Locuri și oameni care aduc mărturie
prin cuvânt și faptă în trecut și prezent
Joi 23 februarie, Preasfințitul Episcop Ioan Casian a făcut o vizită specială în zona Oneștilor și Târgu-Ocnei. Ierarhul a fost întâmpinat la Protopopiatul Onești de părintele protopop Ioan Bârgăoanu și de preoții din administrație.
Evenimentul a început cu vizita Centrului protopopesc și prezentarea birourilor, spațiilor sociale cu spațiile adiacente, capela etc. de către Părintele Bărgăoanu. De asemenea dânsul a vorbit despre bogata activitate caritativă pe care Protopopiatul o desfășoare cu cei mai lipsiți sau cu cei bolnavi din oraș. PS Sa s-a întâlnit cu câțiva invitați la eveniment. S-a vorbit despre rolul Bisericii în societate, despre rolul și implicarea credincioșilor în viața bisericii și ajutorul pe care aceștia îl pot aduce semenilor.
Ziua a continuat cu o vizită la Salina Târgu-Ocna și la biserica subterană care o are ca ocrotitoare pe Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor. Ierarhul a fost întâmpinat de Părintele Elisei Roncea preotul paroh care a făcut o scurtă prezentare a lăcașului. După vizitarea salinei și bisericii cei prezenți l-au întâlnit pe directorul salinei care vorbit despre situația economică a zonei și despre posibile planuri de viitor.
Apoi a fost vizitată Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena de lângă penitenciarul din Târgu-Ocna în al cărei cimitir au fost îngropați nenumărați martiri din temnițele comuniste. Au suferit în acest penitenciar Valeriu Gafencu, Pr. Gherasim Iscu, Pr. Ilie Lăcătușu care sunt printre cei mai cunoscuți.
Ziua s-a încheiat cu vizitarea Catedralei Pogorârii Duhului Sfânt din orașul Onești. Preotul Constantin Alupei a vorbit despre istoria ctitoririi lăcașului de cult.
A fost o zi binecuvântată în care ierarhul a văzut munca bogată pe care o fac preoții și credincioșii din zonă la diferite nivele și a avut ocazia să parcurgă cu pasul locurile care au fost marcate de mărturisirea martirilor credinței.








