Împreună în rugăciune
Tabăra de familie Sf. Simeon și Sf. Ana
Organizată de către Episcopia Ortodoxă Română a Canadei cu binecuvântarea și implicarea directă a Preasfințitului Părinte Episcop Ioan Casian, ediția a II a Taberei de familie, bunici și copii în perioada 10-13 martie, 2023 având ca ocrotitori pe Sf. Simeon și Sf. Ana, a reunit 31 de tineri participanți din parohiile din Ontario și Quebec, precum și bunici și părinți, și a fost găzduită de Centrul ”The Valley of The Mother of God” al Bisericii Copte din Mono, Ontario.
Aflându-ne în Anul omagial al pastorației persoanelor în vârstă și anul comemorativ al cântăreților și imnografilor bisericești Tabãra de familie s-a bucurat de un număr mare de participanți, copii și tineri precum și familiile lor, care au putut sã descopere frumusețea imnelor bisericești și să ia parte la un eveniment formator și educativ duhovnicește și creștinește.
Participanții s-au bucurat de diferite activități educative, de rugăciunile de dimineață și de searã, de săniuș și sporturi de iarnă, de lecții de încondeierea ouălor precum și de o sărbătoare a tuturor participanților născuți in prima parte a anului.
Prezenți la Sfânta Liturghie și totodată avându-i aproape pe Preasfințitul Părinte Episcop Ioan Casian și pe Ieromonahul Policarp Athenagoras care le-a fost gazdă primitoare la mănăstire, tinerii au participat și la Conferința organizată de Centrul de formare catehetică Sf. Maxim Mărturisitorul și susținută de ÎPS Părinte Serafim – Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord și intitulată Sf. Grigorie Palama apărătorul călugărilor isihaști.
Episcopia Ortodoxă Română Canadei are ca prioritate pastorația tinerilor. De asemenea investește susținut în formarea și educarea tinerei generații de români canadieni iar organizarea taberelor și a activităților educaționale se înscrie în calendarul de evenimente atât al parohiilor cât și al Episcopiei.
Entuziasmul de a fi împreună, bucuria de a se ruga și de a lega prietenii, rămân darurile pe care fiecare activitate educațională o lasă în urmă spre întărirea în credința ortodoxă a generațiilor ce se formează acum în Canada.
Pentru că această tabără a avut ca leitmotiv întrebarea ; “Când mai facem următoarea tabără?“ privim cu mare bucurie spre Tabăra de vară Sf. Teodora de la Sihla.
(consemnare Carmen Ognean)
_______








