Dumnezeu. La acest fel de slujire suntem invitați să Îi urmăm, pentru că prin acest efort de curățire a conștiințelor noastre de faptele cele moarte (patimile: răutatea, mândria, invidia etc), avem certitudinea că îi slujim cu conștiința curată, împărtășindu-ne de Hristos, care prin puterea Învierii Sale ne curăță viața. Acesta este scopul și lucrarea Bisericii, cu atât mai mult în perioada postului, care este o perioadă de curățire, de refacere și îndreptare a vieții noastre, de rugăciune stăruitoare, de grijă față de cei mai necăjiți decât noi și de calitatea vieții lor, de dragoste față de cel de lângă noi, prieten sau neprieten.”

            A urmat apoi momentul de instalare al noului preot paroh Călin Toderiță care a primit din partea PS Părinte Ioan Casian Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, cheia simbolica a bisericii, o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos și două cărți, explicând totodată simbolistica fiecărui dar. S-a amintit de lucrarea frumoasă a părintelui Lucian Pușcariu din această comunitate, părinte ce a slujit vreme îndelungată și care acum s-a pensionat, lucrare care va fi continuată de noul preot paroh.

            Agapa festivă a avut loc în sala mare a Casei Române unde toți s-au bucurat de bucatele de post pregătite de doamnele din parohie.

            Duminica a cincea din Postul Mare a anului 2023 rămâne un punct de referință în istoria parohiei românești Învierea Domnului din Hamilton, când prin binecuvântarea ierarhului locului, un nou preot paroh va avea misiunea de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor și de a continua lucrarea înaintașilor săi.

Adresa noastră

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
2010 Boul. Marie, St-Hubert (Quebec) J4T 2B1
P: +1.450.812.1733, E: [email protected]

Resurse

  • Documente
  • Galerie Foto
  • Link-uri utile
  • Podcasts

© 2026 The Romanian Orthodox Diocese of Canada

  • Acasă
  • Credința Ortodoxă
  • Cine suntem
    • Istorie
    • Statut
    • Autonomie
  • Structura
    • Centrul Eparhial
    • Catedrala Episcopală
    • Director Parohii
    • Organizații
      • AROLA
      • ROYA
      • Tabere
      • Educație
    • Cler
    • Colportaj Teofania
    • Centrul Sf Maxim
  • Ierarh
    • Biografia
    • Itinerar Pastoral
    • Cuvântul Ierarhului
  • Publicații
    • Revista Cuvântul
    • Revista Credința
    • Almanahul Credința
  • Foto
  • Reflecții
  • Contact
Go Top
Next › ‹ Previous