Episcopia Ortodoxă Română a Canadei
prezentă la a două ședință consultativă privind
“Cadrul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii politicilor publice derulate de
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni”
Miercuri 23 noiembrie, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a organizat o întâlnire consultativă privind proiectul cu finanțare europeană și proprie “Cadrul strategic pentru dezvoltarea infrastructurii politicilor publice derulate de DRP.”
Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea la nivelul Departamentului a unui set de instrumente de planificare strategică prin fundamentarea unei noi Strategii pentru românii de pretutindeni.
În deschiderea evenimentului Secretarul de Stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a mulțumit tuturor pentru implicarea și solidaritatea de care dau dovadă și a semnalat necesitatea unei permanente colaborări între instituțiile statului, în sprijinirea românilor de pretutindeni. A fost subliniată necesitatea reală la nivelul comunităților din diaspora de păstrare a identității lingvistice, culturale, etnice și religioase a românilor de pretutindeni.
Considerând că este un proiect de mare anvergură ce poate aduce reale beneficii comunităților românești din Canada, Episcopia Ortodoxă Română a Canadei a participat activ pentru a doua oară, prin prezența via zoom a PS Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei și a dnei. Carmen Ognean consilieră în domeniul tineretului și coordonatoare a taberelor din provincia Ontario.
Ca obiectiv general strategia acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a comunităților și organizațiilor românești, ținând cont de cadrele legislației internaționale și cele ale legislației Statului Român.
A fost o întâlnire consultativă fructuoasă care a adus pe masa de lucru inițiative diferite dar specifice fiecărei arii geo-politice a diasporei. Continuând sugestia făcută la prima întâlnire de includere și a tinerilor din Canada în cadrul programelor de tabere – Descoperă România, susținerea și parteneriatul cu Centre de formare a clericilor, cateheților și profesorilor din școlile duminicale pentru promovarea limbii și culturii române, a fost sugerată includerea revistelor și publicațiilor culturale și religioase din America de Nord în programele de granturi și finanțări nerambursabile. A fost exprimată dorința ca Institut Limbii Române să ia în considerare în mod activ dezvoltarea de programe adresate diasporei din Canada si Statele Unite.
(consemnare Carmen Ognean)








